Tărâmul poveștilor, la teatrul Excelsior

Taramul povestilor, teatrul ExcelsiorSâmbătă seară, pe o vreme nu prea încurajatoare, a avut loc, cu sala plină ochi, premiera spectacolului Tărâmul poveştilor de Stelian Milu, dedicat copiilor cu vârsta între 3 şi 12 ani. Am ajuns aproape înainte de începere, noroc că Andrei și Iris au fost mai punctuali. N-am apucat, înainte de primul gong, să răsfoiesc programul, și prefer să las primele impresii să se contureze la rece.

Nu vă așteptați la o poveste clasică. Este un colaj de povești, prins pe un fir narativ parcă rupt din viața reală. Roua – personajul principal, este o fetiță ca oricare alta. Spectacolul are aproape ca o condiție de la sine înțeleasă cunoașterea poveștilor de către copil, altfel este dificil, aproape imposibil, să înțelegi de ce anume intervine fiecare. M-am simțit la un moment dat aproape ca în Arabela, și acolo exista un tărâm unde toate personajele erau la un loc.

Ce a făcut însă spectacolul și mai atractiv a fost de fapt povestea Taramul povestilor, teatrul Excelsior @credit foto Luca Achimmuzicală care se află în spate. Nu am dat atenție acestor detalii la început, și, la final, când am tras linie și mi-am spus că, din punct de vedere artistic este un spectacol deosebit, am vrut să văd cine a scris versurile și muzica. Regia spectacolului Tărâmul poveştilor este semnată de Stelian Milu – „lupul” pe scenă – ,  muzica îi aparţine lui Jolt Kerestely, iar versurile regretatului George Popovici. Dacă adaug la acestea un colectiv de actori tânăr și entuziast, costume noi, plus o atenție deosebită pentru lumini și sonorizare (microfoane wifi pentru actori), sunt deja suficiente motive pentru care să vă recomand să mergeți să vedeți piesa.

 

Spectacolul ilustrează lupta dintre bine şi rău prin aducerea în prim plan a învăţăturilor primite de la părinţi şi bunici prin intermediul poveştilor copilăriei. Personajele acestui tărâm sunt chiar cei mai îndrăgiţi eroi şi eroine din basme: Cenuşăreasa, Motanul Încălţat, Rapunzel, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, Aladin şi Jasmine, Hansel şi Gretel, Crăiasa Zăpezii, care împreună ne arată că binele învinge întotdeauna răul, chiar dacă pentru asta îţi trebuie răbdare şi perseverenţă. Mai mult, pentru a scăpa de vrăjitoarea cea rea, Roua trebuie să strângă opt flori – fiecare dintre ele purtând numele unei valori umane: dreptatea, răbdarea și cumpătarea, libertatea, curajul, blândețea, iertarea, înțelepciunea, hărnicia, sinceritatea – și cine nu și-ar dori ca propriul copil să le dețină?

Actorii care dau viaţă şi farmec personajelor: Cosmina Dobrotă, Annemary Ziegler, Ciprian Cojenel, Silvana Ionescu, Iulia Vasilescu, Emilian Mârnea, Jassmine Cristina Glodeanu, Stelian Milu, Marian Rădulescu, Tudor Pîrvu.

 

Spectacolul este recomandat copiilor între 3 – 12 ani, durează 1 h 15 min, fără pauză.

Taramul povestilor, teatrul Excelsior @credit foto Luca Achim

 Mai multe detalii şi noutăţi despre spectacolele şi programele Teatrului Excelsior sunt disponibile pe Facebook şi pe site. Foto: Luca Achim.

 

Cristina H.
Posted in Idei pentru timpul liber and tagged , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente