Sunt adepta lucrului cu copiii în grupuri mici. Și nu pentru că se lucrează mai ușor, nuuu, departe de acest lucru, sunt 10, dar nu stau jos niciun moment, și avem mereu ceva de discutat. Se simte în momentul în care analizezi calitativ produsul acelei ore de curs, și acasă te gândești ce ai aflat în plus despre fiecare dintre ei. Și momentul în care realizezi că ai mișcat, chiar și cu un unghi de o secundă, cârma acelui copil, satisfacția este imensă. Asta înseamnă învățare: să produci o schimbare.
Ieri m-am apucat de albinuțele cusute, un proiect care necesită cel puțin o oră și jumătate pentru a fi realizat de copii. Ajung la clasă cu piticii, și, când văd cutia galbenă, se lansează sentința: azi coasem! Da… și albina era un proiect destul de ok pentru ei. Nu le plac nici prea simple, dar nici foarte complicate, la cei 5-6 ani. Le dau modelele și încep comentariile… Teach, stai cam prost cu timpul, nu-i așa? De ce spui asta? Când stai bine cu timpul, ni le aduci cu găurelele făcute… acum trebuie să le facem noi! Cum să nu râzi? Cum să nu ți se încarce bateria ca în Monsters Inc.? Da, alergasem toată ziua, însă nu acesta era motivul pentru care la albină au perforat singuri modelul. Este un exercițiu pentru dezvoltarea mușchilor fini ai mâinii, de coordonare și precizie. Credeți că e ușor să folosești un ac și să dai cca 60 de găurele la punct fix? Încercați, cel puțin de câteva ori nimeriți pe lângă…
Modelul și alte exemple realizate de copii pot fi văzute aici.
În schimb n-am avut ocazia să vă povestesc altă discuție savuroasă, înainte de Paști. Ca de obicei, încerc să îi provoc nu numai să facă altceva, dar și să facă altfel lucrurile. Soluții diferite pentru același obiectiv. N., pe care o știu de când era mică – a venit cu tatăl la un atelier de-al meu – îmi spune cu un aer foarte serios: Teach, uneori ai atâtea idei că mă uimești! Îmi vine să te iau la mine acasă! Zâmbesc și o încurajez din ochi să argumenteze. Mama și tata să se obișnuiască cu ideea, mai avem o cameră, ne descurcăm. Protestez. Am și eu casă, copii, nu pot să schimb totul, așa, la dorința ei. Câți ani au? Hmmm… cred că ne-am înțelege!
Apoi a început o scenă ca în Bunicul lui Delavrancea, în care eram disputată și licitată între copii, în funcție de spațiul locativ și alte avantaje, cu argumente din seria „eu o iau, că eu am avut ideea” la „eu, că stau mai aproape de grădiniță”. I-am privit și am savurat momentul, bateria afișa 200%, pentru că nu există momente mai frumoase decât cele în care ești apreciat cu sinceritate de copii pentru ceea ce faci.
- Elicopter din benzi de hârtie - 7 octombrie 2024
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
Foarte frumos!Sentimente si clipe unice!
Cam cu asta rămâi când picioarele nu te mai țin…