Miercuri m-am gândit să le dau copiilor o temă mult mai simplă decât de obicei. Încă nu am uitat cum au reacționat vacanța trecută, când alți copii stăteau acasă, dar ei, pentru că părinții lucrau, veneau la grădiniță, și, culmea!, mai aveau și activități… Așa că, preventiv, am ales ceva ce știam că le va face plăcere: joaca cu perforatoarele decorative.
Pentru că trebuia totuși să ne încadrăm și la „teme pascale”, un ou pe suport origami, simplu, mi s-a părut mai mult decât suficient. Suportul se realizează foarte ușor, însă pentru mai multă siguranță am preferat să-l pregătesc imprimat. Aveți AICI modelul. Se decupează întâi pătratul mare, ca orice pătrat origami. La această fază a demonstrației, Edi mi-a luat-o înainte: „e un pătrat de origami!” Se îndoaie pătratul pe diagonală (liniuțele punctate), apoi se decupează pe linia continuă pătratul mic. Mai urmează două îndoituri, pe liniile punctate, în sens invers primeia, și suportul este gata.
Se poate lipi pe el orice, putând fi chiar ramă foto, ori începutul unui peisaj. Pliat, intră în plic, și poate fi folosit ca felicitare. Cum nu sunt foarte mulțumită de modul în care s-au descurcat, voi mai repeta, doar să mai treacă puțin timp. Au decupat apoi ouă (le aveți pe pagina a doua a modelului printabil). Eu am preferat să le duc spumă eva pentru ouă, să facem ceva „deosebit” cu proiectul. Din acest punct, am preferat să las lucrurile să decurgă liber, fără să mai dau indicații. Cum în jocul lor liber nu e bine să te bagi să faci reguli, am stat pe margine, cu indicații stresante din categoria „atenție la lipici”.
Era simplu să duc un model gata decorat. Rezultatele ar fi fost „perfecte”, însă nu asta îmi doresc. De fiecare dată când sunt tentată să o fac, mă gândesc la compunerile identice, pentru că toți încearcă să facă după model. Așadar, acolo unde se poate, îi las pe ei să aleagă. Și dacă lor le place, de ce nu? E foarte greu să-i dezvăț de raportarea la părerea mea, dar sunt pe drumul cel bun.