În piele de… elev „centrat”!

Motto: Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem! (Ion Creangă, Harap-Alb)

Acest articol face parte din seria „haz de necaz”. Însă, dacă stau să analizez toate cele prin care trec, zi de zi, îmi dau seama ce lecție importantă îmi servește viața… Mai deunăzi am început cursurile, și una din materii este destinată să mă învețe o altfel de lecție. Materia în sine, nu profesorul.

Așadar, scopul a jumătate dintre lecții este dezvoltarea abilității/priceperii/deprinderii/  de a pune pe picioare un… blog! Am răbdat, am executat aproape instant cerințele afișate pe tablă, și în timp record, când unii nici nu deschiseseră browser-ul, aveam pagina creată. Mă duc frumos și îi explic coordonatorului că doresc să-mi dea obiectivele viitoare, și, dacă se poate, să mă evalueze pe segmentul acesta și să trec la modulul următor, care chiar e o noutate pentru mine și abia aștept să văd dacă poate face ce-mi trece mie printre urechi. Îi explic că blogging fac de 7 ani și mai bine, și că pentru mine e o joacă de copil ce îmi cere… iar timpul e prețios, prefer să mi-l consum învățând ceva util.

(De-aici… dacă aveam scaun, era minunat!) „Dar ai blog pe Blogger?” – Nu, platforma lor nu îmi satisface nevoile. Am wordpress, pe server propriu, și mă ocup de tot, de la mentenanță la creație. – „Aaa, nu, trebuie pe blogger. WordPress e pentru specialiști.” Moment în care m-am blocat. Așa că a continuat. „Și dacă te pricepi așa de bine, care e problema? Înseamnă că nu vei avea probleme cu temele!” De parcă temele erau problema mea!

Mi-am luat coada între picioare, mi-am promis că nu voi mai deschide gura (deși stau prost la promisiunile făcute mie însămi), și m-am dus la loc. Și am rumegat intens… bucățică cu bucățică.

Cloud 1

Mai am un pic și ajung la catedră. Până acolo, joci cum ți se cântă! N-aveți nici cea mai mică idee cât de greu este să renunț la libertatea pe care am învățat-o aici pe blog, de a spune liber ce gândesc, fără teamă de represalii… Îmi este atât de dor să zbor, încât fiecare clipă în colivia sistemului omoară câte-un pic din mine…

Să revenim. De ce am ales titlul de elev „centrat”. Tot, sau aproape tot din ceea ce învăț, spune că trebuie să răspunzi nevoilor fiecărui copil, că trebuie să ajungem (bine, se presupune că suntem!) la învățământ centrat pe elev. Că trebuie să fii acolo pentru cei care sunt sus, și să-i ajuți să crească și mai frumos, dar și să îl ridici pe cel care este jos. În realitate… nici nu vreau să comentez. Însă nu mă pot abține să nu observ cât de puțin se aplică, chiar și la noi, la nivel de formare de profesori, acest principiu. Să presupunem că la clasa pregătitoare observi că unii nu știu să țină foarfeca, iar alții decupează filigran. Ce le dai de lucru? Să taie fâșii în linie dreaptă? Toți? Sau… unii fac deja adunări cu sute, că vin din sistem Montessori, iar eu îi oblig să scrie tabla adunării cu 1… moment în care am rescris cumva, în minte, dialogul de mai sus.

  • Ionel Popescu: Doamna, eu pot face niște adunări mai grele? La grădiniță calculam 563+211!
  • Doamna: Nu, Ionel, calculează 2+1! Care e problema? Ar trebui să le faci imediat!

Așadar, când Ionel îmi va spune că pentru el e prea ușoară sarcina, eu ar trebui să mai stau nițel, și să văd ce știe cu adevărat Ionel. Să-l provoc să-și depășească limitele, să simtă satisfacție în învățare, nu să se plictisească, și să considere că la școală „nu face nimic nou”. Nu este vina lui că Gigel a stat acasă cu bunica, și nu știe să asocieze numărul cu cantitatea până la 10… Ionel vine la școală să învețe, la fel ca și Gigel. Doar că rolul meu ca profesor este să le ofer amândurora ceva de învățat. Și nu va fi același lucru, pentru că Ionel și Gigel sunt diferiți.

Profesorii sunt acuzați deseori că nu sunt empatici. Că nu sunt capabili să se pună în pielea elevului, și să înțeleagă ce simte… ei bine, am primit, pe pielea mea, o lecție de empatie. Ce-am simțit când mă întorceam la locul meu? Frustrare, neputință, umilință, plafonare… și eu sunt capabilă să-mi identific sentimentele primare. Copilul nu cunoaște decât combinația lor: FURIE.

Și ce face cu ea? Și-o revarsă asupra școlii… unde nu mai vrea să meargă…

 

(Paranteză finală: pierderea aceasta de timp este pe banii mei… căci cursurile nu sunt gratuite, dar sunt obligatorii în pachet…)

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale școlii and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente