Una dintre cele mai de … argumentații pentru ora de religie pe care îmi e dat să o aud este cea privind contribuția ei „esențială” în mărirea mediei. Nu mă deranjează atât de mult faptul că o aud la părinți, asta e, unii nu au depășit mentalitatea conform căreia ne ducem la școală pentru notă, (și nota aceea te definește pe tine, ca persoană), nu pentru a învăța.
Mă deranjează însă fantastic faptul că o aud de la profesori. Cum, îl/o retrageți? Dar, știți, pierde la medie!! Da, dom’le, știu, îs tâmpită, arunc pe geam niște sutimi! Se dau moka la colț, și eu nu le vreau… Peste încă vreo 5 ani probabil copiii mei vor fi în acea minoritate de ciudați care nu au deloc religie în foaia matricolă (deși la fii-mea doar ce am modificat-o, la cerere, că avea doi ani medie pusă, din entuziasmul profesorului care nu dă pe la clasă, și la sfârșit de semestru pune notele de sus până jos…)
Singurele motive pentru care accept ca rațională participarea la această oră este o înclinație deosebită a copilului, încă din familie, către acest aspect. Sau un profesor dedicat, care din îndoctrinare transformă ora într-una de educație…
Cu ce mă încălzește pe mine un copil care, după patru ani de religie, e incapabil să primească în grup un copil nou. Nu mă joc cu tine, așa, că nu vreau eu, ba nu-i las nici pe ceilalți, că tu ești nou, și așa vreau eu, să nu ne jucăm cu „cei noi”. La ce au folosit acești ani, dacă nu la a educa o atitudine deschisă, tolerantă și prietenoasă? La nimic… la medie!
Și ca să revenim la trocul acesta dezgustător pentru mine. Faci religie ca să-ți mărești media. Nu-ți place, nu te atrage, nu-ți spune nimic materia asta, dar dacă ești acolo fizic, și prof. X are și el catedră și ia un ban „muncit” un an de zile, te răsplătește cu un 10 la materia lui. Și-ți crește media… Ce învață copilul meu din atitudinea asta? Că lucrurile merg „și așa”? Că „scopul scuză mijloacele”? Că la școală se poate și să faci doar „act de prezență”?
Adică ce facem…? Ne trimitem copiii la școală să învețe exact ceea ce ne provoacă nouă o senzație de vomă când deschidem televizorul…
Vă recomand ca atunci când intrați în panică pentru cele 3 sutimi care se pierd la medie (Andrei a „pierdut” 0,03 în clasa a V-a și 0,03 în clasa a VI-a), să recalculați media. Apoi să vă gândiți că media anilor de gimnaziu înseamnă 20% (anul trecut a fost 25%) din media de admitere. Că tendința e să scadă acest procent (aș paria că ajunge la 10% sau dispare)… și să calculați dacă toate acestea merită să supuneți copilul unui efort în plus, ale cărui beneficii nu se prea văd deloc… adăugați și non-valorile de mai sus, și decideți. Da, nasol rolul de părinte. Am mai auzit eu o replică, vreau să fiu eu cu conștiința împăcată că ți-am creat toate condițiile, în rest e treaba ta! Cine contează cu adevărat? Când învățăm să ne asumăm odată deciziile?
Și să nu uit ceva: în țara asta, conform constituției, nimeni nu îți poate cere să-ți declari religia. Am tras linie în formular, nu pentru că sunt păgână, și nici pentru că dau pe la biserică de două ori pe an, sau nici atât. Pentru că acea latură a creștinismului care ar trebui într-adevăr să ne facă oameni mai buni, mai iubitori de aproape, o înveți cu dragoste, în familie, nu de frică, nu de teama notei, nu în genunchi, la școală. Iar despre restul – citești atunci când înțelegi, când îți dorești să afli mai mult, fie și numai pentru cultura ta generală.
Mănăstirea Putna, leagăn de cultură, istorie și civilizație românească
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
Corect!
Ioana, credeam că le-am auzit pe toate, însă nu… surprizele continuă… Cum a îndrăznit profesorul de religie să dea note de 8 și 9… cum au amenințat cu retragerea… ei bine, „se va interveni” pe lângă el, să i se explice clar că ori dă 10, ori n-are ce mânca 😀