zornaitoare instrumente muzicale editura Casa

Instrumente muzicale la Bookfest

A mai trecut un târg, și încă o colaborare frumoasă cu editura Casa, încă un atelier care a surprins din multe puncte de vedere, dar și care a avut ciudățeniile lui…

Ciudățeniile au început la înscriere. E prima dată când am mers doar pe înscrierile prin sms. Culmea, unde mă așteptam să fie mai ușor, a fost mult mai greu. Așa că locurile rezervate au fost sub așteptări. Asta nu e o problemă, mereu sunt copii în târg dornici de joacă, și atelierul a fost full… doar neuronul meu se stresează. (Aștept feedback de la prieteni, că ați fost plecați din București, sau că nu v-a plăcut tema, să știu pe viitor ce să nu fac!)

zornaitoare instrumente muzicale editura Casa

Bookfest ne ia mereu prin surprindere, la fiecare ediție e „ceva” care nu e pus la punct. De exemplu, ediția aceasta, atelierul, rezervat ca fiind „pentru copii”, nu apărea pe lista evenimentelor la „Junior”. Apoi, spațiul amenajat pentru copii semăna a stand cu cărți pentru copii, în spațiul liber era o „creație” improvizată cu colaci gonflabili, pe care i-am înghesuit bine într-un colț, să avem loc pentru cele trei mese…

Surpriza a fost că erau instalate acolo mijloace de proiecție. Mi-am pregătit atelierul cu un suport video, și n-a fost nevoie să-mi instalez proiectorul meu, ci mi s-a permis să rulez filmul de-acolo. De-a lungul timpul am observat că la atelierele publice am o mare problemă cu participanții întârziați. Nu e ca la clasă, unde începi cu toți copiii la fix, demonstrezi tehnica, apoi supraveghezi execuția. Chiar și cei care rezervă locurile, nu ajung mai niciodată la fix… și să reiau explicațiile în timp de alții trebuie îndrumați este foarte dificil. Mai ales acum, când era aproape imposibil să fac demonstrația de mai multe ori!

Așadar, toți copiii, pe măsură ce au ajuns, au urmărit filmul, au primit apoi materialele, am discutat despre fiecare, când uitau ce au de făcut, reveneam la imagini, care au rulat continuu pe tot parcursul activității.

S-au apucat de lucru cu entuziasm, gândindu-se că la final ne facem orchestră de zornăitoare. N-am vrut să-i dezamăgesc, dar știam că nu se vor usca atât de repede pentru concert. În schimb nu s-au sfiit să se înfigă în aracet – am consumat aproape 1kg – pentru a lipi toate minunile. Am lucrat cu fetru, și ingredientul meu „secret”, cu care interveneam când elementele nu voiau să se lipească altfel, a fost lipiciul cu silicon lichid.

Vă spuneam și de ciudățenii… ei bine, am avut un „musafir” pe la vreo 55-60 de ani, declarat a fi fiind organizator de ateliere (deși mi-am pus mari semne de întrebare dacă îmi rămân toate foarfecele după vizita sa), și care voia musai să învețe cum se face. I-am răspuns că poate urmări filmul, poate răsfoi cartea dedicată instrumentelor muzicale de la editura Casa, și se poate uita la copii. Dar numai aceștia pot lucra. Ei bine… după ce a reușit să mă scoată nițel din zona de bună-dispoziție, abordând copiii (serios acum, mie mi se pare o regulă de bun simț să nu vorbești cu un copil străin dacă nu ai nicio treabă cu el!), s-a apucat să copieze de mână paginile din carte… moment în care i s-a explicat că se găsește la stand și am invitat-o să-l viziteze.

Altfel n-am mai avut decât o bilă neagră de dat unui bunic, după ce m-a chemat copilul… „Doamna, îi spuneți să mă lase și pe mine?” N-am menționat-o decât așa, în treacăt, că tot am primit întrebarea de ce în prezentarea atelierului am spus că este pentru copii, nu pentru părinți… că ce părinți am întâlnit…. De multe tipuri!!

Am avut și doi pitici de 4 ani, care s-au descurcat numai cu ajutorul părinților. Fetița și-a dorit foarte mult să participe, s-a rugat de mine și n-a renunțat până nu l-a așezat pe tătic pe scaun s-o supravegheze… Băiețelul a venit cu mama, pentru prima dată, și a lucrat după puteri.

Mai jos aveți câteva imagini de la atelier. Dacă ați participat și vă recunoașteți, lăsați un mesaj să vă trimit pozele. Mulțumesc editura Casa pentru ideile creative și ocazia de a ne juca!

Foto: Triaxon.ro

 

Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă, de Li Lefebure si Margot Senden

Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă, de Li Lefebure si Margot Senden

Printre cărțile pe care le-am ales acum ceva vreme pentru Iris este și „Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă”, de Li Lefebure si Margot Senden. Iris a citit-o repede, e genul de poveste pentru preșcolari și școlari mici pe care să o citească singuri, și să rămână și timp pentru discuții mai apoi… A venit la mine nelămurită, de ce am considerat eu potrivită o carte cu o poveste peste care ea a trecut demult, căci suntem deja la ultimii dințișori care pică…

Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă, de Li Lefebure si Margot SendenI-am povestit că primul nume pe lista mea pentru fetiță a fost Floriana. Doar că „democratic” s-a decis că nu e un nume potrivit, și regret și acum că am renunțat. Nu știu ce-am avut cu numele ăsta, dar mi-a plăcut. De-asta mi-a atras atenția cartea… apoi, mi se pare o poveste despre care mulți părinți ar trebui să afle mai devreme, căci abordează problema cu mai multă relaxare, punând accent pe temerile copiilor la primul dințișor, și pe dificultatea pe care aceștia o au în a vorbi despre ele.

Am trecut prin asta, mi-aduc aminte panica primilor dințișori scoși, cu Andrei la dentist, Iris – cu greu convinsă să-i scoată… Apoi parcă intrase în rutină să-i scot cu ața, și mai apoi mă anunțau ei că i-au scos, singuri… Am trecut prin explicarea normelor de igienă, comprese sterile, mâini spălate… Sunt amintiri. Și Zâna Măseluță este încă la fel de magică pentru noi, iar Iris numără cu disperare cele două șanse pe care le mai are să o întâlnească… I-am dat cu această ocazie să citească sfaturile de la finalul volumului – „Dormi, pentru că atunci va veni Zâna Măseluță”.

Și dacă eu am folosit cartea pentru a-mi susține ideea, mi-a întors și ea replica… la interior există inserată rețeta mult-lăudatelor fursecuri din poveste, și mi-a dat temă pentru acasă… vrea ea să vadă de ce îi plăceau Florianei așa de mult (doar că mi-e teamă că, dacă gătesc eu, n-are nicio șansă în a descoperi secretul…)

Volumul arată minunat, cu copertă cartonată, poate fi personalizat, și e un cadou ce-l puteți oferi cu încredere oricărui pitic de grădiniță, pe cale de a-și pierde dințișorii. În plus, poate afla și cum trebuie confecționată cutia pentru dințișor, pentru ca, în miez de noapte, Zâna să nu-l caute isterică prin pat, căci n-a rămas, cumințel, sub pernă…

Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă, de Li Lefebure si Margot Senden

Volumul îl găsiți la editura Univers Enciclopedic Junior, sau în librăriile online, elefant, eMag, Libris, Librărie.net

 

În misiune cu Marian. Eu nu-s mic, am ghiozdanul mare - Marian Godină

În misiune cu Marian. Eu nu-s mic, am ghiozdanul mare – Marian Godină

Am aflat de cartea lui Marian Godină în urmă cu vreo câteva săptămâni, când încă nici nu ieșise din tipar. Am vrut atunci să văd măcar un pdf de prezentare, dacă tot îmi era recomandată, însă nu s-a putut. Și cum fără să văd cartea n-aș da nici eu 35 de lei pe ea, dar minte să v-o recomand, am profitat de vizita de ieri în târgul de carte să răsfoiesc volumul.

În misiune cu Marian. Eu nu-s mic, am ghiozdanul mare - Marian GodinăDe la început trebuie să vă spun că am pornit cu o idee preconcepută. După succesul de bestseller a precedentei, „Flash-uri din sens opus”, prima idee pe care am avut-o a fost că omul este pe val, și nu ratează momentul. Nu mă arunc cu capul înainte când se pornește un curent, și, poate greșesc, cu cât se încăpățânează mai mulți să meargă într-acolo, cu atât stau mai mult pe loc. Așa că n-am citit cartea lui Marian Godină…

Ieri, în schimb, eram chitită să citesc. Însă, în timp ce reușeam să mă afund în acțiune, și autorul se învârtea prin stand. L-am privit, e un om cât se poate de normal, transfigurat de emoțiile pe care cei de rând le încearcă la evenimentele publice, nu ca vedetele obișnuite să pășească pe covorul roșu, și pentru care tracul este ceva încercat cu ani în urmă, dar pe care acum îl simulează foarte bine la nevoie.

Mi-au umblat prin cap o mulțime de întrebări referitoare la acest om care nu și-a propus nimic mai mult decât să aleagă calea corectă de a face lucrurile, de a respecta regulile, și de a le arăta și celorlalți  altă lume, complet diferită de ceea ce avem acum, în care poți fi corect. Și a mai arătat ceva Marian Godină: că poți lupta cu sistemul, doar că trebuie să ai curaj să o faci. Este foarte greu să pornești de unul singur pe acest drum, și poate de aici succesul nebun pe care l-a avut cu prima carte, și susținerea extraordinară din partea publicului. Pentru că suntem o societate care are nevoie disperată de un model de corectitudine pe care să îl adopte. Și sper să și reușească.

Revenind la cartea pentru copii, mi-a plăcut. N-aș încadra povestea la literatură, și nu știu câtă emoție ar putea stârni unul copil. Însă este profund moralizatoare și ancorată în cotidian, și am zâmbit la fiecare pagină. Ai mei copii n-ar mai avea ce să învețe din ea, însă sunt foarte, foarte mulți părinți care ar avea de dat examen din paginile acelea. Dacă povestea, așa cum a fost scrisă, ca jurnal, este și reală, jos pălăria, domnule Godină!

În misiune cu Marian. Eu nu-s mic, am ghiozdanul mare - Marian Godină

Așadar, problemele abordate – esențiale în educația copiilor, sunt:

  • polițistul este o persoană în care trebuie să ai încredere, și la care să apelezi la nevoie. Aviz părinților care își sperie copilul cu „te ia poliția” (idem cu doctorii care fac injecții etc.) Și în general aceasta ar trebui să fie percepția pentru orice om în uniformă… Personal i-am învățat pe copii ce să facă dacă se pierd (parc, supermarket): nu plângi și cauți repede un polițist, paznic, om în uniformă, spui cine ești și ce-ai pățit…
  • traversarea străzii se face pe la trecerea de pietoni, cu asigurare. Mai avem de lucrat la „mergi normal pe trecere”, nu alergi… dar suntem pe drumul cel bun.
  • în mașină porți întotdeauna centura de siguranță – aici am rezolvat, nu mai spun de ani de zile „Centura!”
  • copiii mici nu circulă pe scaunul din față, ci în spate, în scăunel potrivit – am început să dezbatem cât sunt de mari ei acum (scăunelele ne-au rămas mici), însă nu sunt mai mari decât amenda, chiar dacă la centimetri sunt mai înalți decât șoferul… Însă în București așa vreau pe cineva de la circulație în intersecție la Iancului, dimineața, să-i adune un pic pe toți cei cu copiii pe parbriz…
  • a promite ceva este un angajament, nu un mod de a scăpa dintr-o situație.
  • numărul de urgență 112 – când și de ce sunăm.

Volumul este ilustrat în stil modern, ok cu tendințele actuale, deși am alte gusturi. Imaginile duc la ideea de acuarelă, și parcă aș mai fi înveselit puțin personajul principal, deși ilustrațiile au fost cele care m-au ajutat să identific autorul. Cartea o găsiți la editura Curtea Veche, chiar și pachet promoțional cu precedenta, Libris (cu reducere în această perioadă și transport gratuit), elefant, librarie.net, eMag.

 

catel mozaic DACO

Set creativ mozaic cu cățel

1 iunie a strecurat în mâinile copiilor și câteva „jucărele”, a se citi seturi creative de lucru. Prima mea reacție la analiza rapidă a setului mozaic cu cățel a fost aceea că e pentru copii mai mici, și să facem o bucurie piticilor din familie. Însă nu m-am înțeles cu Iris, care, deși e anti-sclipici declarată, parcă au apucat-o toate cele când a văzut cățelul…

Dovadă că n-am apucat să fac poză setului înainte de lucru, așa că o să vă rog să faceți un efort de imaginație și în locul pătrățelelor deja lipite să vă imaginați niște pătrățele mai mici, cu contur negru, și cu o cifră în mijloc – codul de culoare. E drept că nu e specificat un cod pe materiale, însă este ușor de identificat după decorul deja imprimat al cartonului. A oscilat un pic la pietricele, mai ales că au diferite forme, îi veniseră ei alte idei de folosire a lor, dar când a văzut că mai rămâne una din fiecare pentru alte jocuri, le-a lipit.

Nu i-a luat foarte mult timp, deși este o activitate extrem de migăloasă. O recomand mai ales copiilor de grădiniță, și cei din clasele mici ale ciclului primar, care au nevoie de astfel de exerciții cu mai multe obiective. În primul rând, pentru coordonarea oculo-motorie, nu este chiar atât de simplu precum pare „lipirea la punct fix”, fără să depășești marginile. Apoi, nici lucrul cu obiecte atât de mici (pătrățele de jumătate de centimetru) nu e simplu, este o probă de încercare pentru mușchii mici ai mâinii, care au nevoie de antrenament. Nu în ultimul rând, este un exercițiu de exersare a răbdării, proiectul necesitând timp și concentrare pentru realizare.

catel mozaic DACO

Reciclate în „cutia cu de toate”, așteaptă să le dăm un sens.

Un pic de ajutor primesc prin faptul că elementele sunt auto-adezive, ceea ce le ușurează munca. Să mai adauge și lipici ar fi ridicat gradul de dificultate, și ar fi pus la grea încercare răbdarea, și așa relativ puțină la aceste vârste.

Copiilor le plac aceste seturi. Am mai lucrat cu ei cu spumă autocolantă pretăiată diverse proiecte, mai complicate decât acesta, care puneau la încercare și experiența lor în stabilirea ordinii obiectelor în perspectivă. De exemplu, aveam un avion, care pe aripi era decorat cu buline mari, și pe bulină, steluțe. Dacă te uiți la modelul imprimat, și „vezi steluța” prima, apoi lipești bulina… surpriză, dispare steluța. Trebuie să te gândești care este „prima” lipită de fapt. Noroc că se dezlipesc relativ ușor, și au putut corecta. O greșeală le-a fost suficientă, și, ceea ce a fost și mai bine, a funcționat învățarea prin colaborare. Primii care au greșit le-au spus imediat și celorlalți ce să „nu facă”…

Acestea fiind spuse, să aveți inspirație azi la cumpărat cadouri! Cele mai frumoase jucării sunt cele pe care și le fac singuri!