Azi îl ascultăm împreună pe Alfie Kohn (sesiunea a II-a)

Pauza de prânz a întâlnirii cu Alfie Kohn din București se apropie încet de final. Am încercat, atât cât a fost omenește posibil, să redau pe scurt ideile care au dat substanță primei sesiuni – Parentingul necondiționat, și pe care le puteți urmări aici. A doua parte, Argument împotriva competiției, este pentru mine mult mai interesantă, mai ales în calitate de părinte, profesor, viitor învățător.

Ne vedem la 14.30!


A început.

  • S-a făcut un studiu de către un psiholog, pentru a analiza copiii care, la o petrecere aniversară, au realizat colaje. Cele două grupuri au primit ca indicații: Fă-l oricum, distrează-te! și Vezi că la final dăm premiu pentru cel mai reușit colaj. Copiii care au intrat în competiție au fost considerate inferioare de un juriu calificat implicat în cercetare, față de cele realizate liber, fără motivație competițională.
  • Același test a fost realizat ulterior cu oameni de afaceri, fără a se lua în calcul nivelul de creativitate, cu aceleași rezultate, dacă li se spunea că sunt în competiție. Întrebarea este de ce aceste rezultate, unde este cauza? Nu se caută un răspuns „corect” la această întrebare, ci să meditezi asupra acestora.
  • Participanții sunt încurajați să lucreze în pereche, cu o persoană total necunoscută, și să găsească un răspuns la această întrebare.
  • Ce înseamnă competiție? Să fii în competiție cu ceilalți? Psihologie, sociologie, biologie, economie, antropologie, științele toate nu pot oferi un răspuns complet, de aceea ajungi la concluzia că lucrurile așa trebuie să fie, competiția există. E corect să pornești o activitate solicitând un învins și un învingător? Poți realiza un lucru 1) singur, 2) împreună cu ceilalți, succesul fiind comun, 3) în competiție, câștig doar dacă tu pierzi.
  • Mulți suntem crescuți crezând competiția benefică, într-o lume în care „dog eat dog” este acceptabil, sau, există o a doua variantă, în care competiția la nivel moderat este acceptabilă. Alfie consideră că niciuna nu este acceptabilă, nu contează cât o faci și cum o faci, este nociv să-ți condiționezi succesul de insuccesul altuia.
  • Nu există niciun mod de a considera competiția constructivă, la niciun nivel.
  • Tenis: nu contează doar să dai tot ce ai mai bun, ci să-l determini pe celălalt să greșească.
  • Structura bazată pe competiție, în educație mai ales, este mult mai importantă din punct de vedere al efectelor.  Sunt afectate bazele unui sistem care nu este capabil să lucreze pentru un beneficiu comun.
  • Exemplu: prânzul la mese lungi, la școală, sau la mese mici, rotunde. A doua variantă întărește legăturile dintre copii.
  • Structura imprimă comportamentul: la o masă rotundă de 8 nu este favorabilă lucrului în perechi.
  • Trișatul la școală este determinată de modul în care este analizat. Dacă este judecat după cât de bine se descurcă, va trișa. Când există competiție, va trișa. Școala ce răspunde nevoilor elevilor de învățare nu are probleme cu trișatul. Elevii nu sunt interesați să „păcălească” pe nimeni, pentru că s-ar păcăli singuri.
  • Nu trebuie să lăudăm copiii pentru reușită, ci pentru efort.
  • Problema nu este atitudinea elevilor, ci conținuturile pe care aceștia nu le pot influența. Cum putem face ca acestea să răspundă nevoilor lor? Sistemul școlar în sine trebuie reformat.
  • Temele pentru acasă: nu câte să fie, nici cum să le realizeze copiii este întrebarea, ci de ce trebuie să facă copiii teme acasă?
  • Întrebare: Dacă ești împotriva competiției, înseamnă că tu ești cel care pierde? Nu ești cel invidios pe cel care câștigă? Nu-l putem întreba pe cel care câștigă, căci nu știe cum te simți ca învins.
  • Alfie a făcut un studiu asupra sistemului educațional românesc, și ne citește descrierea unei secvențe din școala americană. Un copil care greșește la tablă permite altuia, din „pădurea de mâini” ridicate, să se afirme. Un tablou care la noi este încă de actualitate.
  • Competiția acasă, între frați, sau jocul, sunt definite drept competiție. Distracția nu ar trebui să aibă de-a face cu competiția. Jocurile nu trebuie să aibă de-a face cu a câștiga și a pierde.
  • Televiziunea încurajează competițiile, care în ultimul timp au devenit stupide, de dragul premiului.
  • „Vreau toți să cooperați!” – profesorul către elevi – înseamnă de fapt supunerea față de cerințele sale.
  • Profesorul: „Ieri am vorbit despre WW-II” – Elevii: nu, ieri dumneavoastră ați vorbit, noi am ascultat.
  • Competiția este parte a naturii umane. Chiar dacă este adevărat, faptul că alte specii intră în competiție, nu înseamnă că și omul trebuie să o facă. Avem o cultură care ne permite să avem mai multe alegeri despre ceea ce alegem să facem. Doi – ar trebui să redefinim natura umană.
  • Migrația – formă de a evita competiția. Nu e destulă hrană, pleci.
  • Gazdă-parazit = cooperare între specii.
  • Sunt o mulțime de exemple în care diferite specii evită competiția, și omul o poate face.
  • Darwin: o specie care se adaptează mai bine la mediu este cea cu șanse mai mari de supraviețuire.
  • „Natura” este de mult timp o justificare a comportamentelor umane, ca apoi să fie acuzată și făcută răspunzătoare pentru derapaje. Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește educația copiilor.
  • Națiunile cele mai puțin competitive nu sunt cele mai dezvoltate, ci cele mai aproape de „primitivism”. Atunci cum rămâne cu „natura umană”, care determină competiția?
  • Suntem în competiție pentru că am fost crescuți așa, nu pentru că ne-am născut așa.
  • Normele culturale sunt greu de schimbat, dar nu imposibil. Altruist sau egoist, țin de natura umană, depinde care e încurajat.
  • Efectele competiției – trei întrebări: ce gândesc oamenii despre ei înșiși, ce gândesc unii despre ceilalți, care sunt realizările unei societăți în competiție, față de una care nu este.

Întrebări:

  • Copiii tind să intre în competiție în momentul în care vor să demonstreze de ce sunt în stare, dar nu o fac cu scopul de a învinge pe cineva, la vârste mici.
  • Chiar crescuți „necompetitivi”, părintele nu poate controla toți factorii de mediu ce-l influențează, poate reacționa la un astfel de studiu.
  • E greu să construiești o comunitate în care competiția să nu intre, să o ții izolată de lumea bazată de competiție.
  • Părinții pot crea o lume bazată pe jocuri prin cooperare, pentru a descuraja efectele nocive ale competiției. Și pot milita pentru acest lucru la nivelul comunității sau chiar mai mult, implicându-se în popularizarea ideii. (exemplu: o carte din 1970: ~Cartea jocurilor prin cooperare, Canada. ) – copiii beneficiau de avantajele jocului în aer liber, fără să fie nevoie de „eu împotriva lui”.
  • „Scaunele muzicale” – un joc care crează frustrare, nu este distractiv. O nouă versiune: copiii să se înghesuie pe cât mai puține scaune, și toți se joacă până la final.
  • Cum facem față unei lumi competitive, crescând un copil necompetitiv? Îi facem mai mult rău crescândul competitiv, decât necompetitiv.
  • Sunt indivizi care au nevoie de competiție, o nevoie impusă de personalitate, dată de insecuritate și neîncredere în forțele proprii. Au nevoie de confirmarea acestora. Practic spun că nu se pot simți bine cu ei înșiși decât dacă alții se simt mizerabil.
  • Dependența de competiție este similară celei de droguri. Ai nevoie din ce în ce mai mult, dar îți oferă satisfacții din ce în ce mai mici.
  • Competiția este pentru unii copiii soluția de a deține acel „ceva” pentru care pot câștiga mai multă dragoste din partea părinților.
  • Cei care sunt hiper-competitivi și integrați în școli competitive tind să devină narcisiști.
  • Competiția mai ridică o întrebare: cât rău ești dispus să provoci ca să-ți îndeplinești nevoile?

(Pauză)

Ultima parte a evenimentului de azi:

  • Competiția este înrădăcinată în insecuritate.
  • Efectele competiției asupra relațiilor dintre indivizi: crează invidia față de învingători, insatisfacție între învinși, suspiciuni între toți, căci pot fi viitorii adversari.
  • Copiii forțați să intre în competiție tind să devină puțin deschiși la comunicare cu ceilalți, nu au încredere în ceilalți, sunt mai puțini capabili sau doritori să empatizeze, să vadă lumea și prin ochii altora; vor răspunde mult mai greu nevoilor celorlalți de ajutor sau de stare de bine.
  • Competiția îi determină pe copii să îi privească pe ceilalți ca adversari, nu ca prieteni.
  • Știind cât de competitiv e părintele unui copil, poți afla cât de egoist este acesta.
  • Competiția îi învață pe copii că ceilalți sunt obstacole în calea propriului succes, nu potențiali parteneri în reușită.
  • Alegeri + comunitate = democrație, și se învață din clasele mici.
  • Nu putem lăsa copiii să „facă ceva” fără a transforma totul într-o competiție. Într-o cursă, toți pierd, chiar dacă nu același lucru. La nivelul echilibrului psihologic și al stimei de sine, daunele sunt imense pentru fiecare.
  • Dacă promovăm competiția în sport, nu e un motiv să o introducem și în educație. Distrugerile nu trebuie continuate.
  • Noțiunea de sportivitate este artificială, nu încearcă decât să reducă daunele făcute de competiție, judecând individul, nu sistemul.
  • Chomsky: competition ‘builds up extremely anti-social aspects of human psychology’.
  • Competitiv este folosit ca sinonim pentru capabil, excelent. Este o greșeală.
  • Cei care reușesc sunt cei care acceptă provocările, dar nu competiția. Sunt interesați să reușească, să rezolve sarcina, ceea ce le oferă adevărata satisfacție.
  • Dacă scopul este cantitativ, este mai puțin motivant și descurajant în același timp.
  • Nu se schimbă nimic dacă o idee nu este încadrată în structura mentală a fiecăruia, apoi să încercă să modifici lucrurile din jurul tău.
  • All of us are smarter than any of us.
  • Când ești în competiție, nu colaborezi. Chiar dacă e permis, nu o faci. Uneori chiar se consideră că trișezi.
  • Presiunea asupra profesorilor prin plata pentru „performanță” – similară cu recompensa, iar efectele le-am dezbătut deja (Este citat un studiu al profesorilor de la Universitatea din Iași, de acum 2 ani) . Grav este că presiunea asupra profesorilor se răsfrânge asupra elevilor.
  • A lucra în grup este similar cu a avea mai multe „creiere”. Când intri în competiție, ai mai puțin de „un creier”.
  • Pedepsele și recompensele nu afectează doar echilibrul psihologic al individului, ci calitatea procesului prin care aceștia trec.
  • Motivația este cea care trebuie să regleze acest proces al competiției. Să găsești acele „motivații” care să pună în mișcare în sensul pozitiv procesul.
  •  Contează tipul de motivație al unui copil: intrinsecă (mai puternică) sau extrinsecă (pentru laudă sau premiu). Din păcate, al doilea tip îl anihilează pe primul, sunt… „invers proporționale”. Cu cât recompensezi mai mult, cu atât pierd interesul de a face acel lucru.
  • Oamenii foarte buni la „ceva” sunt cei care chiar iubesc ceea ce fac.
  • Cea mai nocivă motivație extrinsecă este victoria într-o competiție. Este mai rea decât notele, laudele și recompensele din sistemul școlar.
  • Chiar dacă îi plăcea să facă acel lucru, în absența competiției, copilul nu mai obține aceleași satisfacții.
  • Fact: cercetările arată că competiția este neproductivă.
  • Există versiuni de jocuri prin cooperare care să înlocuiască clasicele monopoly, scrabble. Un joc înseamnă să depășești obstacolele, dar nicăieri nu spune că obstacolele trebuie să fie ceilalți jucători. Îți pot fi aliați.
  • Failure is not the same thing as loosing. Better Get Use To It. – nu trebuie să te obișnuiești cu lucrurile „rele” ca să le faci față mai târziu.
  • Copiii fac față mai bine provocărilor vieții dacă sunt crescuți într-un mediu necondiționat.
  • Ar trebui să-i învățăm despre competiție, nu competiția în sine. Ca exemplu – îi înveți despre religiile lumii, nu o religie a lumii.
  • Chiar dacă intră în competiție, odată la câteva luni este mai mult decât suficient, nu trebuie să trăiască asta în fiecare zi.
  • Dacă gândesc critic asupra competiției, sunt capabili, mai târziu, să producă schimbare în sistem.
  • Dacă acceptăm competiția ca stare de fapt, nu facem decât să proiectăm problema în viitor și nu schimbăm nimic. Schimbarea începe prin a refuza participarea.

Întrebări:

  • Există un mod de a „vaccina” copilul împotriva competiției? 
    Da, dacă transmitem copiilor mesajul corect, și nu aprobăm competiția. Activitățile cu ei nu trebuie să fie competitive, ci colaborative. Se poate face în fiecare zi.
  • Cum faci sahul să nu fie competitiv?
  • Cauți acele modalități prin care daunele din competiție sunt minime.

(final)

Eveniment organizat de: Totul despre Mame

Cărțile lui Alfie Kohn la Books Express, Elefant.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale casei and tagged .

Un comentariu

  1. Pingback: Azi îl ascultăm împreună pe Alfie Kohn | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente