La scoala – Altfel

De vreo doi ani săptămâna „altfel” a fost rebotezată, să ştii mai multe, să fii mai bun. Cred însă că primul nume va rămâne mult timp de-acum înainte. Aş vrea să reiau acum doar a doua parte a denumirii, să fii mai bun. Este ceea ce am încercat să fac la ora de astăzi, la o clasă a cincea undeva în Bucureşti: să mă depăşesc pe mine. Cumva, voi, cei care mă citiţi, mă cunoaşteţi, sau aţi participat la activităţile şi atelierele mele. Însă recunosc că emoţii am de fiecare dată când încerc ceva nou. Azi nu era un atelier oarecare pentru mine, era primul la noua clasă a lui Andrei. Copilul – stresat rău, în prag de adolescenţă: să vină mama la şcoală nu e poate lucrul cu care vrei să te treacă prietenii pe răboj. Eu – şi mai stresată! Aşa că mi-am propus obiective extrem de pretenţioase la această lecţie.

În primul rând, trebuia să mă întrec pe mine. Să fie cea mai minunată lecţie pe care am făcut-o până acum. În esenţă e o banală oră de pictură pe obiecte, lucru pe care îl tot fac de patru ani încoace, cel puţin o dată la două luni. Dar… Nici eu nu mai sunt cea care eram acum un an. S-au schimbat multe, am învăţat şi mai multe, şi cumva abia aşteptam să le pun în practică. Au 11-12 ani, nu sunt atât de uşor impresionabili, şi de o lună încoace mă gândesc la strategii… M-am abţinut cu greu să nu mă consult cu Andrei, dacă el crede că ar merge sau nu un anumit exerciţiu. Aşa că vă puteţi face o idee cam cum îmi tremurau mie mâinile de dimineaţă… şi mă chinuiam să nu cumva să scap cutia cu ouă de ipsos până la şcoală!

Primul punct pe listă – materialele. Am luat nişte matriţe şi am turnat… câte două ouă pentru fiecare copil. Asta a fost partea cea mai uşoară. A doua – cu ce mă îmbrac. Odinioară nu intram la clasă decât la patru ace. Acum am învăţat să-mi iau tricou cu Tom&Jerry şi să mă simt bine. Nu merge însă la cei mari, aşa că mi-am amintit de tricoul meu din campania „Fii prietenos, nu răutăcios”. Ideea – genială. Întâi m-au întrebat dacă lucrez la Cartoon. Nu, deşi atmosfera e faină. A urmat şi concluzia: Deci tricoul e cu mesaj, pentru noi! Normal! Ce înseamnă să fii într-o clasă cu copii isteţi! Pricep fără să le spui, 🙂 mai ales când tocmai am avut ceva discuţii la ultima şedinţă cu părinţii, că uşile de biserică la şcoală nu s-au inventat încă…

Al doilea punct: să destind atmosfera. Mă aşteptau deja cu borcanele de apă şi acuarelele pe bancă. I-am rugat să le pună deoparte, să rearanjăm mesele în aşa fel încât să avem un coleg şi în stânga şi în dreapta. Ideal era să stăm în cerc, dar cum sunt mulţi, sala nu foarte mare, am făcut un „U”, şi am stat în jurul lui, astfel încât regula să se respecte. Am ales două jocuri, pe care le-am testat pe propria-mi piele la seminarii. Normal, le-am adaptat. Primul joc nu a avut nevoie neapărat de spaţiul amenajat. Le-am dat o foaie de hârtie, şi i-am rugat să se descrie, pe scurt, astfel încât, dacă mă uit la ei, să pot să ghicesc cine este persoana. De exemplu, am ochelari verzi. Aici i-am păcălit, au crezut că bileţelele sunt pentru mine… În continuare le-am cerut să scrie pe verso cea mai frumoasă urare de Paşte pe care o pot face. După mustăceli îmi dădeam seama că se distrează. Au fost „ai mei” abia la momentul următor, când le-am cerut să le mototolească şi să le arunce în mijlocul clasei. După şocul iniţial – jur că au crezut că glumesc, doar le ceream să arunce hârtii mototolite pe jos! – au executat. Normal, din „greşeală” ajungeau direct la colegii de pe partea opusă, dar cum scopul era să fim „prietenoşi”, am corectat din mers. Aş fi vrut să-i las să aleagă singuri, dar cum locul nu prea permitea şi s-ar fi ajuns cu siguranţă la îngrămădeală, le-am adunat eu, apoi fiecare a ales din grămadă un mototol… Pe rând, fiecare a citit urarea cu voce tare, şi a ghicit cine i-a făcut-o.

Le mai promisesem un joc. Le-am dus deja decupate nişte ouă din hârtie A5. Fiecare copil a desenat ce a vrut el, în mijlocul oului. Au avut la dispoziţie 30 de secunde. Apoi am sunat din clopoţel. La fiecare clinchet, dădeai oul colegului din dreapta. Fie că ai terminat, fie că nu, dacă a sunat clopoţelul, dai oul. Sunam la 15-20 secunde, după cum îi vedeam că au terminat sau se agită. Le-am cerut ca, în momentul în care a ajuns la ei oul cu care au început, să strige „stop joc”. Nu ştiu cum a trecut timpul, aveam impresia că secundele ţin o veşnicie, însă am răsuflat uşurată când au strigat aproape în cor stop. I-am lăsat să se agite câteva minute, hohote de râs şi critici, nici nu vreţi să ştiţi ce trăsnăi erau acolo. Dar fiecare avea acum o felicitare de Paşti realizată de toţi colegii.

Ce mi-am propus: să le arăt că se poate lucra în grup. Că se pot purta frumos unul cu celălalt fără să li se „întâmple” ceva… iar când în sfârşit am început să pictăm, aveam un grup mare de copii relaxaţi. Activitatea în sine aproape că a pălit în faţa pregătirii. Unii s-au străduit, alţii au pictat după puterile lor, dar s-au descurcat. Îmi place că n-am scăpat nici aici de „doamna, e bine?” şi am putut să ajung la replica mea preferată: ţie îţi place? S-a dus la loc şi i-a mai pus câteva picăţele, şi tot el a evaluat: Acum e bine!

pictura_pe_ipsos

La final, am putut în sfârşit să le cer copiilor să scrie bileţelele de feedback. Până acum am avut copii prea mici, şi nu prea aveam cum. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost, normal, să scot bileţelele din cutie şi să văd cum a fost. Replica generală, le-a plăcut tot. Să nu credeţi că am scăpat de critici, ca să fie perfect, mai era nevoie de:

  • ouă în plus, două li s-au părut puţine;
  • ar fi vrut şi ouă simple, nu neapărat cu model;
  • mai multe jocuri, sau mai bine făceam doar jocuri 🙂 ,
  • mai multă seriozitate din partea colegilor – unii, citez, au desenat lucruri „urâte”. Eu sper doar că nu au desenat corect şi nimic mai mult, căci nu am putut verifica toate materialele.
  • linişte în clasă. Uneori e tare greu să lucrezi cu gura închisă…
  • mai mult timp. „S-a terminat prea repede”.

Unul din bileţele mi-a confirmat că obiectivele au fost atinse. „A fost excepţional şi plin de activităţi. Am fost plăcut surprins şi m-am simţit incredibil.” Aşadar, ca să trag şi eu concluzia, nu ştiau absolut nimic despre mine. Nu ştiu de acest blog, nu ştiu cine sunt şi cu ce mă ocup. Eram doar mama lui Andrei, un copil normal, dar nu printre „populari”, şi nici printre „primii”, aşa cum se mai etichetează, care s-a oferit să facă o activitate în săptămâna altfel, pictură pe ouă, cum face toată lumea în această perioadă.
Dar i-am surprins şi i-am cucerit!

Aştept acum cu şi mai multe emoţii să vină Andrei acasă. Sunt foarte curioasă dacă am trecut testul lui!

pictura_pe_ipsos

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Evenimente and tagged , , .

8 Comments

  1. Felicitari pentru tot ceea ce faci! Ca de obicei, am avut lacrimi in ochi dupa ce am citit. Pui atat de mult suflet, incat este imposibil ca elevii tai sa nu simta. Eram convinsa ca le va placea 🙂
    Si, da, mi-as dori si eu un tricou cu… nu rautacios! De multe ori avem noi, adultii, nevoie de acest mesaj. Iti doresc sarbatori minunate si… muuulta lumina!

    • Dorina, numai lacrimi nu vreau sa scot eu cu articolele… avem destule motive in jur. Macar aici sa fie amuzant!

      Tricoul ramane, imprimeul e trainic, sper sa-l mai pot folosi multa vreme, mai ales la situatii „speciale”.

  2. Exceptional! Ai reusit sa creezi „o stare de spirit”, asta conteaza cel mai mult. Felicitari! Sunt sigura ca ai trecut si testul lui Andrei, care e acum foarte mandru de mama lui…
    In plus, m-ai inspirat si pe mine pentru viitoarele mele activitati la Clubul de Engleza… Iti multumesc.

    • Sper sa-mi imbogatesc colectia de joculete, si sa povestesc despre ele aici pe blog 🙂

      Testul l-am trecut. Am scos aseara cu clestele ceva de genul : „da, au zis ca mama e amuzanta si de gasca, ce am eu cu ea”. 🙂

  3. imi vine sa te pup :). articolul asta mi a picat sub ochi exact la momentul la care aveam nevoie. maine am si eu atelier la biblioteca la noi unde va veni Dante cu clasa. am pregatit materialele si toate celelalte dar inca lucrez la psihicul meu si la garderoba. treceam in revista toate rochiile. acum stiu: tricourile haioase vor iesi la intervat :). foarte faine jocurile de inceput, le voi tine minte.
    e super daca au spus copii asa despre tine.

    • Parerea mea despre garderoba la ateliere este ca musai trebuie sa contina pantaloni si adidasi. Nu de alta, dar trebuie sa te apleci, sa te joci, si nu ma vad facand asta in fusta.
      Ca un comentariu, m-am dus odata la gradi cu doua codite si tricou roz. Pe la jumatatea orei, una dintre fete imi spune: chiar imi place azi, parca suntem toti prieteni si invatam impreuna!

Dă-i un răspuns lui INOCENTIU L Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente