Centura de siguranta – o prostie, dom’le…

centura

De ceva zile toată ţara e în fierbere, deşi nu mă uit la ştiri şi nici radioul nu porneşte decât rar, nu pot să nu constat că toată lumea se vaită de cuantumul noilor amenzi de circulaţie, şi pentru ce anume se mai acordă ele. Şi, mai mult de-atât, toată lumea e indignată că „vor să ne ia banii”. Pe bune?? Chiar atât de tâmpiţi suntem?? Că nu putem vedea mai departe de propriul orgoliu? Da, nimănui nu-i plac regulile. Şi e foarte greu să convingi o masă de populaţie eterogenă că e spre binele tău să respecţi o regulă, fie ea şi stabilită de bunul simţ.

Ca să o iau uşor, mă scot din sărite nesimţiţii care fumează în lift. De ce nu se fumează în lift? Dincolo de faptul că nefumătorii nu sunt obligaţi să-ţi respire proasta educaţie, liftul ăla se poate bloca, şi nefericitul ăla poate să moară acolo fără aer, sau face un atac de panică, combinat cu lipsa de oxigen şi plusul de fum…

Dar să revin pe roţi. Măsura cea mai discutată este cea a scaunelor auto pentru copii. Pe tema aceasta am mai scris… şi probabil voi mai scrie. Cu alte cuvinte, dacă tu eşti suficient de inconştient încât să nu-ţi dai seama că nu este ok să îţi zburde copilul în maşină în timp ce conduci, se gândesc alţii să facă tot ce pot să aibă grijă de copilul ăla. Dacă (!) ţi-ai educat copilul să nu scuipe pe jos, să nu arunce ambalajele decât la coş, şi să nu circule cu maşina decât cu centura pusă, nu va fi foarte greu să îl obişnuieşti şi să stea în scaun (dacă nu i-ai luat deja). Pentru că asta este REGULA, şi e perfect corect să respecţi o regulă! Sau să înţelegi că e o măsură de siguranţă.

Azi, mai mult ca niciodată, vreau să mă uit la ştiri. Bucureştiul era plin de poliţie. Vreau să văd câţi dintre cei care îşi duc copilul la şcoală şi la grădiniţă cu nasul lipit de parbriz au luat amendă. Şi n-o să le plâng deloc de milă, chiar se vaită că sunt ultimii bani, şi „ticăloşii” i-au dat amendă! Pentru că o merită.

Ca să vedeţi de ce... în caz că aţi ratat. În weekend, în Bucureşti, un accident în Piaţa Romană. Viteză, frână, derapaj, ciocnire pe contrasens. Sună banal, nu?  Localitate, viteză 50km/h. N-ar trebui să moară doi oameni… dar câţi au auzit în reportaj faptul că nimeni din maşina „vinovată” nu purta centură de siguranţă? Nici măcar copilul implicat… Fără centura cuplată, airbag-ul nu sare… Dublu impact…

Vă recomand să vă uitaţi intens la imagini, data viitoare când vă lăsaţi copilul lipit de parbriz, ori liber între scaune, să vă imaginaţi că intră frontal în voi loganul acela roşu. Şi să-mi spuneţi că pentru două intersecţii cât sunt de-acasă până la grădiniţă nu există justificarea financiară a comportamentului corect. Adică – centură de siguranţă şi scaun adecvat înălţimii copilului.

Şi ca o concluzie: nici nemţii nu s-au civilizat de buna-voie. Cu amenzi mari şi multă muncă.


Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , .

6 Comments

  1. …noi avem scaune de masina din momentul in care s-au nascut…Fabiana avand acum 7 ani mai „comenteaza” ca nu vrea in scaun si nu vrea centura…dar nu reuseste sa ma induplece…acum i-am aratat si filmuletele si are tema de gandire…Sofia a acceptat cu usurinta scaunul si chiar ii place…in privinta amenzilor pe acest subiect stau linistita…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente