Pixi știe tot: Să ne purtăm frumos

pixi stie tot sa ne purtam frumosSeria „Pixi știe tot” crește, și de la apariție își tot adaugă numere noi, parcă de fiecare dată mai interesante pentru cei (nu foarte) mici. Temele sunt o abordare tematică a vieții cotidiene, sau câteva detalii despre lumea din trecut ori teme științifice abordate de  preșcolari și școlari mici. Îmi plac volumele, pentru că includ și întrebări recapitulative pe temele abordate, poate nu chiar cu un grad ridicat de dificultate, dar cu intenții bune.

Recent am avut de pregătit o lecție la dezvoltare personală pe tema „Reguli de comportament”, la clasa a IIa. Nu m-aș fi descurcat singură, (mulțumesc, Daniela!); am pus în ordine ideile, însă mi-a lipsit ceva ce cu greu am putut suplini: imaginile. Am decis să organizez activitatea pe grupuri – cinci, fiecare grup având ca sarcină să realizeze un poster cu reguli de comportament într-o anumită situație dată. Copiii s-au descurcat extraordinar, cel puțin la acest moment au depășit cu brio toate obiectivele stabilite. Aș fi vrut însă câteva materiale ajutătoare…

Posterele pregătite de mine cu titlu ar fi avut nevoie de câteva imagini sugestive pe tema aleasă, pentru a le da o mână de ajutor în redactarea regulilor. Volumul din Pixi „Reguli de comportament” a rezolvat câteva probleme ale lecției, mai ales la capitolul „cum ne comportăm la restaurant”. Am avut aici o imagine pe care am mărit-o și lipit-o pe poster, câțiva copii la masă care… ilustrau cu lux de amănunte cam ce (nu) avem de făcut când luăm masa în oraș. La fel, pregătisem și un exercițiu folosind o planșă de evaluare de la final: cine din imagine are un comportament necorespunzător. N-am mai apucat s-o folosesc în lecție, discuțiile pe marginea posterelor, explicarea regulilor, au durat, copiii găsind aproape la fiecare exemple și detalii. A fost una dintre cele mai faine experiențe de până acum cu copiii, ei mai au încă acea doză de optimism și bun simț dat de respectarea regulilor.

Tot din Pixi am folosit imaginile și pentru regulile de comportament la școală. Pentru „la teatru, la cinema”, „cum ne comportăm cu animalele la ZOO, la circ”, „în mijloacele de transport”, „în parc și pe stradă”, am căutat imagini pe net. Greu de tot am găsit… a fost momentul în care mi-aș fi dorit enorm să am un dram de talent la desen, să pot să-mi pun singură pe hârtie imaginea necesară.

pixi stie tot sa ne purtam frumos

Dacă vă este utilă, seria Pixi o găsiți în librăria online a editurii ALL, sau în alte librării online precum: elefant, libris (transport gratuit la orice comandă), librarie.net, eMag, AdevarulShop.

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Cărţi pentru copii, Editura All and tagged , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente