România, tara non-sensurilor: unde este locul religiei?

Se întâmplă că-n România, ţara tuturor posibilităţilor, dacă întrebi de la vlădică pân’ la opincă, de vreo câteva săptămâni, toată populaţia părintească e în fierbere, din cauză că a îndrăznit Curtea Constituţională să-şi dea cu părerea asupra unui articol din legea învăţământului…

Ultima dată când am verificat, România era stat de drept. În traducere liberă, autoritatea supremă în stat este considerată Constituţia şi legile aprobate de Parlament. Însă legile sunt şi ele scrise de oameni, errare humanum est, şi, dacă este identificată o greşeală în text, atunci aceasta trebuie corectată… şi de ceva ani buni încoace, se tot semnalează – dar nimeni nu observă oficial că există o contradicţie între legea învăţământului şi Constituţia României, mai cu seamă în ceea ce priveşte respectarea următorului articol:

observator1

Art. 29 – Libertatea constiintei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.
(6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

Ca să discutăm în cunoştinţă de cauză, iată şi articolul din Legea Educaţiei Naţionale:

“Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.
În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie.
În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.”

Curtea Constituţională a mai încercat, în 1995, să lămurească problema prin Decizia 72 în ceea ce priveşte constituţionalitatea unor prevederi ale Legii învăţămîntului, şi a afirmat că Religia nu trebuia înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţămînt, religia şi confesiunea rămânând să fie alese sau nu.

Pornind de la acestea, toată suflarea care nu dorea, din orice motiv, să participe la ora de religie, trebuia să facă cerere scrisă şi să ceară (şi de cele mai multe ori insistent) unităţii şcolare să-i respecte acest drept, adică cel subliniat mai sus, la punctul 1 din articolul 29. Mai mult, nimeni nu are dreptul nici măcar să te întrebe, nu mai spun să te ia la rost, să te judece sau să te condamne, asupra orientării tale religioase. Vă mai amintiţi cum a fost la referendum, acum câţiva ani, cu întrebarea legată de orientarea religioasă? Recenzorul trebuia să-ţi comunice că nu eşti obligat să răspunzi, iar dacă răspunzi, trebuie să scrie mot-a-mot ce-i declari. Exact aşa e şi aici. Dacă copilul nu participă, este decizia exclusivă a părinţilor (sau a lui), dar NIMENI nu trebuie să-l întrebe de ce. Pentru că trăim în România, stat de drept, şi libertatea conştiinţei e garantată prin lege. (punctul 2, în aceeaşi Constituţie). Mai mult, se menţionează acolo ceva: toleranţă şi respect reciproc. Dar poate în cultura noastră populară sunt neologisme proaspete, deşi prin Europa tot circulă de câteva sute de ani…

A fost nevoie să treacă încă 20 de ani pentru ca aceeaşi Curte Constituţională să-şi dea seama că nu e normal să ceri să ţi se respecte un drept, pentru că nu vrei să participi la ceva ce nu este obligatoriu… un nonsens. Ce face hotărârea de luna trecută? Concret, nimic. Cine vrea să participe, participă în continuare, şi anunţă acest lucru, cine nu, îşi vede de ale lui, nimeni nu-l întreabă de sănătate. Şi totuşi, de ce atâta tragedie?! Am încercat să caut răspunsuri…

  • Până în momentul de faţă, părinţii nu erau (în marea majoritate) informaţi oficial că pot opta, şi copilul nu trebuie să frecventeze cursul. Dacă nimeni nu comenta, religia era dată drept „obligatorie” şi toţi copiii participau. Mai mult, cei care se retrăgeau erau izolaţi, umiliţi, hărţuiţi… chiar dacă aveau numai câţiva anişori. De la toamnă toate şcolile vor trebui să obţină consimţământul scris al părinţilor… asta înseamnă că trebuie să le spui că pot alege. Există foarte mulţi părinţi şi elevi care sunt mulţumiţi de profesor, cum decurge ora… problema e că sunt şi foarte mulţi nemulţumiţi, care de data aceasta se vor gândi şi vor spune NU. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă catedre desfiinţate, „profesori” de religie şomeri, mai ales că BOR a invadat piaţa de muncă cu prea multe asemenea exemplare habotnice şi fără vocaţie, cam cum ieşeau avocaţii din facultăţile de drept acum ceva ani, mergând cu sacul la pomul lăudat. Despre ce e vorba aşadar? Despre bani…
  • În momentul în care un copil se retrăgea de la ora de religie, iar aceasta nu era prima sau ultima în orar, să poată merge acasă, şcoala este obligată să asigure un spaţiu securizat pentru acel copil. Nu să stea închis în debara cu femeia de servici, nici abandonat în secretariat, nici pus pe scaun, la colţ, izolat, că nu trăim în epoca de piatră! Copilul are dreptul să fie respectat, nu umilit, nu marginalizat! Ce se va întâmpla acum când, să spunem, din 30, 15 nu vor face religie? Păi… în clasă nu vor sta, clar. La bibliotecă nu se vor înghesui, dar va fi o oră de joacă nesperată. Şcoala trebuie aşadar să fie creativă, să vină cu alternative, programe noi, extraşcolare… adică muncă, implicare… E mai simplu să rezolvi problema la origine, adică… toată lumea – la religie!
  • Există un mare număr de oameni care cred sincer că „nu poţi învăţa nimic rău la orele de religie”. Asta ar fi cel mai fericit caz! Dar ce te faci dacă e timp pierdut, şi nici nu înveţi nimic bun…? Mai mult, te pricopseşti cu teme în plus, când toată lumea se vaită de programele încărcate…
  • BOR nu poate accepta această toleranţă, din principiu, pentru că, dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră. Se bat cap în cap două principii, acela de stat de drept şi stat teocratic, în care cetăţenii să fie de fapt credincioşi practicanţi, cu cotizaţiile la zi. Aşa cum învăţam odinioară la grădiniţă „Partid iubit”, ni se spălau creierele, şi eram transformaţi în unelte docile ale sistemului, exact aceeaşi metodă şi-ar dori BOR să folosească acum pentru a-şi creşte veniturile. Din fericire, suntem stat de drept!

Personal nu am nimic cu credinţa nimănui. Este dreptul fiecăruia de a crede în ce vrea. Poţi fi de acord cu Voltaire sau cu principiile oricărui sfânt, tipărite în 5x5cm. Dar asta e problema ta, a familiei tale. În caz că nu ştiaţi ce înseamnă democraţia… înseamnă să te bucuri de libertatea ta până acolo unde întâlneşte libertatea altcuiva. Nu ai voie să i-o încalci, aşa cum nici el nu are dreptul să o încalce pe-a ta. Dacă stau să mă gândesc, cei mai faini prieteni pe care îi am au altă religie. Nu-mi dau seama de ce, dar cred că prin alte biserici se învaţă toleranţa… doar la noi scrie în manual, încă din clasa I, „să-ţi faci prieteni de aceeaşi religie cu tine” (îmi pare rău că nu mai am manualul, ca să dau şi pagina, l-am returnat în clasa I…). Am fost acuzată şi de blasfemie, şi aproape poftită direct afară din casa unui creştin ortodox practicant, pentru că am îndrăznit să contest faptul că BOR nu ar trebui să primească bani de la buget pentru catedrală, din moment ce e scutită de impozit şi nu contribuie cu nimic la acel buget, plus că acolo sunt banii mei, şi, ca plătitor, am tot dreptul să-mi dau cu părerea cum ar trebui cheltuiţi! Pentru mine există o diferenţă enormă între religie şi credinţă, de aceea nu pot decât să salut hotărârea Curţii Constituţionale, şi să sper că vom dovedi, ca popor, că nu suntem proşti, dar suntem mulţi!

De ce consider că este bine să li se ceară părinţilor acordul pentru a participa la această oră:

  • Fiecare îşi cunoaşte copilul (sper!), şi ştie în ce măsură şi cât suportă un tratament ştiinţific. Credinţa nu lucrează nici cu gândirea, ca matematica, nici cu limbajul, ca literatura română. Lucrează direct pe latura afectivă a copilului, în plină efervescenţă la vârsta şcolară. Tu decizi dacă e pregătit să-i fie cântărit şi evaluat sufletul. Iar dacă copilul vine acasă plângând şi are coşmaruri, tu eşti responsabil.
  • Poate vrei să înveţe că pământul e rotund de vreo 600 şi ceva de ani, şi nimeni nu arde pe rug dacă afirmă că Soarele e centrul sistemului nostru solar, fără să-i spună nimeni o dată pe săptămână că acestea sunt aberaţii.
  • Toţi ne-am dori la religie profesori minunaţi, aşa cum există prin unele şcoli. Realitatea e însă că sunt prea mulţi fără brumă de tact pedagogic, fără cunoştinţe de psihologie a copilului, şi în special a şcolarului mic, persoane habotnice şi îndoctrinate, care le spun la 6 ani că un bun creştin nu crede în invenţii comerciale ca Moş Crăciun… Ei bine, dacă în şcoală e titulară o astfel de persoană, decât să-ţi pierzi timpul cu reclamaţii la inspectorat, poţi retrage copilul. Cu puţină mobilizare, catedra se desfiinţează şi aţi scăpat natural de problemă.
  • Puteţi să-i oferiţi copilului câteva ore în plus de joacă pe săptămână. Pleacă mai devreme cu una de la şcoală, şi nici nu mai stă să facă teme la această disciplină.
  • Copilul poate asista la oră, dacă doreşte, cu condiţia să nu tulbure procesul didactic. Să vedem atunci dacă îl poate atrage profesorul şi să-l convingă să stea. Dacă îl dă afară, nu face decât să demonstreze ce e aceea „intoleranţă religioasă”.

Care vor fi piedicile… căci românul nu prea are curaj decât în grup. Rar se ridică să spună singur ce lui nu-i convine, şi mai bine vorbeşte pe la colţuri:

  • „Gura lumii”: ce-o să zică lumea?! Acum… dacă e mai important ce zice lumea, decât că copilul tău se scoală noaptea ţipând că îl aleargă scheletele înviate din morminte, ai o problemă de rezolvat. Lumea vorbeşte oricum, găseşte ea ce. Aşa că nu te mai consuma atât.
  • Presiune de la şcoală, de la director, cadrele didactice. E OK să spui nu! E dreptul tău să decizi în privinţa copilului tău!

Nu mai am acum alte idei. Dar puteţi completa oricare dintre listele de argumente. Probabil că veţi concluziona că „sigur eu mi-am scos copiii de la religie”. Da, aveţi dreptate. Cerere fac de cinci ani încoace, şi vreo trei ani am fost singura persoană din şcoală. Acum sunt doar singura din clasă.

În încheiere, dacă nu ştiaţi, până la finalul acestui an puteţi face în orice moment cererea de retragere (Dacă nu cumva se răzgândesc şi aplică din semestrul 2 hotărârea Curţii). Informaţi prin aceasta conducerea şcolii că elevul nu va mai frecventa cursurile, şi nu i se va mai încheia media. Din toamnă, lucrurile se complică „oleacă”, deoarece nu exista deocamdată reguli clare de aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale.

Conform regulilor şi cutumelor din învăţământ, o materie devine obligatorie, chiar dacă iniţial este un opţional, din momentul în care se face această alegere. Aşadar, dacă la începutul anului faceţi cerere pentru a urma cursul, nu prea vă mai puteţi retrage. Făcând o comparaţie cu orele de sport, sunt cazuri justificate în care se poate solicita o scutire motivată, cum ar fi un accident şi apariţia imposibilităţii de a mai urma acel curs. Deoarece confesionalismul orelor de religie este demonstrat, dacă justificarea este pertinentă (schimbarea religiei părinţilor sau a copilului, descoperirea unor activităţi ce contravin convingerilor părinţilor sau elevului etc), se poate să se solicite renunţarea la acest opţional. Dar totul va deveni doar un caz particular, în care va decide conducerea şcolii şi inspectoratul, iar argumentaţia părinţilor nu se va mai putea baza pe „drepturi”. Poate înainte de a semna acea cerere n-ar fi rău sa vă gândiţi un pic, sau îl lăsaţi să meargă de 2-3 ori pentru a vedea dacă îi place, dacă îl atrage.

Ştiu că trăim vremuri în care toţi suntem nemulţumiţi, pentru că vedem lucrurile care merg prost, şi suntem indignaţi că nimeni nu face nimic să le rezolve. Întrebaţi-vă întâi dacă nu cumva schimbarea ar trebui să înceapă de la noi. De la a nu mai arunca hârtii pe stradă, a nu mai da şpagă, până a nu mai lăsa pe alţii să decidă în locul nostru şi pentru copiii noştri.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in De-ale casei, De-ale școlii and tagged , , , , , , .

18 Comments

  1. Alegerea e alegere. Fiecare are acest drept… Fiul meu a urmat I-VIII la o scoala confesionala si acum e la liceu Teologic. El a fost fascinat de lucrul acesta, el a dorit. Alegerile fiecaruia sunt îndreptatite sa devina lege – pentru viata lui, nu pentru a altora… 🙂
    Un lucru este cert – daca religia ar fi însemnat ceea ce te determina pe tine sa îi tii departe pe copii de ea, si eu as fi luptat ca fiul meu sa nu se duca acolo unde a fost. Dar tot ce a învatat el a fost moral-educativ, asa ca am fost chiar încantata.
    Pe tine te apreciez ca, desi trendul duce spre supusenie si slugarnicie în fata majoritatii, tu îti sustii punctul de vedere, chiar de nu e popular.
    Felicitari.

  2. eu sunt in expectativa deocamdata. dante spune ca ii place la religie pentru ca deocamddata coloreaza si deseneaza. am rasfoit si cartea de religie. multe nu s in ordine acolo dar inca nu l am auzit cu nici o prapastie de vreun gen. la prima chestie insa sunt pegatita. stiu ca nu e obligatorie ora asa ca voi actiona in consecinta. putin imi pasa de ce spun ceilalti.

    • Uite manualul de la pregatitoare nu mi a picat inca in mana. Poate e cel care se dadea la clasa I.
      Anul acesta mai merge. La anul daca il inscrii, ramane inscris.

  3. buna ziua si imi cer scuze ca deranjez, dar pt ca tot suntem o tara democrata am observat ca sunteti fff inversunati pe aceasta disciplina si nu inteleg de ce? eu am rasfoit toate manualelele de religie pregatitoare- a VIII-a daca le doriti o parte sunt scanate si va puteti uita pe ele, o parte daca doriti le scanez eu si vi le ofer sa le rasfoiti, eu una nu am gasit nimic care sa nu fie la locul lui, sunt curioasa ce ati gasit voi si nu va place? consider ca la ora de religie se invata ceva frumos, acum nu trebuie sa lovim in disciplina daca un cadru didactict nu are inca competentele necesare. si eu am avut si am colegi si preieteni care sunt de alte culte si ne intelegem perfect pentru ca ne respectam, respectul nu-l invatam numai la scolala ci si acasa, nu credeti?!

    • Luiza, atat cat am citit mi-a fost suficient, iar ceea ce m-a deranjat cel mai mult deja am citat in articol. Despre cum sunt facute si avizate manualele astea… imi pastrez o mare rezerva, caci ce se intampla la capitolul acesta nu este deloc normal.

      Daca citesti cu atentie articolul, e vorba exact despre aceste „cadre didactice” care chiar n-au ce cauta la catedra.
      Daca profesorul de matematica e „paralel” cu materia, ramane un gol. Pe care il umpli cu meditatii si munca suplimentara.
      Dar daca cel de religie vine si le spune copiilor ce-l taie capul, ajungi la psiholog, si ranile se vindeca greu…

      Copiii meu au libertatea sa stea la ora, asta nu le-am interzis. Au stat de curiozitate. Cat despre invatat „ceva” frumos, uite un exemplu: acum 2 ani, inainte de Craciun, a venit acasa cu reteta succesului, invatata la religie: mami, stiu cum sa devin sfant! trebuie sa-mi rupi picioarele cu toporul… cred ca nu trebuie sa-ti explic despre cine au discutat, si cum am dres eu busuiocul acasa. Inainte de Craciun erau atatea povesti faine… cum taman asta au nimerit-o?
      Cand a inceput sa vina acasa, l-am intrebat „De ce?”. Raspunsul? Pentru ca doamna nu mai controleaza clasa, e un balamuc total, si pierde timpul degeaba.
      In concluzie, stiu unde e biserica, stiu sa intrebe cand sunt curiosi. Dar sa stea obligatoriu la religie, nu. Este un subiect pentru care alternativele oferite de educatia non-formala si informala sunt suficiente.

  4. Off…Gabriel in clasele I-IV a facut religie cu dna invatatoare..Noi fiind de religie catolica, i-am zis ca poate sa nu ramana la religie (fiind ultima ora), pt ca oricum merge sambata la sora la religie, dar el a vrut sa ramana si l-am lasat. Ii placea ca ramaneau mai putini colegi ( erau multi baptisti care plecau de la ora) si se simtea excelent..Anul acesta, religia nu mai este ultima ora si el ramane in clasa si face cate ceva din teme. I-am spus sa mearga la biblioteca sa citeasca ceva, dar el prefera sa ramana in clasa. Din cate imi zice baiatul, profesorul de religie nu-i pune in genunchi dar le pune copiilor porecle. Mi se pare atat de aiurea si atat de umilitor, mai ales pt copiii care au nume de familie mai „sonore”. (pt ca se leaga de numele lor de familie). Copiii oricum isi gasesc unul altuia porecle, dar tu ca profesor sa vii cu idei de porecle….

    • Si Andrei sta, e a treia ora, si taman atunci biblioteca nu are program. Dar sunt foarte suparata… Andrei a bravat si s-a declarat ateu, citez, `sa ma lase in pace, sa nu ma mai intrebe de ce nu fac`. Profesorul vad ca insista sa-l intrebe macar la doua ore daca nu s-a razgandit (ceea ce mie mi se pare hartuire clara), iar inainte de sarbatori mi-a zis ca colegii si-au facut pe facebook un grup in care nu-l primesc, ca e grup de „crestini”.
      Sunt la limita limitelor rabdarii, caci asta nu mi se pare idee de 11 ani, cu izolare pe motive religioase.

      Cat despre porecle… n-am mai auzit-o pana acum. Probabil e o metoda noua de a-i invata sa se respecte reciproc!! . Poate mai trebuie sa mearga la scoala, sa invete ca nu poti avea respectul elevilor daca tu nu ii respecti!

  5. Ramane la alegerea noastra. Este un lucru bun. Ar fi fost si mai bine daca cei ce predau aceasta materie o faceau altfel. Unii dintre ei.Din pacate am avut ghinion pana acum (cls a IV-a),nu a stiut sa-si apropie elevii , nu a stiut sa le arate partea frumoasa a religiei cumva pe intelesul copiilor.

    • Cel mai util sfat invatat la comunicare, legat de copii, este sa-i faci in primul rand sa te placa. Daca se poate, sa te adore. Apoi faci ce vrei din ei, mai pe romaneste „iti mananca din palma”. Asta ar trebui sa invete toti profesorii, nu numai cei de religie.
      Si cum sa o faci? Punand pasiune si suflet, la cei mici asta functioneaza de minune.

  6. Sincer eu as prefera o istorie a religiilor. Eram in practica la o clasa 1, un elev a intrebat despre sfarsitul lumii iar doamna de religie le-a explicat ca nu vor simti nimic pt ca atunci cand se va intampla intr-o secunda se vor transforma in ingerasi, sincer am ramas fara cuvinte , ma uitam la ei li se citea teama pe fete… si intrebau ingroziti ce se va intampla cu parintii lor, cum se vor intalni apoi cu ei.

    • Cu istoria religiilor sunt sceptica, eu eram in liceu cand a fost introdusa religia… la noi nu au bagat direct religie, fiind si clasa de uman, ne-au introdus istoria religiilor. Toate bune si frumoase, daca absolventul de teologie care ne tinea cursurile si-ar fi vazut de programa. Ne-a prezentat, asa, cam cu cate-o ora dedicata, religiile lumii, si cu sictirul de rigoare, caci erau „inferioare”, si apoi… pana la finalul anului, religia crestin ortodoxa, cu toate minunatiile si perfectiunile ei. Cam de pe la 16 ani sunt eu mai mult crestina, si mult mai putin, aproape deloc, ortodoxa. Chestiile cu indoctrinarea si obligativitatea n-au tinut la mine. L-am felicitat, in schimb, la finalul anului, cand nu mai spun ce-a trebuit sa fac ca sa-mi incheie media (memorat si reprodus, nu altceva), ca si-a inceput activitatea de pastor al turmei pierzand definitiv o oaie.

      Ca o concluzie, ok cu istoria religiilor, dar sa fie predata de profesori de istorie sau filozofie.

  7. …nici nu stiu cu ce sa incep…anul trecut Fabiana a facut clasa I in Italia…la inscriere am fost intrebati daca doreste frecventarea orei de religie…am ales sa nu frecventeze…in timpul desfasurarii orei in Italia Fabiana impreuna cu alti 3 colegii(musulmani) faceau alte activitati cu doamna invatatoare…
    …anul acesta e tot clasa I in Romania…frecventeaza ora de religie…am ales sa o frecventeze pentru ca(printre altele) profesoara de religie a fost si profesoara mea si am avut un raport excelent…totul depinde de profesor…matusa mea e profesor de religie si inca unul bun si apreciat de elevi..organizeaza vara tabere crestine si participanti sunt multi…pentru a preda acesta materie trebuie sa ai vocatie si inteligenta…si sa stii sa vorbesti adecvat…m-a socat exemplul cu picioarele taiate ale sfantului…asta denota (inca o data) pregatirea profesorului…stiu cazuri concrete de profesori cu note mici la examenul de titularizare sau profesori care sunt fii sau fiice de preoti fara pic de vocatie spre aceasta meserie…
    …in ce priveste istoria religiilor sunt de acord ca trebuie predata de profesorul de istorie…si eu in liceu am avut ca optional aceasta materie si sincer iti spun ca am ales optionalul de dragul profesorului care era minunat…
    …in concluzie ma bucur ca putem alege daca sa frecventeze ora de religie..e dreptul fiecaruia…dar pacat ca nu inteleg si cei din conducerea scolilor…

    • Cand spui „vocatie” ma gandesc si cati dintre preoti au cu adevarat inclinatie spre meserie, daca poti numi meserie ceea ce ar trebui sa faca ei. Ca doar intelepciunea populara n-a scos de nicaieri „sa faci ce zice popa, nu ce face el”.
      *povestea cu picioarele taiate era a sf. filofteia.

    • …vroiam sa vorbesc si despre vocatia preotilor…dar ar fi prea multe de spus si comentat…de multe ori e bine si sa NU faci ce „zice popa”…foarte rar mai gasesti preoti dedicati meserie,care nu fac o afacere din ea si care in momentul predicii din timpul slujbei vorbesc la subiect si nu pe langa(si folosesc cuvinte pe intelesul tuturor)…of..of..

    • Uitasem, Ioana 🙂 de implicarea recenta a bisericii in campania prezidentiala, cum Iohannis era asemuit cu antihristul, si se luau la intrecere popii in indemnuri „votati crestinul ponta”… Asa ca ai dreptate, nu e bine sa mai facem nici ce zice popa :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente