Nu alerga, că transpiri!

Habar n-am cum v-ați petrecut voi copilăria. Primii șapte ani i-am „făcut” la țară, în bună înțelegere cu vecinii de alte etnii, timp în care am învățat multe. Inclusiv la capitolul toleranță, unde mama nu stătea bine nici pe vremea aceea. Apoi, la oraș, cu părinții navetiști încă vreo șase ani. Ce făceam toată ziua numai eu știam, mama venea seara, temele erau făcute, eu relativ întreagă, dacă nu te uitai în coate și genunchi, unde era veșnic o crustă sângerie. Alergam cât era ziua de lungă, ne cățăram prin toți copacii, ne suiam pe toate gardurile, scotoceam toate beciurile, bântuiam grădinile.

20150601-122412-NEX7-J37A135F35

Jucării… vreo 3 păpuși, o minge, o coardă, câțiva metri de elastic, și mulți prieteni. O copilărie în care nimeni nu mi-a spus să nu alerg, și cu tot ce poți obține din combinațiile de mai sus. A mai încercat mama un „nu te juca cu asta”, ori alte variante, dar era prea puțin pe-acolo ca să poată influența major. Era nasol în vacanțe, când era acasă tot timpul, și cam strica distracția, dar aveam grijă să nu intrăm în câmpul perceptiv al mămicilor ieșite la „aer” pe bancă în fața blocului. Dacă jucam 20 de inși ascunsa, normal că te băgai pe sub mașini, prin tufișuri etc., și se ducea tot farmecul să strige mama „ieși de-acolo că te murdărești!” Te dădea de gol instant, și să te pui apoi și cu scăpata turmei, era un calvar. Sau… să te ascunzi în bloc, la etajul 4, și apoi să faci întrecere până jos, sărind un etaj din doi pași – odată șapte trepte, odată opt! Aveți idee cum duduia când toată gașca cobora 4 etaje în mai puțin de un minut? Nu prea aveau cum să ne prindă, trebuia să fii mai nebun ca noi să încerci să ne împiedici… A, mai erau și vecini cârcotași, din categoria bătrâni și bolnavi. Dar noi eram copii…

20150601-122556-NEX7-J37A135F35

Era unul, domnul V. Ieșea mereu pe bancă cu bastonul, abia mergea. Nu ne suporta, deși pare-mi-se că a fost învățător la viața lui. Cum ratam ieșirea pe aleea mare și trebuia să trecem pe lângă bancă – aleea mică – ne altoia cu bastonul. Așa, că alergam. Așa că ne-am supărat. Am adunat fructe mici verzi, de tuia, și am făcut concurs, cine îl nimerește pe moș. N-a fost frumos, dar el de ce dădea cu bastonul? Ce, era banca lui? Era banca blocului, eram trecuți la întreținere, aveam voie să trecem pe-acolo! Dar mătușa Mărioara cea celebră era mic copil pe lângă domnul V., când s-a dus să ne pârască. Ceilalți n-au pățit nimic. Dar pe-ai mei i-au prins într-o pasă proastă, și ce bătaie am mâncat atunci nici acum nu uit! Ce lecție am învățat? Cum să le facem, dar să nu mai picăm noi vinovați…

20150601-124458-NEX7-S24F28

Nu-mi amintesc să fi avut atunci vreo pereche întreagă de ciorapi. Dacă nu erau rupți în genunchi, sigur ieșea cartoful la sandale. Avea mama puși mereu de-o parte ciorapi noi, să fie, acolo, mai pentru o ieșire în oraș, mai o adunare la pionieri ori vreo serbare. Altfel am învățat de mică să mi-i cos. Asta după ce-i spălam în prealabil, că parcă cusuți nu-i săreau în ochi, dar plini de sânge, da! Mama nu mi-a bandajat vreodată vreo rană. Prima, pentru că nu era acolo. A doua, că i se făcea rău când vedea sânge. La „Sanitarii pricepuți” am învățat și cum să le fac în regulă, dar mergea și spălat cu jet de apă să iasă nisipul, apoi turnat spirt, că nu era altceva. Când am trecut la apă oxigenată și rivanol, cu plasturi construiți din leucoplas și comprese sterile, era deja altă viață. Nu mi-am rupt niciodată nimic, n-am ajuns la spital cu nicio problemă…

cross1

Azi copiii n-au voie să alerge. De mici, sunt bine ținuți și țintuiți. Doamne ferește să alerge, să transpire, să facă efort! Prin alergare învață să-și țină echilibrul, să evite obstacolele, să-și folosească instinctele, să cadă mai ușor. Noi nu-i lăsăm să alerge. La grădi nu îi scoatem afară că răcesc. În clasă nu mișcă, stau cu mâinile la spate. La școală, la fel. Și ne mai mirăm? Mișcările lor sunt haotice, să încerce să sară coarda e un chin, obosesc la prima tură pentru că inima lor nu știe să bată, nu merg pe jos nici până la școală… Ne mirăm că pică în clasă printre bănci și ajung direct la spital, cu oase rupte… Păi cum să nu se întâmple, dacă ei nu au instinctele de bază formate și exersate?

Din copilăria de azi nu putem schimba prea mult. Dar putem facă măcar atât! Să-i lăsăm să alerge!

PS. E ok să ai genunchii juliți. Înveți. Spuneți-le și bunicilor, și bonelor, dacă știți deja. Insistați la grădiniță și la creșă să-i scoată afară zilnic! Nu veți regreta…

 

Foto 1, 2, 3 – eveniment Secom, 1 iunie, „Joacă-te ca altădată”. Foto 4, 5 – arhiva personală.

Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in De-ale casei and tagged , , .

13 Comments

  1. „Vai…..a cazut!”….si-a julit genunchiul….”Aoleu…ce faci?” ….intreaba siderate mamicile din parc….
    „NIMIC!!!”….raspund eu calma si linistita….”Daca e treaba serioasa, vine la mine….daca nu…. se scutura si alearga mai departe, pana ii e sete, vine dupa apa si atunci investighez si il sterg la rana!!!”
    Cred ca iti dai seama de socul pe care il sufereau posesoarele de „BOTZURI de aur”…..
    Cu atat mai mare socul lor, cand le explic ca pentru mine, o cazatura in parc, „chestii curgatoare” la nas….copii transpirati de alergat nu inseamna NIMIC….comparativ cu o OPERATIE LA CAP LA 8 LUNI….pe care a facut-o Luk….alerga, cade, ii curge nasul?!?!? E sanatos, e un copil normal, desi cam de vreo 2-3 ani cred ca o singura data i-a curs nasul unuia dintre cei doi teroristi….
    Da, sunt sanatosi, mananca de toate… (inclusiv peste si brocoli!!!!)….nu stau locului o clipa….siiii, desi sunt copii, poftesc la…… fructe….legume si prajituri de casa!!!! Asta e tot ce imi doresc!!!
    Ce mama rea trebuie sa fiu ca nu le iau (si nici nu kmi cer daca avem in saculet ceva facut in casa….) acadele, vata de zahar din parc ( au impartit una, mai demult….si…”e doar dulce si atat!!!!…. nu imi place…mere ai luat?!?!?!”…) chips-uri, snaks-uri si nici chiar floricele de porumb caramelizate….
    Le prefera pe cele facute in casa…e atat de usor….ce mai inseamna 10 min de stat in casa fata de niste floricele ataaaaaat de bune?!?!? Si facute minge….mai tii minte cum erau in copilaria noastra?!?!
    Dar asta e alta poveste…..Pup

    • Roxana, dacă prin absurd vreo calamitate ar aduce lumea în urmă cu 200 de ani, cred că vom supraviețui 😉

  2. eu stiu una si mai dura – „nu alerga, ca o sa cazi”. Copilul este descurajat din start, sta frumos pe bancuta cu mamaie, este frustrat si se acreste si el (sa semene cu mamaie, nu?) si… se ingrasa. Caz real!

    • Da, doamne ferește să cadă!! =))
      Ce-i spui maică-sii?? Că trebuie să se mai „caute”?

  3. acum ca a venit vara parcul de langa bloc atrage ca un magnet. 4 re pe zi de alergat, catarat, topait si inventat jocuri . miscarea ajuta nu doar la toate cele amintite de tine ci si la mentinerea starii de sanatate prin activarea limfei. limfa este cea responsabila cu sistemul imunitar si eliminarea toxinelor. dar cati parinti stiu asta sau vor sa stie asta?
    copiii de azi nu stiu nici ascunsa sa se joace. ca nu au unde. in amaratul de parc imprejmuit ca o cusca de gradina zoologica unde sa se ascunda? dar ei se joaca totusi, chiar si asa, de sunt lasati. isi ascund capul si rad de numai pot. si asta e tot ce conteaza.
    ii vad ca au si tentative de jocuri de alta data. flori , filme , fete si baieti in felul lor stangaci e asa de emotionant si frumos. important e ca se joaca, fac echipe, invata sa si rezolve conflictele etc.
    dar asta doar daca sunt lasati. eu il las. si e sanatos si la trup si la minte. altfel nu vad copilaria.

  4. Asa eram si noi…fugeam, saream, ne cataram..tin minte ca vara, la bunici, stateam cate o saptamana in copac..coboram doar sa mancam dar stateam toata ziua in copac..unde fiecare dintre noi aveam un birou..era un dud frumos, negru..toata ziua mancam dude dulci, dulci…copiii mei au noroc pt ca stand la casa..fac ture multe..singura chestie care s-a schimbat sunt copiii..nu prea mai sunt copii!!!

    • Copiii sunt aceiași dintotdeauna. Opțiunile lor sunt altele. Și părinții. Mai repede aș spune că părinții s-au schimbat, nu prea mai sunt părinți :).

    • Sunt, dar nu singuri, ținuți bine de mână sau cu o lesă invizibilă și foarte scurtă 🙁

  5. Nu sunt adepta constrangerilor,nu cred ca este necesar sa tinem copii intr-un glob de sticla, dar cu siguranta nu mi-as lasa copii singuri in parcurile din capitala.Ieri,l-am intalnit in parcul IOR pe un coleg al fiului meu de scoala (9 ani).Era insotit de sora de patru ani.Trebuia sa aiba grija de ea.Mama acasa.Practic,copii erau lasati in parc,fara apa sau vreo gustare.
    Eu am crescut in fata blocului (in incinta) , vacantele la tara,dar sincer n-as avea curajul sa las pe umerii unui copil de 9 ani responsabilitatea de avea grija de sora mai mica.Copii locuiesc la o distanta de doua bulevarde de parc.E frumos sa alergi ,sa te joci in aer liber….sa le oferi copiilor libertate.Din punctul meu de vedere e cam mult sa-i lasi neinsotiti toata ziua in parc.Sper sa nu supar pe nimeni…

    • Ce nu înțeleg eu din mesajul tăi e de ce ar supăra pe cineva. E o opinie, spusă politicos… Iar ne pasă prea mult de ce gândesc ceilalți. Mai mult curaj!

      Cât despre cazul descris, e cam mult să dai și responsabilitate… mai ales că abia dacă își pot purta singuri de grijă. Nici mie nu-mi plăcea să am mereu „codiță”, oriunde mă duceam , cu oricine mă jucam, musai și fratele mai mic…

      Acum decizia aparține părinților. Și observ cu tristețe că suntem la extreme.

  6. Nu alerga ca transpiri
    Nu alerga ca racesti
    Nu alerga ca faci amigdalite
    Nu alerga ca ai vazut ce patesti
    Nu alerga ca o sa cazi
    Nu alerg ca te impiedici
    Dar adevaratul nu alerga este defapt nu alerga pentru ca m-ai scos afara sa stau de vorba cu celelalte mamici/bunici si nu am chef sa o fac pe dadaca cu tine…

    • Trist e ca nici asta nu e motivul… Pur si simplu nu sunt pregatite sa „lase puiul sa zboare”. E obsesia greselii, si a perfectiunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente