Menționez de la început că acest articol nu se adresează tuturor părinților, ci doar acelora – de pretutindeni – care se vor regăsi în rândurile de mai jos, cu speranța (naivă) că aș putea schimba ceva.
1 iunie anul acesta a fost aproape de vis, „liberul” dat de guvern (și cu care nu sunt de acord, că suntem o țară care vrea numai „libere”) s-a potrivit de data aceasta cu 1 iunie, și tot poporul părintesc sau bunicesc a putut să profite de o zi în plus de petrecut cu cei sărbătoriți astăzi. Bucureștiul a fost de-a dreptul generos la capitolul evenimente pentru copii, aveai de unde alege, după toate criteriile – vârstă, locație etc. Și totul ar fi de-a dreptul minunat, dacă am avea un minim de cultură, și nu ne-am calici de parcă s-ar da ultimele alimente de pe Terra…
Căci, de ce să nu recunoaștem, dacă e moka, e ok să ne batem joc. Să năvălim ca lăcustele, să luam și-acasă, să „fie” acolo! Azi am așa un gust amar… și nu neapărat datorat lipsei de bun simț a adulților, ci tristeții imense că cei mici fac ceea ce văd, și creștem o generație de handicapați social, adică o generație căreia îi lipsește cea mai mică urmă de bun simț, respect reciproc, și comportament social adecvat.
Așadar, se dă următoarea situație: atelier pentru copii, gratuit, cu materialele oferite de organizator. Locurile – limitate, dar cum realizarea proiectului nu dura mai mult de 5 minute, se eliberau și puteau fi reocupate. Bunul simț ar fi cerut să stai la rând, dacă nu te pricepi să aștepți indicațiile, să ceri voie, să gândești sau să-ți dai seama că nu e un atelier pentru copii de 2 ani…
Atelier pentru copii, da? Să pornim de la această ipoteză. Dacă vrei ca copilul tău să învețe ceva, îl așezi la măsuță, faci doi pași în spate, și îl privești. Ce face românul de București (e o specie aparte, să-mi fie cu iertare…)? Se așază la masă, lângă copil. Ce face același român de București când este rugat să elibereze cele două locuri ocupate (asta e, nu am nimic cu persoanele supraponderale, dar și în avion cumpără două bilete) pentru că sunt doi copii care ar vrea să lucreze?! Protestează! Că-l doare spatele, că de ce tocmai el să se ridice, că uite, colo, un alt adult stă jos! Să se ridice el! De ce n-a putut funcționa bunul simț…? Că erau locuri pentru copii, și el era în plus?
Apoi, ca atunci când se dă ceva moka de mâncare, și nu știi cum să pui mai mult în paporniță decât în gură, cam așa și aici. Dacă sunt materiale moka… de ce să nu iei și acasă? Și dacă nu sunt și pe masă, și sunt sub, la cutie, te servești, nu? Că de-asta e eveniment moka! Aa, lângă cutie e o geantă. Poate a pitit ceva în ea, hai s-o scotocim! Ups, cineva spune că e geanta lui, ei, nimica toată, românul de București se face că plouă și pleacă. (Și nu, din geantă n-a lipsit nimic). Dar gestul… înțelegerea limitelor, a civilizației, a ce vreți voi…
De menționat că n-a rămas nimic. Nu știu dacă ați văzut vreodată un nor de lăcuste, cum se lasă, și ce rămâne când se ridică. Nu erau decât niște cartoane printate, cu modele pe care le găsești pe net, la o simplă căutare. De ce trebuia să îți iei acasă, din toate culorile câte unul? Să fie, nu? Mai mult decât atât, din sărăcia noastră, că doar avem super-telefoane, pleci acasă cu uneltele. Păi dacă au foarfeci, n-o să observe că dispare una, nu? Ei, las, mai dispare încă una… Dar cum e când la final mai sunt doar cinci copii care decupează? Pentru că ceilalți nu mai au cu ce?? Lipici? A fost păzit cu strășnicie, căci erau doar 3 – chiar nu era nevoie de mai multe, însă după dispariția primului, cum era ingredient principal în execuție, a fost aproape ținut non stop sub pază.
Și revenind, nimic, dar nimic nu este mai frustrant pentru un copil decât să-i spui „tu nu știi, fac eu, tu stai și te uită”. Niciodată, dar niciodată nu va avea curajul să încerce prin forțele proprii, să accepte că din greșeli înveți. Să aibă curajul să greșească! Pentru că, în cursa noastră spre perfecțiune, îi considerăm victime colaterale. Las’ că decupează mama, mama știe (a se vedea scena din turn cu Rapunzel), și tot mama îți face ție jucărie. Cu care – să nu cumva să alergi, că se strică!
Dacă ți-ar arăta cineva într-o oglindă ce copil crești, te-ai schimba? Uită-te întâi la tine, dragă părinte, și poate vezi ce vede și copilul tău. Privește o lăcustă de aproape…
PS: Felicitări tuturor celor care nu au renunțat la speranță și azi au organizat evenimente gratuite pentru copii! Poate așa vor vedea lumea și „altfel”.
PPS: Mai contează de ce era azi zi liberă? Decalogul, sau deja îmi pun prea multe întrebări retorice?
Foto: „CSIRO ScienceImage 7007 Plague locusts on the move” by CSIRO. Licensed under CC BY 3.0 via Wikimedia Commons.
- Daniel Pennac: Necazuri cu școala - 31 martie 2024
- Lecția despre piramidă - 30 martie 2024
- Dacii și romanii sau cum ne-am pomenit strămoșii - 17 martie 2024
nu tine doar de locatie, de oras, felul acesta de comportament. e un comportament la nivel de tara si l-am intalnit in prea multe locuri pentru a nu confirma cele spuse de tine. da, totul porneste de la adulti, nu de la copii.
patru alduti ne-am straduit sa convingem o bunica sa isi lase nepoata de 5 ani sa lucreze singura, sa invete, sa greseasca dar sa fie facut de ea. nu am avut cu cine. nici sa plece nu vroia, ca e prea mica copila…
imi doresc sa vad ziua aceea in care adultii vor intelege ca ateliere sunt facute pentru copii, sunt facute tocmai pentru a promova si in randul parintilor incurajarea creativitatii si a lucrului cu copilul. daca tot simte nevoia sa lucreze si el poate lua aminte, se poate opri la librarie si continua distractia acasa. dar, desigur, asemeni tie, cred ca visez eu prea frumos…
N-ai idee cât de optimistă am fost eu după atelierul de la târg, cel de cusut, unde, cu mici excepții, chiar au cusut singuri!
Și acum eram optimistă, era simplu proiectul, cu puțin ajutor la montaj, ar fi mers.
Însă mă uimește lipsa totală de logică, acțiunea fără a gândi în perspectivă, să nu comparari ceea ce faci cu un model similar (că doar era banal), și să încerci apoi să reproduci… Adulții nu au așa ceva! Deja devine înspăimântător scenariul de peste 2 ani, când voi fi la catedră…
Comparatia cu norul de lacuste e foarte potrivita….. la noi au ramas copii fara suc sau fara baloane dar intalneai la tot pasul cate un adult cu ele in mana…… un atelier de educatie a parintilor pe cand?????
Crezi că acolo vin?! Mă îndoiesc…
Vezi, îți trebuie firmă de pază, nu talent pentru evenimente!
Ai scris undeva mare care sunt regulile? Dacă nu, ce te așteptai? Să fie civilizați așa, cu de la sine putere? E generația lui „dă din coate și fii șmecher, nu prost!”
Mda, răsucește cuțitul!
Erau și părinți, destui, care au înțeles. Dar din păcate prea puțini ca să fie luați ca exemplu.
uite ca e o idee, asta cu scris regulile. desi la inceput poate parea bizar, cred ca in timp se va dovedi singurul mijloc de educatie si de a i face sa inteleaga. noi ne asteptam d emulte ori ca ceilalti sa gandeasca si sa actioneze ca noi, ptr ca noua ni se pare logic si de bun simt. dar cum practica ne contrazice …
Nici așa nu cred că merge! Doar dacă sunt scrise de la obraz, punem bandă galbenă, cu accesul interzis părinților, păstrați liniștea, copiii lucrează…
Și vai, unde ajungem!!