Azi, 9 mai

Iris are azi istorie. Plecăm de dimineață, și văd autobuzele cu stegulețe… îmi amintesc… azi e 9 mai!

Normal că prima întrebare a fost De ce au stegulețe?

Azi… azi e ziua Europei! E 9 mai, iar acum 66 de ani Robert Schuman punea bazele Uniunii Europene de mai târziu. Apoi mi-am dat seama că 9 mai nu e doar ziua Europei. 9 mai 1945 este ziua în care cel De-al Doilea Război Mondial a luat sfârșit. Nu știu câți din generația mea vă mai amintiți poeziile de la grădiniță, dar azi câteva versuri și-au găsit drumul spre o altă generație, pe o trecere de pietoni….

9 mai – e ziua-n care
Războiul aspru s-a sfârșit,
Și s-au întors din luptă-acasă
Românii care-au biruit.
E ziua păcii-ntre popoare,
E ziua de la care-apoi
Lumina stins-atâta vreme
Iar luminează pentru noi.

Facem abstracție de ce însemna acum 30 de ani „lumina”, și rămânem doar la semnificația zilei: sfârșitul unei perioade cumplite din istoria omenirii.

Și, în încercarea de a explica evenimente de acum zeci de ani la nivelul a 10 ani abia împliniți, mi-am amintit de 9 mai 1877, ziua poate cu adevărat luminoasă din istoria noastră: ziua în care, sub domnia lui Carol I, România își afirma neatârnarea și declara independența față de Imperiul Otoman. Anul viitor se vor împlini 140 de ani, cu alte cuvinte, ca stat de sine stătător suntem foarte „tineri”, chiar dacă rădăcinile istoriei noastre se pierd în negura vremurilor, peste 2500 de ani.

La mulți ani, Românie Europeană!

Simboluri Uniunea Europeană

Sursă foto: Site-ul oficial al Uniunii Europene (aici sunt disponibile mult mai multe imagini despre istoricul Uniunii și statistici curente).

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente