Menționez de la început că acest articol nu se adresează tuturor părinților, ci doar acelora – de pretutindeni – care se vor regăsi în rândurile de mai jos, cu speranța (naivă) că aș putea schimba ceva.
1 iunie anul acesta a fost aproape de vis, „liberul” dat de guvern (și cu care nu sunt de acord, că suntem o țară care vrea numai „libere”) s-a potrivit de data aceasta cu 1 iunie, și tot poporul părintesc sau bunicesc a putut să profite de o zi în plus de petrecut cu cei sărbătoriți astăzi. Bucureștiul a fost de-a dreptul generos la capitolul evenimente pentru copii, aveai de unde alege, după toate criteriile – vârstă, locație etc. Și totul ar fi de-a dreptul minunat, dacă am avea un minim de cultură, și nu ne-am calici de parcă s-ar da ultimele alimente de pe Terra…
Căci, de ce să nu recunoaștem, dacă e moka, e ok să ne batem joc. Să năvălim ca lăcustele, să luam și-acasă, să „fie” acolo! Azi am așa un gust amar… și nu neapărat datorat lipsei de bun simț a adulților, ci tristeții imense că cei mici fac ceea ce văd, și creștem o generație de handicapați social, adică o generație căreia îi lipsește cea mai mică urmă de bun simț, respect reciproc, și comportament social adecvat.
Așadar, se dă următoarea situație: atelier pentru copii, gratuit, cu materialele oferite de organizator. Locurile – limitate, dar cum realizarea proiectului nu dura mai mult de 5 minute, se eliberau și puteau fi reocupate. Bunul simț ar fi cerut să stai la rând, dacă nu te pricepi să aștepți indicațiile, să ceri voie, să gândești sau să-ți dai seama că nu e un atelier pentru copii de 2 ani…
Atelier pentru copii, da? Să pornim de la această ipoteză. Dacă vrei ca copilul tău să învețe ceva, îl așezi la măsuță, faci doi pași în spate, și îl privești. Ce face românul de București (e o specie aparte, să-mi fie cu iertare…)? Se așază la masă, lângă copil. Ce face același român de București când este rugat să elibereze cele două locuri ocupate (asta e, nu am nimic cu persoanele supraponderale, dar și în avion cumpără două bilete) pentru că sunt doi copii care ar vrea să lucreze?! Protestează! Că-l doare spatele, că de ce tocmai el să se ridice, că uite, colo, un alt adult stă jos! Să se ridice el! De ce n-a putut funcționa bunul simț…? Că erau locuri pentru copii, și el era în plus?
Apoi, ca atunci când se dă ceva moka de mâncare, și nu știi cum să pui mai mult în paporniță decât în gură, cam așa și aici. Dacă sunt materiale moka… de ce să nu iei și acasă? Și dacă nu sunt și pe masă, și sunt sub, la cutie, te servești, nu? Că de-asta e eveniment moka! Aa, lângă cutie e o geantă. Poate a pitit ceva în ea, hai s-o scotocim! Ups, cineva spune că e geanta lui, ei, nimica toată, românul de București se face că plouă și pleacă. (Și nu, din geantă n-a lipsit nimic). Dar gestul… înțelegerea limitelor, a civilizației, a ce vreți voi…
De menționat că n-a rămas nimic. Nu știu dacă ați văzut vreodată un nor de lăcuste, cum se lasă, și ce rămâne când se ridică. Nu erau decât niște cartoane printate, cu modele pe care le găsești pe net, la o simplă căutare. De ce trebuia să îți iei acasă, din toate culorile câte unul? Să fie, nu? Mai mult decât atât, din sărăcia noastră, că doar avem super-telefoane, pleci acasă cu uneltele. Păi dacă au foarfeci, n-o să observe că dispare una, nu? Ei, las, mai dispare încă una… Dar cum e când la final mai sunt doar cinci copii care decupează? Pentru că ceilalți nu mai au cu ce?? Lipici? A fost păzit cu strășnicie, căci erau doar 3 – chiar nu era nevoie de mai multe, însă după dispariția primului, cum era ingredient principal în execuție, a fost aproape ținut non stop sub pază.
Și revenind, nimic, dar nimic nu este mai frustrant pentru un copil decât să-i spui „tu nu știi, fac eu, tu stai și te uită”. Niciodată, dar niciodată nu va avea curajul să încerce prin forțele proprii, să accepte că din greșeli înveți. Să aibă curajul să greșească! Pentru că, în cursa noastră spre perfecțiune, îi considerăm victime colaterale. Las’ că decupează mama, mama știe (a se vedea scena din turn cu Rapunzel), și tot mama îți face ție jucărie. Cu care – să nu cumva să alergi, că se strică!
Dacă ți-ar arăta cineva într-o oglindă ce copil crești, te-ai schimba? Uită-te întâi la tine, dragă părinte, și poate vezi ce vede și copilul tău. Privește o lăcustă de aproape…
PS: Felicitări tuturor celor care nu au renunțat la speranță și azi au organizat evenimente gratuite pentru copii! Poate așa vor vedea lumea și „altfel”.
PPS: Mai contează de ce era azi zi liberă? Decalogul, sau deja îmi pun prea multe întrebări retorice?
Foto: „CSIRO ScienceImage 7007 Plague locusts on the move” by CSIRO. Licensed under CC BY 3.0 via Wikimedia Commons.
De 1 iunie nu ne-am propus mare lucru, când jumătate de zi este zi de muncă, nu ai foarte multe alternative. De dimineață am aflat că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg… îi pusesem pe copii să aleagă dintr-o listă de filme, și după dezbateri aprinse pe marginea trailerelor, și negocieri la sânge, s-au hotărât la Tomorrowland. Varianta în care mergem la film a picat, eu păream neserioasă, așa că, cu toată oboseala, am căutat o soluție pentru a mă ține de promisiune, dar auspiciile nu se arătau favorabile…
