Simțeam nevoia să mă relaxez, să nu mă mai gândesc la nimic după prima săptămână de școală. A început tare bine, și s-a sfârșit tare prost, sub așteptările mele – nelegate însă de copii, și dându-mi ceva proiecte peste cap… așa că mi-am propus să mă tratez în altă dimensiune, a copilăriei, și am ales din raft o poveste suficient de lungă ca să-mi abată gândurile negre…
Petronela Piure-de-Mere părea exact ceea ce căutam, și nu m-am înșelat. Povestea dă impresia unui roman pentru micii cititori, care se sperie de obicei când văd cărți groase, chiar dacă ilustrațiile mai îndulcesc din „șoc”. Însă fontul relativ mare și spațierea rândurilor încurajează lectura, iar de la primele pagini, povestea te prinde…
Personajele nu sunt multe, ci într-un număr suficient pentru ca povestea să poată fi ușor urmărită de copii, și îmbină simplu și cu un umor fin planul real al poveștii unei familii cu copii, cu dificultăți în urma disponibilizării tatălui, cu cel fantastic al vrăjitoarei Petronela, ce locuia în mărul din livadă, și avea grijă de pomi și de toate viețuitoarele de aici. Copiii – o fetiță și un băiețel, gemeni, sunt deosebit de isteți și curioși, pasionați de monștri și roboți, dar în același timp gata să creadă în magie la primul semn al acesteia. Nu le este greu să se infiltreze în lumea miniaturală a Petronelei, și să-i devină dragi, apoi prieteni buni, și, împreună, să lupte împotriva nedreptății din lumea reală, și să așeze lucrurile în ordine.
Am râs… și dacă lectura îți dă o stare de bine, cititul devine o plăcere. Dacă pe mine m-au amuzat dialogurile dintre frați, văzându-i pe-ai mei, ei doi împotriva celorlalți, stăpâni pe sine și încurajându-se reciproc la nevoie, pe copii cu siguranță că i-ar bine-dispune strategiile pe care cei doi le-au pus în aplicare. Iar dacă le mai plac și poveștile cu vrăji și vrăjitoare, atunci… Petronela Piure-de-Mere ar putea fi exact volumul de care aveți nevoie. În puteți găsi în librăria online a editurii Univers Enciclopedic Junior, sau în alte librării online, Libris (transport gratuit la orice comandă), Elefant (transport gratuit la pick-up point), Librărie.net, Cărturești, eMag. Volumul are un aspect plăcut, copertă cartonată, lăcuită selectiv, iar la interior, ilustrații în creion pe file din hârtie groasă, nu file subțiri, ce se pot rupe ușor.
Dar ce e mai fain e faptul că aventura nu se termină, ea continuă. Pentru cei care pot citi în germană, următoarele trei episoade sunt disponibile. Pentru ceilalți… urmează să așteptăm împreună traducerile.
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Pare pe gustul alor mei, mai ales al Mariei. Imbratisari de departe, alungatoare de ganduri negre!
Nu-s gânduri negre, doar încă o dezamăgire… profesională, din păcate.
Sunteti pata de culoare din lumea cenusie a invatamantului romanesc. Nu va dati batuta, noi va apreciem si va multumim pentru tot ceea ce faceti.
Sa auzim de bine!
Oana, nu sunt singura, mai sunt câteva, însă se pare că apar înălbitori puternici :D.