Cartea în așteptare, la standul editurii ALL de la Gaudeamus

Afis_Cartea_in_asteptare-L1 Una dintre inițiativele mele preferate la târgul de carte este (anul acesta a doua ediție) campania Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală a Grupului editorial ALL. Așadar, la Târgul Internațional Gaudeamus 2015, cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și al Universității din București, elevii și studenții care vizitează expoziția vor avea parte de surprize.

348 de cărți au fost donate la Bookfest 2015 în cadrul primei ediții a campaniei Cartea în așteptare, și mai multe sper că-și vor găsi anul acesta destinatari. La această ediție, din partea Năzdrăvanilor, veți găsi la raft două recomandări: Fedelinii și Grammaton. Despre ultima am vorbit deja, aici, iar Fedelinii este o poveste cu zâne, cu mai puțin praf magic, dar cu mai mult realism într-o lume fantastică a viețuitoarelor care aparent nu cuvântă. Este de fapt povestea copilului care se simte diferit, care vrea să creeze, și care nu-și găsește locul într-o lume prea închisă în reguli. Este o poveste despre creativitate, despre imaginație și puterea de a-ți hotărî singur destinul, despre puterea de a înfrunta lumea în spiritul dreptății și al adevărului.

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor. Nu toți cei care vor să citească au bani de cărți. De aceea, Grupul editorial ALL le oferă cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Cei care vizitează standul ALL de la Gaudeamus pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit.

Dăruieşte bucuria lecturii @Gaudeamus!

  1. Alege o carte care îţi place din standul ALL @Gaudeamus.
  2. Plăteşte jumătate din preţul de stand la casă.
  3. Las-o în raftul Cartea în aşteptare special amenajat în standul ALL.

La finalul Târgului, cărțile rămase în raftul Cartea în așteptare vor fi donate bibliotecii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București.

Cristina H.
Posted in Editura All, Idei pentru timpul liber and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente