Fustițe pentru păpuși – cusături

Îmi place foarte mult grupa de cusături de vinerea, pentru că fetele vor, se străduiesc, și reușesc. De aceea cu ele am accelerat un pic ritmul normal de lucru, și am trecut la proiecte mai dificile. Dacă aveți 30+, veți spune că glumesc, și că o fustă creață pentru păpuși nu este încadrată la categoria „dificil”, însă vă provoc să încercați.

Fetițele de azi sunt categoria Barbie-hăinuțe-incluse, nu au confecționat singure articolele necesare jocului cu păpușile. A fost o premieră să confecționeze o fustiță, și mai ales să o decoreze. Anticipând problemele ce se pot ivi, nu am folosit bucăți de material, ce ar fi necesitat tiv, festonare, și „delicatețuri” din aceeași categorie. Am pregătit bucăți de panglică satinată, tăiate potrivit, iar tăietura am topit-o de-acasă cu lumânarea, să nu se deșire. Fetele au avut de realizat cusătura verticală, de înșirat mijlocul și de adăugat paiete. Și nu, nu a fost mai ușor! Cusătura verticală a fost refăcută de vreo 2-3 ori, pentru că în varianta inițială puteai trece degetul prin ea. Apoi, să înșirăm mijlocul a fost o adevărată aventură, dar am dus-o la bun sfârșit. Fusta pentru păpuși din material

Au urmat paietele, altă bătaie de cap, căci coaserea acestoranu a fost atât de simplă, mai ales când s-au ambiționat să folosească floricele și steluțe, nu paietele normale, rotunde. Ața s-a încurcat, paietele nu se așezau singure la locul lor, și parada modei a lăsat de dorit 🙂 . Mi-a plăcut însă că au stabilit ca „data viitoare” să trecem la bluze, că nu putem lăsa păpușile îmbrăcate pe jumătate.

Deocamdată vor urma pernuțe pentru păpuși, le-am explicat că, până nu învățăm să coasem drept, corect, nu putem deveni creatori de modă. Noi episoade ale aventurii vor urma.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Cusături, La grădiniță and tagged , , .

2 Comments

Dă-i un răspuns lui ROXANA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente