Viața și managementul educațional

Uneori îmi vine să plâng când privesc în jur, de neputință. Dar lacrimile nu rezolvă nimic, așa că scriu. Dacă scrisul ajută la informare și măcar pentru un om reușesc să schimb ceva, atunci n-am plâns cu litere în zadar. (Râdeam la un moment dat cu o prietenă, că sunt genul care cu siguranță era ridicat în miez de noapte în orice altă epocă istorică, ori de securitate acum vreo 50, ori de Inchiziție acum vreo 500. )

Unul dintre cele mai „SF” cursuri de la facultate este cel de Management educațional. Discutăm, la nivel teoretic, despre cum ar trebui să funcționeze lucrurile, într-o realitate normală… Dar parcă citim „Utopia” lui Morus… Unde există acea școală ideală, în care directorul este manager dedicat funcției sale, pentru care cinstea și corectitudinea sunt principii de la care nu abdică sub nicio formă. Și acest manager e cel preocupat în fiecare secundă de calitatea procesului de învățământ din instituția sa, de starea de bine a elevilor și profesorilor, și toate acestea, într-un consens general de bună comunicare cu toate părțile implicate, inclusiv cu părinții, comunitatea și instituțiile statului.

Nu știu cât ne folosește ori ne va folosi acest curs. Directorul pe mâna căruia vom ajunge are mari șanse să fie numit politic. Să aibă în birou un telefon roșu care, dacă sună, cad capete și se șterg infracțiunile comise de elevii recalcitranți. Că poate, în afară de unii părinți, nimeni nu dă doi bani pe calitatea procesului, dar toți vor „forma” perfectă – adică note mari. Este o tristețe „iremediabilă” ce transpiră din sistem, și pe care… nimeni nu vrea s-o schimbe, iar dacă încerci, se scoate din debara patul lui Procust.

Toți urlăm „să existe reguli”, să „se aplice la sânge regulamentele”, dar… pe ici-pe colo, și nu în punctele esențiale, adică în niciun caz odraslei proprii. Asistând la o discuție deloc plăcută, fiul meu îmi scrie pe un bilețel și mi-l dă…

Suntem toți niște ipocriți!

Și am plâns… cu lacrimi de neputință… El are 12 ani. Îl învăț să fie corect, să respecte regulile, să îndure până când, așa cum se terminau poveștile pe care le citeam când erau mici, „mergi și spune lumii că binele învinge întotdeauna”. Însă eticheta pe care a lipit-o adulților responsabili de lumea în care vor trăi ei, generația de azi, este cumplită.

Săptămâna trecută, pe facebook, era povestit un caz de agresiune. Un părinte, față de un copil mai mic, și oprit de un adolescent. Adultul susținea că așa se face disciplină, că așa a ajuns el „om”. Replica tânărului a fost pe măsură: n-ai ajuns nimic. Ai ajuns un individ care își bate copilul. Legând aceasta de replica lui Andrei, îmi doresc să trăiesc în țara pe care și-o vor construi acești copii, dacă îi lăsăm. S-ar putea să ne placă. Ei se încăpățânează să rămână „verzi” într-o lume rece, înghețată.

La_Multi_Ani_2016_beginning-DSC5484-web

Sursă foto: triaxon.ro

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale casei, De-ale școlii and tagged , , .

4 Comments

  1. În viziunea multor părinți, educatia se poate defini astfel:
    Ezitare ( Să-l dau la școală sau să-l trimit cu ziua)
    Delăsare (Lasă, nu-ți face tema. Spune-i ăleia că ai avut treabă)
    Umilire (Esti vai de capul tău, blegul clasei)
    Chin (Ce-ți trebuie ție școală- muncă și bătaie)
    Amenințare ( Ajungem noi acasa…)
    Țeluri 0 (Să facă măcar 4 clase/8clase)
    Iritare (Nu mă interesează ce-ai făcut la școală,am chestii mai importante)
    Enervare (Mamăliga ta de copil, de învățat nu înveți, de muncit nu… și urmează celebra palma- ca de”așa îl cârpeau și pe el părinții)

    Apropo de cursurile din facultate, am impresia că profesorii universitari trăiesc în altă țară. Toata facultatea s-a axat în general pe școala lui Moș Crăciun (asa numesc eu școala ideală). Învătământul de stat, nu are pic de legatură cu teoria.

    • Doamne, dacă ar fi să povestesc câte sunt de la facultate, mi-ar trebui alt blog, că aș eclipsa aici articolele creative! Mă abțin cu greu…
      Dar, crezi sau nu, am fost uimită să văd că una din propunerile mele, cu care am insistat cu riscul de a scoate din sărite, săptămâna viitoare se realizează! Se pot schimba… dar grreeeu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente