Am început pregătirile de școală la Carrefour

Greierașul din poezie e mic copil față de ce reacție am avut eu când am realizat, în weekendul cu 1 septembrie, că de fapt mai avem o săptămână de vacanță și nu două, cum calculam eu… Așadar, am aterizat vineri seară în capitală, am teleportat copiii prin telefon de la bunici, și-am dat iama în magazine, căci vara asta parcă au fost udați și lăsați la soare să crească, mai toate sunt strâmte sau scurte.

Am ratat evenimentul cartierului, deschiderea noului mall, și nu m-aș fi dus nici moartă dacă nu aveau Carrefour, mai ales în primul weekend de după deschidere… Dar văzusem în catalogul „Tex. Back to School” câteva hăinuțe chiar drăguțe, și voiam să le probăm. Pe lista noastră de urgențe era ținuta pentru sport, unde aveam cel mai mult de suferit, și o ținută – neapărat cu fustă, pentru copilul meu care ar face orice numai să nu iasă din adidași și pantaloni.

Negocierea pentru fustă este de obicei dură, însă de data aceasta am scăpat ușor, căci, deși dreaptă (când a văzut-o am primit imediat eu cu asta nu pot să mă joc, că mă strânge!), a trecut testul, materialul este elastic, și, încercat în toate pozițiile în cabina de probă, a primit ok. I-am explicat totuși că în fustă nu e ca în pantaloni, nu te cațeri pe nicăieri, dar se pare că avea nevoie doar de libertatea de a face, pe care să o drămuiască ea cum vrea, pe principiul nu știi niciodată ce ai nevoie… 

La cămăși pusesem ochii pe modelul cărămiziu, cu floricele. Însă Iris a preferat-o pe cea albă, cu fundițe discrete. Alegerea ei e mult mai bună, combinat cu fusta, însă tot cred că un pic de culoare nu i-ar strica.

La capitolul treninguri am ales unul mai subțire, de toamnă, deși mi se păreau foarte ok și pantalonii din catalog. Iris a decis că sunt prea groși, și nu îi vrea. Cu ocazia căutării treningului, mi-am dat seama că ne încadrăm la haine la 13/14 ani, deci în curând vom depăși limita de vârstă a colecțiilor pentru copii, și mă ia cu frisoane gândul la toamna viitoare…

Și cum un articol nu putea rămâne fără poze, ieșirea de duminică în parc s-a transformat și într-o ședință foto, în timpul căreia copilul, care voia poze „faine”, a ajuns la concluzia că în trening e perfect, ai libertate de mișcare. Nu că în fusta aleasă n-a putut face ce voia ea, dar nu au ieșit poze de arătat pe net.

Vă recomand să răsfoiți catalogul, și, în funcție de nevoi, să mergeți pe rezolvările propuse de colecția Tex, la Carrefour, cu produse foarte comode și de calitate.

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Publicitate and tagged , .

Un comentariu

  1. Pingback: Colecția Tex - Back-to-School, la Carrefour | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente