Din primavara pana-n toamna: cutie decorata cu tehnica servetelului

Azi am terminat un proiect care zace la propriu pe birou de aproape o lună… Întâi am avut cutia. Era decorată cu o imagine… bleah… gen „sunset beach”, la o culoare, şi pixelată. Dar când am văzut-o am decis s-o reciclez… am demontat încuietoarea, am acoperit imaginea cu grund alb şi apoi a început marea dilemă. Cum o decorez. Client mai pretenţios ca mine însămi încă n-am cunoscut! Greu, greu îmi fac pe plac… A trecut prin multe propuneri. Voiam broscuţe, buburuze, fluturi, ba chiar peisaje din oraşe europene, dar nimic, nimic nu striga Evrika când testam. Am cumpărat şi vreo trei seturi noi de şerveţele, dar inevitabil, când ajungeau pe cutie, nu-mi spuneau „aşa”. 🙁 .

…Până azi dimineată, când am avut o revelaţie. Nu ştiu cum mi s-au aşezat împreună în mână două şerveţele. Dacă eram în desene animate, sigur în momentul acela apărea o corolă de raze aurii în mişcare. M-am apucat de decupat şi rezultatul a venit aproape imediat. Am uscat-o pe calorifer, am montat încuietoarea şi gata!

Am folosit două variante de a lipi şerveţelul. Pentru ciuperci, fiind o bucată compactă, am aşezat un strat de lac, am lipit ciupercile, apoi am adăugat al doilea strat de lac. Pentru ramură – decupată integral, am ales să adaug lacul direct peste şerveţel, pe măsură ce înaintam pe rămurele. Riscam, la cât era de franjurată, să nu o lipesc corect, să facă cute, sau, şi mai rău, să o rup. Spre surprinderea mea, acest şerveţel a reacţionat bine cu lacul, nu s-a înmuiat înainte de lipire. Şi pe când îmi admiram opera, mi-am dat seama că am pentru ea şi un titlu: Din primăvară până-n toamnă.

cutie_tehnica_servetelului

Mai multe despre tehnica şerveţelului şi materialele folosite am povestit aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte de primăvară, Proiecte diverse, Tehnica servetelului and tagged , , , , .

4 Comments

    • Teoretic da. Practic nu am incercat, dar am vazut obiecte realizate cu aracet. Sunt mai grosiere, nu au stralucire, si se pierde impresia de „pictura” pe care o da de fapt tehnica servetelului.

  1. Imi place maxim crenguta…de unde ai luat servetelul cu modelul de crenguta?!?!?
    Eu mai gasesc modele super-frumoase in DM…

    • Roxana, eu iau ce gasesc, cum gasesc ceva dragut 🙂
      Crenguta in schimb o am de la o prietena, si ea lucreaza, si am facut schimb de servetele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente