Pisicile războinice – Erin Hunter – concurs

concurs_galaxia_copiilor3Ne apropiem cu pași repezi de vacanța de iarnă, dar până atunci mai avem câteva surprize… Editura ALL a pregătit pentru fanii seriei „Pisicile războinice” cel de-al treilea volum al seriei, care va ieși proaspăt din tipar chiar înainte ca târgul de carte Gaudeamus să-și deschidă porțile, și îl veți găsi la stand. Tocmai de aceea vă provocăm la concurs: premiile sunt în număr de cinci, fiecare cuprinzând primele trei volume ale seriei Pisicile războinice, de Erin Hunter: În inima pădurii, Foc și gheațăPădurea secretelor

Despre Pisicile războinice, de același autor, am povestit deja pe blog, și constat, explorând lumea virtuală, că sunt din ce în ce mai mulți fani ai felinelor. Andrei chiar îmi povestea de grupul dedicat pe facebook, și cât așteaptă să vadă continuarea… Menționez că nu este o carte pentru preșcolari, ci pentru copii care deja citesc cursiv, și o carte „fără poze” nu îi deranjează.

Ca să nu mai pierd vremea, iată ce aveți de făcut pentru a câștiga unul dintre premiile oferite de Galaxia Copiilor:

Desenați o pisică, cât puteți de „războinică”. La gât pisica va avea obligatoriu un medalion, pe care scrieți un număr, vizibil, format din ultimele două cifre ale numărului de telefon cu care participați la concurs. Scanați sau fotografiați desenul, urcați imaginea într-un loc vizibil publicului (pentru a o putea vedea și juriul).

Adăugați la acest articol, prin formularul de mai jos, un comentariu, cu numele real, în care să adăugați linkul la care poate fi văzută vedea imaginea, și spuneți ce nume are pisica desenată și cu cine, dar și de ce se războiește.

Fiți creativi! 

Cele cinci premii vor fi atribuite în cadrul editurii Galaxia Copiilor, vă asigur că sunt persoane cu simțul umorului, le puteți impresiona.

Comentariile care vor intra în concurs (adică îndeplinesc condițiile de mai sus) vor primi un număr de ordine la aprobare. Dacă urcați imaginea pe facebook sau alte rețele, verificați să fie publică, nu doar pentru „prieteni”.

Copiii care participă la concurs trebuie să menționeze în comentariu și numele adultului care le-a dat permisiunea, și care va ridica premiul în eventualitatea în care sunt câștigători.

Fiecare participant are dreptul la un singur comentariu. Vă rog ca în rubrica „Nume” să folosiţi numele real complet, şi verificaţi dacă adresa de mail este scrisă corect. Alături de răspunsul la provocarea de mai sus adăugaţi un număr de telefon de contact (nu va fi publicat, dar este obligatoriu). Concursul se va desfăşura între 13-22 noiembrie 2015, ora 21:00. Câștigătorii vor fi anunțați în maxim 48h de la încheierea concursului, și vor avea la dispoziţie 72h pentru a revendica premiul, printr-un comentariu la acest articol, folosind aceeaşi adresă de mail cu care a fost adăugat comentariul câştigător şi incluzând în mesaj numărul de telefon solicitat mai sus. La expirarea termenului, pentru premiile nerevendicate, vor fi desemnați alți câştigători. Premiile vor fi livrate numai la adrese de pe teritoriul României.

Comentariile validate ca participante la concurs vor primi un număr de ordine la aprobare. Nu vor fi numerotate comentariile care nu îndeplinesc condiţiile solicitate (nume real complet, răspunsul la întrebare, numărul de telefon, IP unic), şi nu vor participa la concurs, dar vor fi vizibile pe pagină.

Câştigătorii nu vor fi anuntați personal, vă rog să accesați pagina concursului în zilele de 23-24 noiembrie 2015.

Galaxia Copiilor

Cristina H.
Posted in Concursuri-fulger and tagged , , , , .

137 Comments

  1. dar daca nu e asa de simplu sa fii jurat, caci se aleg premiile greu…de ce au ales doar desenele urate ? si da scriu gresit insa cred ca am observat si cateva greseli la „ANI” si eu sunt un copil e normal sa gresesc

    • Tocmai pentru că ești copil e normal să fii corectată și să înveți din greșeli. Latinii spuneau că e omenesc a greși, iar greșeala este permisă, cu condiția să înveți din ea.

      Aștept corecturile tale :).

  2. Problema este ca majoritatea castigatorilor nu meritau premiul.E greu sa jurizezi tocmai de aceea mi se parea normal sa castige cei mai buni.Acesti copii nu au citit in viata lor ceva.Nu stiu sa povesteasca,sa-si prezinte desenul.Nu mi se pare normal sa castige cineva care a scris o propozitie.Tocmai de aceea e cu jurizare pentru a ne da silinta si de a castiga ceva.Copii trebuie invatati ca trebuie sa.munceasca pentru a obtine ceva.Trebuia sa se tina cont de desen si poveste.Dar daca povestea e aproape inexistsnta si castiga…atunci sa nu ne miram ca nu isi vor da silinta pe viitor.Lenea castiga

    • *Copiii, cu trei „i”, te rog.

      Privind desenele, ce pisicuțe consideri tu că reprezintă atributul de „războinică”? Fă abstracție de text, te rog.

      Dacă cerința ar fi fost doar „o pisică”, nr. 4 , 3, 12, ar fi fost cu siguranță printre câștigători.
      Fetele chiar au talent la desen, și pisicuțele lor sunt deosebite.
      Însă sunt, din punct de vedere al concursului, bune de „mângâiat”, nu de luptat cu ele…

      Cât despre faptul că arunci cu etichete spre câștigători, fetițe pe care nu le cunoști, arată mult prea multă rea-voință pentru spiritul de fair-play care caracterizează acest site.
      Îmi place foarte mult un citat din Pierre De Coubertin „Ai invins ? Continuă! Ai pierdut ? Continuă!” Dacă nu îl poți aplica, înseamnă că acea experiență ți-a fost inutilă, nu ai învățat nimic dacă tot ceea ce urmărești este câștigul material. A pierde cu demnitate este o calitate pe care astăzi nu mulți o au.

  3. si ca sa nu credeti ca sunt geloasa,eu am comandat deja vol 3, dar am fost dezamagita cand am vazut ca nici macar ceilalti (cu desene de nota 10 + ) nu au castigat nimic

    • RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Luptător, ostaș care ia parte la un război 2. Adj. Care ține de război, privitor la război, de război. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.

  4. Scriu pe telefon si de aceea e posibil sa am anumite greseli.Stiu sa pierd atunci cand castiga cineva care merita.Eu am in casa un copil care plange si nu intelege de ce au fost mai bune celelalte desene.Sa ii explic nu pot fiindca nu stiu nici eu.Am vrut doar sa explic de ce am avut aceasta reactie.O pisica razboinica poate fi razboinica si fara o sabie in mana.Pana la urma cate pisici cu armura si sabie am vazut?E razboinica prin atitudine si comportament si aici intervenea scrisul.Nu vreau sa supar pe nimeni dar cand esti juriu trebuie sa iei in calcul ca te joci cu sentimentele unor copilasi.De aceea decizia trebuie sa fie justificata corect.O seara buna.Nu am nimic cu fetitele care au castigat.Le doresc lectura placuta.Dar pentru viitor rog juriul sa acorde mai multa atentie tuturor aspectelor:si scris si desen.Altfel,era concurs doar de desene.O seara buna

    • Mi-am permis să vă corectez pentru că aici citesc acum prea mulți copii, încât să las greșelile.

      Îmi pare rău că nu vă pot da o explicație, pentru că nu ai cum să-i explici unui copil care plânge de ce a pierdut; indiferent care ar fi motivația juriului, nu o va înțelege.
      Însă ce pot să vă spun este că antrenamentul pentru eșec nu se face cu un concurs. Sunt 6 ani de când organizez concursuri, și în paralel cu acestea, teme săptămânale pentru copii, în cadrul căruia se evaluează reciproc și învață să accepte că nu poți fi mereu primul. N-am cum să vă povestesc eu prin ce-au trecut copiii la început, câte lacrimi au curs până când au înțeles, dar pe termen lung am crescut aici pe site Năzdrăvani de care sunt mândră, care înțeleg că un concurs are învingători și învinși. Se vor lovi în viață de atâtea greutăți… dacă acum plânge pentru un desen, ce va face la capacitate? Sau la BAC? Toate experiențele prin care trecem se conectează la un moment dat, însă trebuie să le trăiască.
      Eu am ales să nu fac parte din juriu, și să-mi mențin rolul de moderator. Am organizat, atunci când a fost posibil, jurii formate din copii sau adulți, însă niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea.

      Referitor la sentimentele copiilor, așa se justifică motivul pentru care am cerut menționarea adultului care a dat permisiunea de participare la concurs. Părinții sunt cei care știu mai bine dacă copilul lor este pregătit sufletește să accepte ambele fețe ale implicării într-un concurs, să-i explice acest lucru. Faptul că acum plânge nu poate fi schimbat, dar pe viitor e un punct de plecare. Îi veți mai permite sau nu? Care e atitudinea corectă? Să-i spuneți că juriul e incompetent, și ea a fost minunată? Sau că desenul este minunat, însă juriul a aplicat tuturor alte criterii? Este alegerea dumneavoastră.

      Ar fi ironic să vă doresc o seara bună, căci știu că nu este. Însă îi doresc ei să depășească repede momentul.

  5. da nu ati vazut ca „pisicutele” sunt serioase si mature in desen ? daca ne uitam in alt punct de vedere ionita are dreptate pt ca lenea nu castiga …. si oricum desenele alese nu aveau seriozitate si pisicutele erau mai mult dragute sau amuzante decat razboinice ,daca tot ziceti ca ale noatre nu erau destul de ” dure „

  6. Asadar am luat-o de la capat: acuzatii de juriu nedrept, invinovatirea celor care au organizat si jurizat concursul pentru sentimentele neplacute cauzate concurentilor care nu au castigat…
    Ca sa torn gaz pe foc, va spun ca am avut un ,,feelig” ca desenul fetitei mele o sa fie printre cele castigatoare! De ce? Nu pentru ca m-as cunoaste cu vreun ,,cineva” anume dintre cei implicati in organizarea concursului, ci pentru ca are un desen deosebit de celelalte, ce reda o pisica ,,razboinica”, asa cum intelege fetita mea cuvantul ,,razboinic”, la varsta ei, si pentru ca povestea ,,inventata” e inspirata dintr-o intamplare reala, la care a asistat si copilul meu; adica e din viata ei! Intamplarea nu a avut un final fericit, dar i-am spus fetei ca trebuie sa faca un desen usor amuzant [asa se spunea in articolul de mai sus – ,,vă asigur că sunt persoane cu simțul umorului (in juriu), le puteți impresiona”], si a considerat amuzant sa deseneze cum adversarul pisicii vede stele verzi si i se invart pasarele in jurul capului.
    Analizand si desenele celorlalti castigatori {(am facut asta chiar daca nu m-a imputernicit nimeni cu aceasta raspundere):}, am vazut ca juriul a ales niste desene nu grozav de frumoase, ci pe cele care trateaza intr-un mod original tema ,,pisica razboinica”.

    Va multumim pentru premiu! Cartile vor fi citite nu doar de fiica mea, ci si de mine, deoarece chiar daca e in clasa a II-a si citeste cursiv, inca ii mai citesc uneori, seara, la culcare, cand e prea obosita si ne place apoi sa discutam despre ceea ce am citit. Deci, trebuie sa stiu despre ce vorbesc, si citesc cu placere literatura pentru copii!

    ROSCA ANA
    ***

  7. Noi am desenat pisici cum ni le imaginam noi , cele care am citit deja primele doua volume , stiam ca pisicile razboinice nu au arme , ci demnitate, onoare , loialitate + gheare si colti ascutiti . Fiecare a inteles regulamentul in felul lui .
    Noi mai trebuia Sa zicem cu cine si de ce se razboieste , fiecare a povestit dupa imaginatia lui , dar altii nu au scris mai nimic .
    Nu ne place nedreptatea , de asta noi suntem ofticosi?! Nu , si vreau sa ne apar drepurile de a raspunde , sa nu fim lasati balta din cauza asta !
    Asta e , multi nu am castigat , dar nu trebuie sa ne descurajam ! A fost un concurs !

  8. Castigator nu este cel care castiga o lupta, ci acela care dupa fiecare lupta devine mai bun,mai puternic, mai pregatit.Acesta este, dupa parerea mea rolul oricarui concurs,cel putin asa le-am descris eu copiilor mei ideea participarii la competitii.I-am pregatit din timp,atat pentru victorie, cat si pentru situatia in care vor fi altii mai pregatiti.Atentie:nu ESEC, nu altii mai BUNI.Fiecare copil are aceleasi sanse,este bun, dar conteaza momentul.Si credeti-ma noi chiar am participat la competitii,nationale si internationale.Si din fiecare concurs, am invatat ceva,nu ne-am intors mereu cu premii,dar nu am contestat niciodata deciziile juriului,chiar daca uneori clasamentul era altul decat cel imaginat sau dorit de noi.
    E urat ce faceti si fara sens si nedrept fata de copiii care au castigat.Nu le umbriti bucuria,ei nu au facut asta cu cei ce au castigat anterior,chiar daca si ei au lacrimat.
    Mai vreau doar sa-i spun d-nei Ionita, ca unii dintre copilasi au un numar destul de mare de carti citite(pe bune) deja la varsta lor!
    Multumiri editurii si tuturor celor implicati pentru concursurile organizate !

  9. Multumesc foarte mult! Incepem luna cadourilor mai devreme cu acest premiu. Abia astept sa le citesc.
    Felicitari tuturor si imi pare rau ca sunt controverse legate de castigatori.
    Adresa este Mara Dragomir,**

  10. al meu era plini de cicatrici ! plus ca erau desene castigatoare care nici macar nu aratau razboinice , nu inteleg de ce spuneti ca nu are legatura cu ce scria in regulament

  11. Dar sa stiti ca desenele 16 si 19 (in special par a fi facute de copii sub 5 ani!!! NU PAR DELOC A FI FACUTE DE SCOLARI!), de aceea este ora de desen la scoala, daca tot ziceti ca sunt la scoala, CA SA-SI DEZVOLTE TALENTUL ARTISTIC!
    Si desenul 2 nu reprezinta deloc o pisica razboinica, doar ca are colti, NU INSEAMNA CA E RAZBOINICA! Si… cine a mai auzit de pisici cu armura si sabii… recunosc ca sunt copii cu imaginatie dar totusi! Ce pisica sta in 2 labe si sare pe langa o sabie?(la desenul 19 ma refer!) TREZITI-VA! TREBUIE SI CEVA MAI REALISTIC!!!!
    Va mai citez odata! „Menționez că nu este o carte pentru preșcolari, ci pentru copii care deja citesc cursiv, și o carte „fără poze” nu îi deranjează.” DOAR COPII NU PARTICIPA CA SA LE CITEASCA PARINTII DIN CARTI!!

    P.S. Daca nu va pricepeti la jurizat desene de ce ati mai pus concursul??? De ce nu trebuia sa scriem o poveste sau o poezie? EDITURA ALL, NU VA PRICEPETI SA JURIZATI DESENE! DATA VIITOARE PUNE-TI PE UN EXPERT! (daca va mai fi o data viitoare)!
    RUSINE MARE!

    INCA MAI CER O REJURIZARE DAR STIU CA PAREREA MEA NU CONTEAZA PENTRU VOI, CEI DE LA EDITURA ALL!!!!!! Am sa pot astepta mullltttt si bine…

    • Învață să conjugi corect verbele la persoana a II-a plural, „puneți” nu se scrie cu cratimă. Dacă tot mergi la școală, nu rata orele de limba română!

      Nu scrie cu majuscule, online lucrul acesta înseamnă a urla către interlocutor. Îți reamintesc că aici este casa mea, site-ul meu, și nu-ți permit o astfel de atitudine lipsită de respect.

      Poți să mă citezi de câte ori dorești. Mențiunea mea referitoare la vârsta căreia îi este recomandată cartea nu era condiție ce limita vârsta de participare, doar o notă pentru părinții care nu cunosc volumele, să nu aibă impresia că sunt cumva cărți de colorat.

      Orice contestație la adresa regulamentului este tardivă la această oră. În momentul în care ai participat, este de la sine înțeles că l-ai acceptat, așa cum este.
      Din punctul meu de vedere, editura ALL are dreptul exclusiv să decidă cui oferă premiile, indiferent care i-au fost criteriile de departajare. Puteau pur și simplu să decidă fără să justifice, dar au fost politicoși și au argumentat selecția. Valul acesta de nemulțumire nu arată decât faptul că pe viitor accesul copiilor nu ar mai trebui permis, doar adulții să-i reprezinte, pentru că noțiunile de fair-play nu există încă la vârste mici.

      Premiile au fost validate azi, iar adresele câștigătorilor au fost trimise la editură și vor fi expediate în curând. Nu va exista nicio rejurizare. Felicit încă odată câștigătorii, dar jos pălăria în fața copiilor care nu au câștigat și au acceptat cu demnitate înfrângerea!

  12. Felicitari castigatorilor! Multumim pentru concurs atat Editurii All, cat si tie, Ani!!!! Ne revedem la urmatoarele concursuri cu mai mult sau mai putin talent, mai multa sau mai putina inspiratie dar vom incerca sa fim perseverenti, in limita timpului disponibil!!

  13. Inseamna ca nu stiti sa apreciati un biet desen,le-ati ales doar pe cele nereusite…nu stiu cum poate un jurat sa aleaga desenele rele,hai sa fim seriosi….voi nici macar nu ati vazut desenele,cineva care e pus sa aleaga un castigator trebuie sa dosebeasca ce e nereusit si reusit,si nu erau pisici adolabile,da am scris cu „l” ,erau chiar razboinice daca nu ati observat….de exemplu al meu era plin cu cicatrici si avea o privire de chilimbar…..si pisicile nu pot sta in doua picioare sau sa aiba sabii,viziunile noastre erau mai realiste,voi chiar ati vazut asa prost sau nu stiti ce insemna pisica razboinica,aici nu luam doar adjectivul de „razboinica” ci spunem „pisica razboinica”

  14. Nu-mi pasa ca au castigat altii,voi ziceti ca aruncam cu noroi dar,desenele sunt de doua feluri : reusite si NEreusite,ca unora nu le-a iesit nu e treaba mea,e treaba juratiilor !! Sustin ca juratii au facut o alegere gresita din punct de vedere artistic,aici a fost clar ca au castigat desenele nereusite,este care nu e reusit de emotii,sau altii au talent la altceva,nu am arucat cu etichete doar am zis ca juratii au ales chiar desenele NEreusite,pe cand erau o gramada de desene frumoase din care sa alegeti asa ca nu tot schimbati subiectul cu noroi si cu etichete !!! E chiar asa greu sa spuneti : da am ales pe nedrept sau am vrut sa scoatem in evidenta doar textele.Daca azi vor castiga desenele nereusite,atunci nimeni nu se va mai straduii sa faca un desen frumos,atunci astept sa spuneti ca e o alegere grea

    • Nu vreau distrageri,cum ar fi corectarile,caci poti sa editezi comentariile ANI cred,si am evitamult mai multe

    • Singurul lucru pe care îl editez în comentarii sunt datele personale, pe care nu le fac publice. În rest e responsabilitatea celui care scrie.

    • ANI,iar ai distras cu alt ceva,spune ce parere ai,am spus ca nu vreau distrageri,acum na-i cuvinte sau ce?

    • Dragă Laura,
      „Problemele” pe care tu le tot repeți aici și-au găsit deja răspunsurile în comentariile mele, numai că ești prea furioasă ca să le citești cursiv și să nu fie nevoie să repet. Am spus odată ce-am avut de spus, dacă nu vrei să înțelegi, este problema ta.
      O să mi-l consum însă cu alte observații, pe care, chiar dacă nu consider că le meriți, din pricina tonului obraznic pe care îl folosești, am să le fac, din respect pentru ceilalți copii care citesc.

      „na-i cuvinte” – se scrie corect „n-ai cuvinte”.
      „alt ceva” – corect: „altceva”
      „se va mai straduii” – corect „se va mai strădui”

      Mai ai multe de învățat, la foarte multe capitole! Succes!

  15. Ei, na ca a venit momentul sa va contrazic si eu: in viitor (in unul utopic) nu accesul copiilor nu ar mai trebui permis la concurs, ci al parintilor care nu pot accepta ideea ca se poate sa nu fii mereu castigator!

    • Până la viitorul acela utopic, eu „am” copii care stau pe net, de multe ori fără să știe și părinții cu ce se ocupă.
      Nu pot să le cer mai mult decât le permite vârsta să înțeleagă, iar sentimentele sunt greu de domolit de la distanță.
      E normal să te înfurii, să suferi, să fii frustrat, însă cu un adult în preajmă, înveți să le controlezi și să nu le afișezi public.

  16. Oare a mai fost vreun concurs asa de comentat? Pisicile razboinice nu sunt asa de scumpe..cine vrea cartea cu orice pret…poate lua ceva banuti din pusculita si gata..rezolvata treaba …pur si simplu…dar probabil mai usor sa dai din gura..pe net!!

    • Timea,
      A fost o încurcătură la expediție. Toți au primit câte 1 volum, al treilea, vor fi expediate cât de curând și celelalte doua.

Dă-i un răspuns lui Rosca Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente