Un nod, două noduri și-o mărgică

Experiențele cu grupa de anul acesta de la opțional sunt dintre cele mai diverse. În primul rând, nu am avut niciodată în ultimii ani majoritari copiii de grădiniță, dar dintre toți cei de grupa mare care mi-au trecut prin mână, chiar și cei care anul acesta se descurcă mai greu sunt mult deasupra celor din anii precedenți. Simt că se schimbă și copiii, și se schimbă în bine.

Totuși, la proiectele de primăvară, am avut surpriza să ne lovim de un lucru banal: cum să facem un nod. Nu mai spun de cum să facem o fundiță din panglică la felicitare, am vrut doar un banal nod… S-a lăsat cu lacrimi teatrale, că felicitarea pentru mama trebuie să aibă fundă, și am făcut-o eu. Dar le-am promis – și mereu mă țin de cuvânt, că vor învăța să facă nodul…

Așa că săptămâna aceasta, cum am scăpat din bucla nebună a sărbătorilor de primăvară, ne-am relaxat… făcând noduri! Am cumpărat mărgele mari, pe care să le poată înșira cu ușurință pe panglici. Am ales să înnodăm panglici, deși am fost tentată de șireturi, pentru că în acest caz nodul nici nu fuge, nici nu „alunecă”. Le-am dat două panglici diferite, tocmai pentru a vizualiza mai bine procesul, dacă pe deasupra trece panglica roșie, pe dedesubt va veni cea albă… Exercițiul, ce presupunea folosirea mușchilor mici ai mâinii, nu a fost unul ușor. Panglica trebuia răsucită între degete, strecurată prin orificiu, iar nodul efectiv presupunea o mobilitate deosebită a degetelor.

Ca să nu se plictisească, au avut de înșirat și înnodat 10 mărgele, de diferite forme și culori, puse în ordine. O mărgică, două noduri… Nu ajungeai așa repede nici la fluturaș, nici la inimioară și nici la fundiță… am avut grijă așadar să mai strecor un pic de matematică: am tot numărat mărgelele, să vedem la ce număr suntem și care model urmează, apoi am respectat și ordinea în serie a modelelor.

Mai avem de furcă până când vom învăța să rezolvăm problema șireturilor, însă suntem pe calea cea bună. Am avut copii care au terminat în 25-30 minute, dar am avut și doi pitici care s-au luptat efectiv cu panglicile toată ora, și am fost foarte fericită că le-au „dovedit”. F. îmi spunea cu năduf gata, gata, am învățat să fac nod!!! Au plecat cu ele legate la mână. Mă gândesc deocamdată la un proiect care să includă vreo 10 fundițe 🙂 , dacă aveți idei, le aștept!

Ghivece de primăvară din bol de polistiren

Din categoria „idei în așteptare” face parte și aceasta, a ghivecelor improvizate. Așteptam de multă vreme să vină primăvara, și să o pot pune în practică. Ziua cam mohorâtă a fost astfel înveselită cu floricele colorate.

Pentru acest proiect aveți nevoie de:

bol de polistiren – ca cele pentru supă, de unică folosință;
ac și ață, preferabil de papiotă, să nu se vadă prea tare; prin polistiren trec cu multă ușurință, și se coase ușor;
elemente de hârtie, ce pot fi găurite, sau paiete;
hârtie creponată;
foarfecă, răbdare.

Modelul prezentat poate fi, normal, adaptat după preferințe. Dacă copiii sunt mai mari, pot doar să coasă cu ață de diferite culori diverse modele, fără a aplica neapărat decorațiuni.

Eu am folosit hârtie creponată verde și albastră, pentru „iarbă” și „cer”. Le-am tăiat ca pe panglici și le-am cusut simplu, prin înșirare, deși pe alocuri fetele au trecut la însăilare, scurtând timpul de lucru. Au observat însă că în a doua variantă nu arată foarte bine pe interior, și au început să realizeze cusătura mai măruntă. Panglica verde a fost franjurată înainte, și pusă în două straturi, față de cea albastră.

Florile au fost perforate cu două orificii, simulând nasturii, și am profitat de ocazie să coasem și o paietă. Tema a fost destul de liberă azi, fetele chiar au remarcat cu plăcere că nu am pus nicio restricție și pot coase liber, ce vor. Nu am insistat nici cu paietele, însă mă bucur că au înțeles, fără să-și dea seama, cum se cos nasturii.

Bolurile pot fi folosite ca ghivece pentru flori, dacă sunt căptușite, în prealabil, cu folie alimentară sau de aluminiu.

Mai jos aveți un scurt filmuleț din procesul de producție. La jumătate vedeți cum artistul grădinar s-a răzgândit în privința locului în care ar trebui să răsară floarea, și s-a întors.

În speranța că v-am dat o nouă idee, spor la lucru!

PS. Prima lor întrebare a fost: Nu era mai simplu cu lipici? Aa, da, noi nu facem lucruri simple!

PPS: Dacă vă place tema, săptămâna aceasta avem și expoziție cu lucrările realizate pe acest subiect.

În orar: alergat prin ploaie și suflat în fluier

N-o luați chiar mot-a-mot, dar nici foarte departe de adevăr nu e. Miercuri seară am participat la o discuție publică, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, organizată de Secom^® România, în cadrul Maratonului pentru sănătate, pe tema „Infecțiile respiratorii la copil”. N-am să reiau ceea ce a povestit deja Bogdana, ci câteva idei care mi-au rămas mie în minte.

E normal ca un copil sănătos să răcească de 6-7-8 ori pe an (deși nu sunt foarte sigură de 8!)

De aici însă avem de-a face cu adevărate cazuri de paranoia printre părinți, mai ales la primul copil, și mai ales când acesta este mic. În primul rând, îl înfofolim bine, și nu-i dăm fularul jos de la gură decât când se poate schimba în costum de baie. Dacă nu are trei rânduri de căciuli nu iese din casă, și nu cumva să deschizi geamul că îl trage curentul. Paranoia se extinde în comunitate.

Profesorul din învățământul preșcolar/școlar mic, conform tuturor normelor în vigoare, trebuie să scoată copilul afară zilnic, pe parcursul întregului an școlar (nu pe viscol sau furtună, deși e o experiență unică!) Mai mult, orice proiect de lecție/activitate începe cu „aerisirea sălii de clasă”. Dar… aici intervine paranoia de mai sus. Ticăloasa aia de la grădiniță deschide INTENȚIONAT fereastra, să-i îmbolnăvească, să mai stea și acasă, să fie mai puțini… ba îi scoate și afară, când sunt 10 grade, nu 50!, și răcește copilul!! Și uite cum ajungi tu părinte să ai copilul o lună bolnav, o lună sănătos, ba chiar mai puțin. Cu nițică matematică, verifici că de fapt ai un copil sănătos… și care, după ce va testa un an cam tot ce se poate în materie de medicamente, după intrarea în comunitate, va deveni din ce în ce mai rezistent.

* Asta dacă nu cumva e nevaccinat, acolo fiecare părinte decide după mintea și educația pe care o are. Când citești pe net o informație, o treci prin filtrul propriu, mai gros sau mai subțire după cum ai avut șansa să ți-l formezi.

Copiii se scot afară pe orice vreme.

Ninge? Super! Plouă? Hăinuțe adecvate și nimic mai distractiv. Noroi? Doamne, ce distracție!! Știți cum se fac pocnitori din noroi? Știți care e senzația când noroiul ți se strecoară printre degetele de la picioare? Știți cum e să stângi în pumn o grămadă de noroi? Știți cum e să alergi prin ploaie? Dacă nu știți, n-aveți idee ce ratați… ar trebui să le încercați, fără să vă mai gândiți atât ce zice „ăla” de lângă voi. Murdărirea este bună, și aș zice că are rostul ei.

Și nu mai cereți atâta să luați copilul curat de la grădiniță/școală. Că nu e păpușă de porțelan, să-l găsești cum l-ai lăsat. Dacă are tricoul pătat de ciorbă, înseamnă că învață să mănânce singur. Dacă are pantalonii murdari în genunchi, înseamnă că a căzut și învață să se ridice!

Instrumentele de suflat dezvoltă aparatul respirator și ajută la apărarea împotriva infecțiilor.

Afirmația aparține unei profesoare de la liceul de muzică. Știu ce înseamnă să educi respirația pentru cântat. Chiar dacă nu face copilul acest exercițiu învățând să cânte la un instrument, a avea un instrument de suflat rămâne cea mai mare distracție. Însă… sincer, câți o luați razna când are în mână un fluier, ori nu vă suiți pe pereți când începe să chinuie o muzicuță?? Da, și eu, nu mă laud că rezist prea mult! La eveniment copiii au primit cadou fluiere, și până acasă am crezut că înnebunesc. Dar eram în aer liber, și au promis că încetează la intrarea în bloc. Însă când mă tot rugam de ei să mai reducă volumul, mi-au dar replica serii: Ai fost acolo și n-ai înțeles nimic! A spus că întărim plămânii și suntem mai sănătoși! Cum au auzit ei discuția, când erau după colț, la joacă, nu știu! Dar au auzit… m-au întrebat dacă n-am avut și eu când eram mică. Ba da, am avut. Pentru scurt timp, căci i-a făcut mama aripi! Vezi, ai spus că tu n-o să faci ceea ce nu-ți plăcea când erai mică! (O, Doamne, mai dă-mi putere, să mai rezist!)

Nu știu încă dacă au aflat și vecinii că avem o pereche de „păsărele” în casă. (Că la cap nu stau toate la cuibul lor știu deja) . Însă în seara aceasta, când i-am explicat Irisucăi cum că, dacă pui apă, ciripește, a decis s-o ia mâine la școală, că are „muzică”, să le arate și colegilor, și să le povestească ce-a auzit la eveniment… (Doamna M., sper sincer că mai rezistați cu toate ideile pe care Iris le aduce de-acasă!)

În schimb ideea ei m-a făcut să mă gândesc cum ar fi dacă una din pauze ar fi „pauza de suflat”. La orice vârstă. Să suflăm în fluiere/orice altceva până cedează obrajii. Ar fi o gimnastică incredibilă pentru musculatura bucală (mai ales pentru cei mici care încep să articuleze), și un moment de relaxare/descărcare pentru cei mai măricei. Și așa n-au ce face în pauză… Iar o pereche de căști industriale poate rezolva problema adultului.

S-ar mai adăuga și o pauză de ieșit afară și alergat, și nu pe culoar, cum se întâmplă în multe locuri…

Cam asta cu cele utile. Închei în două fraze. Alături de Secom^® au contribuit la reușita evenimentului Mămica Urbană și Mama Pan, iar de copii s-a ocupat în mod excepțional Learning Hub. Andrei este extrem de cârcotaș și greu de mulțumit, și dacă a doua zi el încă îmi spunea că s-a distrat, avem o mare bilă albă de dat!

Dacă vă interesează informațiile strict medicale pe care le-am primit referitoare la infecțiile respiratorii, le pot adăuga, doar să-mi lăsați un mesaj.

Întâlnirile au loc bilunar, consultați pagina Secom pentru a vedea programul viitor.

Cine a fost…? – editura Pandora

Editura Pandora a completat anul trecut colecțiile pentru copii cu o serie „Cine a fost…?”, pentru care au fost alese până acum personalități ale științei și artei din toate timpurile. Aș fi vrut să pot povesti în cunoștință de cauză, despre toată colecția, însă nu am avut până acum la dispoziție decât volumul despre William Shakespeare, genialul dramaturg englez.

Volumul prezintă biografia marelui scriitor, povestind, atât cât informațiile au supraviețuit peste secole, și copilăria și tinerețea autorului. Textul volumului – un text informativ, nu beletristic – încearcă să apropie copiilor opera prin intermediul evenimentelor care a produs-o, sau a personalităților cu care William Shakespeare a interacționat. Astfel, piesele lui sunt inspirate din conflictele și realitățile zbuciumatului secol al XVI-lea din istoria Angliei, context în care Shakespeare s-a remarcat cu succes ca om de teatru a pus bazele celebrului astăzi teatru Globe.

Pentru a menține atenția micilor cititori – căci colecția se adresează ciclului primar și gimnazial, în text sunt inserate anecdote și detalii, mai puțin cunoscute publicului. Am remarcat și două pagini, la început, cuprinzând cuvinte și fraze folosite de Shakespeare, și care sunt folosite succes și azi: irascibil, măscărici, nici în clin-nici în mânecă („Cum vă place”) – doar câteva dintre acestea.

Volumul este pregătit pentru copii și vizual: textul este fragmentat cu mici desene schițate sugestiv, alb-negru, dimensiunea literei este mare, și există un spațiu suplimentar între rânduri pentru a ușura munca copiilor de a urmări șirul de litere.

Din colecție intenționez să răsfoiesc volumele dedicate lui Cristofor Columb și Marco Polo, celebrii călători, care sunt menționați anul acesta în programa de istorie, clasa a IVa, în speranța că poate fi folosită la clasă sau recomandată copiilor care vor să afle mai multe informații despre viața și aventurile acestora.

Nu știu încă în ce mod va fi completată colecția, și ce personalități va mai cuprinde. Însă ar fi frumos ca acestea să se afle în biblioteca clasei, sau măcar în biblioteca școlii. Se citesc rapid, iar textul poate fi un prim pas spre a încuraja lectura la copii.

Volumele le puteți comanda din librăria editurii Pandora, sau din alte librării online: Libris (transport gratuit la orice comandă), elefant (transport gratuit în anumite puncte fixe), eMag, Librarie.net.

Felicitare de 8 martie, cu 8 cusut

M-am trezit întrebându-mă oare cum e să îți faci în septembrie planificarea pentru tot restul anului, și să te ții de ea. Și am zâmbit. La abilități cel puțin voi avea, așa, în linii mari, schițate competențe. Dar activitățile în sine vor fi cel mai probabil gândite pe moment… De exemplu, miercuri am realizat felicitarea cu litere, și mă gândeam ca, cu grupa de vineri, să fac același lucru. Dar ei sunt mai mari, și sunt sigură că pot lucra mai mult de-atât… așadar, le-am pregătit repede o felicitare de… cusut.

Modelul poate fi descărcat de AICI, și se realizează simplu. Se perforează toate orificiile marcate, și se coase „8”, în linie. Apoi, pentru un aspect deosebit, se dublează cusătura ca în imaginile de mai jos. Și, ca la orice „rețetă”, nu vă rămâne decât să decorați după gust.

Am testat-o. La partea demonstrativă, încercarea mea de a perfecționa modelul s-a lăsat cu un NU categoric. E suficient să coasă, ce să mai brodeze peste? Bun, facem compromisuri, oricum era suficient de lucru, mai ales că nu le-am mai dus planșele perforate… Dar sunt mari, și nu a durat mai mult de câteva minute să perforeze toate orificiile. La grupa de grădiniță proiectul ar fi murit în fașă dacă încercam!

Al doilea prag de trecut a fost cartonul, de 160g, nu 240, cum le-am dus până acum. Necesita o atenție sporită, nu puteai să mai tragi cu forță de ață, căci se tăia. A fost un pic de antrenament pentru o idee ce-o coc de ceva vreme cu polistiren, și care va urma în curând. Am lipit la greu „pasamente” pentru proiect, ca să iasă în fine, ceva…

De remarcat însă că am avut și un băiat, care a decis să rămână. Am apucat să vorbim înainte, despre bunicul lui, croitor, și cum uite, el n-a cusut niciodată! Azi a fost prima dată în viața lui. Nu s-a înțepat. S-a descurcat onorabil, și nici nu a rupt vreodată cartonul. În schimb nu m-am așteptat la atitudine ostilă din partea fetelor. Și le citez: ce-i trebuie unui băiat să coasă? Are nevastă! Așadar, la 9 ani e deja înrădăcinată concepția că incompetența lui e tratată prin achiziționarea unei neveste, altfel fiind incapabil să supraviețuiască singur și e disperat să se însoare… De ce să formăm un om independent?! Am încercat să le spun că ți se mai rupe un nasture… nu poți sta cu pantalonii în vine, până mergi la croitor… Sau… dacă ești cu gașca sus pe munte, și se rupe rucsacul, ce faci? Nu coși?? Așa că m-am bucurat enorm să-l văd că rezistă, și la final l-am lăudat pentru realizarea deosebită. Dacă aș fi fotografiat felicitările cu spatele, ați fi ghicit cu siguranță care e a lui – căci nu e lipită deloc. Dar… le las cu fața, să văd dacă ghiciți!

Și, pentru că am avut doi absenți, și am ajuns acasă cu două modele, mi-am dat și eu „comandă” de două felicitări de 8 martie… Andrei a executat sarcina scurt și la obiect, în stil simplu cucutenian. Iris a mai evoluat, a optat pentru „simplu și elegant”, a început să își poată controla entuziasmul de a lipi tot, oriunde.

Spor la lucru!

Rezolvarea problemelor prin metoda figurativă (varianta 2)

Există deja aici pe blog un articol despre metoda figurativă, varianta cunoscută de toată lumea – cu segmente. Însă sunt și probleme la care, oricât ne-am strădui, nu vom reuși să reprezentăm astfel suficient de clar datele pentru a fi pe înțelesul copiilor (clasa a IVa). Iată o astfel de problemă, și un model de rezolvare:

O familie cu copii are de 4 ori mai multe caiete dictando decât caiete de matematică.
După ce fiecare copil primește câte 2 caiete de matematică și 3 de dictando, rămân 2 caiete de matematică și 43 de dictando.

Câte caiete și câți copii sunt ?

Pentru a ușura scrierea, voi nota în continuare cu M caietele de matematică și cu D caietele dictando.

Prima tendință în rezolvare este de a reprezenta cu segmente datele cunoscute ale problemei:

|____________| – caiete matematică

|____________|____________|____________|____________| – caiete dictando

Însă această reprezentare nu ne ajută la această problemă, când caietele sunt redistribuite. Așa că le vom așeza ca mai jos, atribuind fiecărui caiet de matematică patru caiete dictando, căci sunt de 4 ori mai multe.

În acest moment am reprezentat toate caietele M și toate caietele D, care formează împreună grupuri, și avem de 4 ori mai multe D decât M.

Însă problema spune că aceste caiete sunt reorganizate, astfel încât fiecare copil primește 2 M și 3 D. Vom forma grupuri în care includem Acest număr de caiete, și observăm că, dacă luăm câte două grupuri inițiale, avem două caiete M, dar 8 caiete D.

Ca să rămânem cu 3, cum se specifică, trebuie să înlăturăm

8 – 3 = 5 (caiete D)

Am format grupuri similare numărului de copii din familie. Însă problema spune că rămân 2 caiete M și 43 D. Observăm că mai putem realiza un grup 2 M + 3 D, grup care nu va fi atribuit niciunui copil, dar acest lucru ne ajută să scăpăm de o necunoscută – caietele de matematică.

Unde „dispar” caietele D tăiate din grupurile inițiale? În dreapta, în cele 43 de caiete rămase.

Dacă mai formăm un grup de caiete (încadrat cu roșu), atunci vom avea:

43 – 3 = 40 (caiete D nedistribuite)

Raționamentul aici este următorul: avem 40 de caiete, care provin din X grupuri, și din fiecare grup câte 5. Din câte grupuri provin caietele?

40 : 5 = 8 (grupuri)

Dar aceste 8 grupuri nu reprezintă numărul copiilor, ci cu unul mai mult, căci noi am mai alcătuit un grup pe care nu l-am dat nimănui. Așadar, câți copii sunt în familie?

8 – 1 = 7 (copii)

Câte caiete M avem?

8 x 2 = 16 (caiete matematică)

Câte caiete D avem? (știm că sunt de 4x mai multe)

16 x 4 = 64 (caiete dictando)

Răspuns: 7 copii, 16 caiete matematică, 64 caiete dictando.

Succes!

Info: un copil normal, pentru a deprinde un algoritm de rezolvare, trebuie să îl exerseze de cel puțin 6-8 ori. Un copil cu dificultăți, până la 40 de ori.

În piele de… elev „centrat”!

Motto: Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem! (Ion Creangă, Harap-Alb)

Acest articol face parte din seria „haz de necaz”. Însă, dacă stau să analizez toate cele prin care trec, zi de zi, îmi dau seama ce lecție importantă îmi servește viața… Mai deunăzi am început cursurile, și una din materii este destinată să mă învețe o altfel de lecție. Materia în sine, nu profesorul.

Așadar, scopul a jumătate dintre lecții este dezvoltarea abilității/priceperii/deprinderii/ de a pune pe picioare un… blog! Am răbdat, am executat aproape instant cerințele afișate pe tablă, și în timp record, când unii nici nu deschiseseră browser-ul, aveam pagina creată. Mă duc frumos și îi explic coordonatorului că doresc să-mi dea obiectivele viitoare, și, dacă se poate, să mă evalueze pe segmentul acesta și să trec la modulul următor, care chiar e o noutate pentru mine și abia aștept să văd dacă poate face ce-mi trece mie printre urechi. Îi explic că blogging fac de 7 ani și mai bine, și că pentru mine e o joacă de copil ce îmi cere… iar timpul e prețios, prefer să mi-l consum învățând ceva util.

(De-aici… dacă aveam scaun, era minunat!) „Dar ai blog pe Blogger?” – Nu, platforma lor nu îmi satisface nevoile. Am wordpress, pe server propriu, și mă ocup de tot, de la mentenanță la creație. – „Aaa, nu, trebuie pe blogger. WordPress e pentru specialiști.” Moment în care m-am blocat. Așa că a continuat. „Și dacă te pricepi așa de bine, care e problema? Înseamnă că nu vei avea probleme cu temele!” De parcă temele erau problema mea!

Mi-am luat coada între picioare, mi-am promis că nu voi mai deschide gura (deși stau prost la promisiunile făcute mie însămi), și m-am dus la loc. Și am rumegat intens… bucățică cu bucățică.

Mai am un pic și ajung la catedră. Până acolo, joci cum ți se cântă! N-aveți nici cea mai mică idee cât de greu este să renunț la libertatea pe care am învățat-o aici pe blog, de a spune liber ce gândesc, fără teamă de represalii… Îmi este atât de dor să zbor, încât fiecare clipă în colivia sistemului omoară câte-un pic din mine…

Să revenim. De ce am ales titlul de elev „centrat”. Tot, sau aproape tot din ceea ce învăț, spune că trebuie să răspunzi nevoilor fiecărui copil, că trebuie să ajungem (bine, se presupune că suntem!) la învățământ centrat pe elev. Că trebuie să fii acolo pentru cei care sunt sus, și să-i ajuți să crească și mai frumos, dar și să îl ridici pe cel care este jos. În realitate… nici nu vreau să comentez. Însă nu mă pot abține să nu observ cât de puțin se aplică, chiar și la noi, la nivel de formare de profesori, acest principiu. Să presupunem că la clasa pregătitoare observi că unii nu știu să țină foarfeca, iar alții decupează filigran. Ce le dai de lucru? Să taie fâșii în linie dreaptă? Toți? Sau… unii fac deja adunări cu sute, că vin din sistem Montessori, iar eu îi oblig să scrie tabla adunării cu 1… moment în care am rescris cumva, în minte, dialogul de mai sus.

Ionel Popescu: Doamna, eu pot face niște adunări mai grele? La grădiniță calculam 563+211!
Doamna: Nu, Ionel, calculează 2+1! Care e problema? Ar trebui să le faci imediat!

Așadar, când Ionel îmi va spune că pentru el e prea ușoară sarcina, eu ar trebui să mai stau nițel, și să văd ce știe cu adevărat Ionel. Să-l provoc să-și depășească limitele, să simtă satisfacție în învățare, nu să se plictisească, și să considere că la școală „nu face nimic nou”. Nu este vina lui că Gigel a stat acasă cu bunica, și nu știe să asocieze numărul cu cantitatea până la 10… Ionel vine la școală să învețe, la fel ca și Gigel. Doar că rolul meu ca profesor este să le ofer amândurora ceva de învățat. Și nu va fi același lucru, pentru că Ionel și Gigel sunt diferiți.

Profesorii sunt acuzați deseori că nu sunt empatici. Că nu sunt capabili să se pună în pielea elevului, și să înțeleagă ce simte… ei bine, am primit, pe pielea mea, o lecție de empatie. Ce-am simțit când mă întorceam la locul meu? Frustrare, neputință, umilință, plafonare… și eu sunt capabilă să-mi identific sentimentele primare. Copilul nu cunoaște decât combinația lor: FURIE.

Și ce face cu ea? Și-o revarsă asupra școlii… unde nu mai vrea să meargă…

(Paranteză finală: pierderea aceasta de timp este pe banii mei… căci cursurile nu sunt gratuite, dar sunt obligatorii în pachet…)

365 de lucruri de creat și confecționat

Una dintre realizările mele mai puțin vizibile este aceea că am reușit, cel puțin în cazul câtorva copii, să le cultiv pasiunea pentru lucrul făcut cu cele două mânuțe din dotare. De la felicitări aniversare pe care le desenezi/realizezi tu, până la mărțișoare făcute în casă, cu drag, pentru cei dragi. Pe unul dintre ei l-am sărbătorit în ianuarie, și cum eram în toiul sesiunii, nu am avut timp să caut, ca de obicei, seturi și accesorii hobby cum l-am obișnuit.

Așa că anul acesta i-am luat o carte cu idei. Știu, veți spune că internetul e plin, însă din experiența mea știu că cei mici nu se descurcă să caute, să trieze, așa cum o facem noi. Oricât ne îmbătăm cu apă rece că vor avea manuale pe tablete, ei nu se descurcă să aprofundeze singuri materialele. O carte rămâne pentru ei de bază (este și motivul pentru care îmi voi muta colecția Idei creative la clasă), și, răsfoind, văzând, atingând, le este mult mai ușor să devină creativi.

I-am cumpărat „365 de lucruri de creat și confecționat”, de la editura Rao. Normal că am răsfoit-o și eu, căci niciodată nu știi ce combini și ce iese, ocazie cu care mi-am pus pe listă două proiecte: unul – pinguinii pictați cu amprentă, de care n-am avut timp, dar cum la Polul Sud e iarnă în curând, o să vi-i prezint. Al doilea este de țesături cu fâșii de hârtie. Sunt pe blog destule idei cu această tehnică, numai că în carte a apărut un element nou: fâșiile să fie tăiate ondulat, inegal, ba chiar asimetrice. Rezultatul este impresionant, îl puteți vedea mai jos.

Cartea nu include modele printabile, așa că mi-am făcut singură modelele. Le puteți descărca și printa de AICI. Printați pe coală normală, de 80g, căci se taie mai ușor cu cutterul, și se lucrează mai repede la țesere, apoi le lipiți pe un suport pentru întărire. Fâșiile cu care țeseți pot avea lățimi diferite, de fapt, în acest caz, doar gustul și imaginația autorului pot pune limite. La cea cu „triunghiuri”, și fâșiile trebuie să aibă cam aceeași formă, și se introduc de preferat alternativ.

Cartea în schimb propune proiecte de la cele de colaj, pictură, până la îmbinarea de materiale reciclate și materiale din natură. Ce e de menționat e că cele 365 de propuneri nu sunt total diferite, de exemplu, de la 52 la 63, avem o singură temă, „Monștri din jeleuri și boabe de fasole”, fiecare variație având un număr. Dar pe ansamblu este o idee minunată de cadou, dacă vreți să ocupați timpul copilului și cu altceva decât cu telefoane și tablete.

Cartea o puteți găsi în librăriile online: Libris (transport gratuit la orice comandă), Librărie.net, eMag, elefant.ro.

„Expediția CN” – prima producție locală Cartoon Network

Cartoon Network dă startul primei producții locale, „Expediția Cartoon Network” – versiunea modernă a unei vânători de comori, unde şase echipe formate din trei copii primesc ajutorul unei vedete pentru a rezolva probele puse la cale de gazda emisiunii, Jojo (Cătălina Grama). În prima producție locală Cartoon Network, tinerii aventurieri s-au bucurat de sfaturile și îndrumările artiştilor: Călin Goia, Adrian Despot, Giulia Anghelescu, Nicole Cherry, Andreea Ibacka şi Vladimir Drăghia.

Primul episod al producției „Expediția Cartoon Network” va fi difuzat sâmbătă, 5 martie, de la 11:45. În fiecare dintre cele șase episoade, copiii vor fi îndrumați și vor face echipă cu un invitat special pentru a înfrunta trei provocări diferite, date de gazda emisiunii. Fiecare probă le va verifica participanților fie cunoștiințele, fie abilitățile tehnice, fie pe cele sportive. În prima ediție a „Expediției Cartoon Network”, fiecare echipă va fi însoțită și va primi spijinul unei celebrități. Printre artiștii care s-au alăturat echipelor de aventuriei se numără: Călin Goia, Adrian Despot, Giulia Anghelescu, Nicole Cherry, Andreea Ibacka și Vladimir Drăghia. Cele șase echipe au explorat un decor misterios din apropierea localităţii Bayrischzell, Bavaria, de lângă Munchen, și s-au confruntat cu o mulțime de provocări pentru a rezolva fiecare test. Dacă echipele reușeau să ducă la bun sfârșit sarcina, atunci ele primeau o medalie CN care, la final, se transforma în bani reali pentru a îndeplini visul echipei.

MUNICH, GERMANY – JUNE 30: Adrian Despot during the filming of the CARTOON NETWORK series Spurensuche on June 30, 2015 in Bayrischzell, Germany. (Photo by Dominik Bindl/Getty Images for Turner Broadcasting Deutschland)

„Expediția Cartoon Network a reprezentat pentru mine o evadare din cotidian, o retrăire a copilăriei și o zi plină de aer curat, aventuri și distracție. Am cunoscut 3 băieți simpatici și dezghetați, dornici să dezlege enigmele și să ducă la bun sfârșit misiunile primite. A fost o plăcere să pot să-i îndrum și să-i ajut în momentele în care aveau nevoie”, a mărturisit Călin Goia.

La rândul său, gazda emisiunii, Jojo, a spus: „Experiența a fost incredibilă! Întreaga echipă a fost deosebită, iar concurenţii minunaţi! Aş repeta oricând experienţa! Am stat de multe ori cu sufletul la gură pentru că au existat câteva probe chiar foarte complicate.”

MUNICH, GERMANY – JULY 01: Nicole Cherry during the filming of the CARTOON NETWORK series Spurensuche on July 01, 2015 in Bayrischzell, Germany. (Photo by Dominik Bindl/Getty Images for Turner Broadcasting Deutschland)

Filmările au avut loc în vara anului trecut. „Expediţia Cartoon Newtork“ este o adaptare după formatul original german „Spurensuche“, care a câştigat premiul Der weiße Elefant Kids Media, în cadrul festivalului Filmfest Munchen 2012.

Vizionare plăcută!

Talente de Năzdrăvani

Monthly Archives: martie 2016