Vacanța aceasta prelungită este cu două tăișuri… un pic nedreaptă cu copiii care n-au cu cine rămâne acasă. Părinții au, în rare cazuri, trei săptămâni de concediu iarna, bunicii sunt sau nu la îndemână, și astfel programele „de vacanță” ale instituțiilor taie cumva din vacanța lor, meritată cu vârf și îndesat. Știu că nu au de ales, că sunt părinți care chiar nu au alte soluții pentru copil, însă ieri, la opțional, am avut o discuție lungă cu „fetele mele”. Trei mogâldețe de om, de 5 ani, care aveau mai mult chef de vorbă decât de lucru, făceau teoria vacanței, a faptului că n-au dormit de dimineață cât aveau chef, că ele sunt la grădi când alții se joacă… și, mai direct sau nu, mi-au transmis că nu s-ar fi supărat deloc dacă eu îmi luam vacanță și le lăsam în pace! M-am gândit mult ascultându-le la ceea ce gândesc copiii, la cum și-ar dori de fapt ceva, și nu au posibilitatea nici să aleagă, dar nici să-și spună părerea.
Iar eu le pregătisem o activitate monotonă și enervantă… om de zăpadă din hârtie creponată mototolită. Totuși, partea bună a activității a fost aceea că puteau cocoloși bucățelele fără să se uite neapărat la ele, și să continue să argumenteze filozofia vacanței. Și, ca să nu le fac deloc viața ușoară, le-am lăsat să facă totul aproape de la 0. Le-am dus câte trei cercuri decupate din carton, ele le-au așezat – mare, mijlociu, mic, și le-au conturat cu creionul alb. Mi-a plăcut că au remarcat că pot folosi și acea „culoare”, dacă au hârtia potrivită, și chiar ar putea ieși ceva frumos! Le-am tăiat eu hârtia creponată… și de-aici s-au descurcat singure. Au mototolit și lipit, apoi au decorat omul de zăpadă. Ce-mi pare rău e că la modelul Natiei nu se vede nasul așezat pe verticală, ca s-o citez, „3D, ca la filmele cu ochelari!”
Ca să simtă că progresează, puneau cocoloașele direct pe planșă, și, când i se păreau suficiente pentru un bulgăre, întindea aracetul, respectând conturul, și le lipea una câte una. A fost mai simplu așa, avându-le pregătite, decât să pună lipici pe fiecare dintre acestea. Am folosit această tehnică pentru ochi, nasturi și fulgii de zăpadă de pe planșă, unde nu era „rentabil” să întindem aracetul.
N-am cum să le explic că exercițiul acesta de mototolire și răsucire cu degețelele, cu cât îl faci mai repede și mai bine, te ajută mai târziu, când vei începe să scrii. Este un efect prea îndepărtat. Dar au fost răbdătoare… Ce am încercat să exersăm azi: cum să folosim cantitatea potrivită de lipici, când acoperim o suprafață sau decorăm un element, să lucrăm ordonat, să nu întindem lipici pe masă, să evităm murdărirea, să nu irosim materialele – la ultima dintre ele am contribuit și eu, nu tăiam hârtie decât atât cât aveam nevoie. Nu vă închipuiți că nu s-a întâmplat, însă, de la activitate la activitate, devin din ce în ce mai grijulii și atente la detaliile ce nu țin neapărat de obiectul realizat, ci de acea igienă a muncii care ne face ordonați și cumpătați.
Și… creațiile: