Îngeri din hârtie (*18)

Continuăm azi seria ideilor faine cu un cor de îngeri din hârtie, realizaţi după modelele din numărul 102 al colecţiei Idei creative, abia apărut la editura Casa, Îngeraşi din hârtie. Remarc cu plăcere că nu este un număr „greu”, materialele sunt la îndemână, sau pot fi procurate destul de uşor, iar numărul include şi două pagini mari cu modele multiplicabile cu uşurinţă. Propunerile au fost dintre cele mai diverse, dar m-am oprit cu Iris la cele care ni s-au părut mai uşoare, şi pentru care nu aveam nevoie de scanner. Nu de alta, dar copiatul modelelor de mână, aşa cum apare în explicaţii, nu e punctul nostru forte.

ingerasi din hartie, idei creative 102, editura Casa

Primul model ales a fost cel din decoraţiunea pentru farfurie, cu care s-a descurcat aproape singurică. A tăiat o jumătate pentru corp, apoi patru optimi pentru aripi şi mâneci. Am ajutat-o să prindă capul (există o contragreutate pe interior), şi să-i pună boneţica. Dacă vă aventuraţi pe acest model, e ideal să aveţi un decor mai gros. Al nostru a fost extraordinar de subţire, iar pe partea fără dantelărie am lipit o a doua foaie, ca întăritură. Însă efortul lui de a sta în picioare este unul considerabil. Iris îl vede ca decoraţiune pentru vârful bradului, mai ales că este destul de măricel. Acum să vedem cum îl vom fixa.

ingerasi din hartie, idei creative 102, editura Casa

Al doilea model este extrem de simplu de realizat. Bătăi de cap mi-a dat foaia cu pattern muzical; nu am găsit pe nicăieri, aşa că am confecţionat una (aici). Am salvat o imagine, pe care am prelucrat-o şi aranjat-o pentru un format printabil A4. Se printează faţă-verso pe un carton, dacă nu, pe două foi, şi se lipesc între ele. Eu am printat pe foaie, am decupat, am lipit apoi partea decupată pe aceeaşi foaie, invers, şi am tăiat din nou. Părul ne-a dat de furcă, nu aveam varianta „lins”, doar cârlionţat, aşa că îngeraşii noştri aduc a mieluşei smotociţi, căci a fost imposibil să-i pieptănăm sau să-i aranjăm cumva. Cel al Irisucăi cântă, dacă tot are partitura pe aripi.

ingerasi din hartie, idei creative 102, editura Casa
ingerasi din hartie, idei creative 102, editura Casa

Alte modele incluse: ghirlandă cu îngeraşi, îngeraşi aurii, îngeraşi cu fustiţe ondulate, lumină îngerească, îngeri din sfere de hârtie, aripi de înger (ghirlande cu fulgi), îngeraşi argintii, decoraţiuni pentru masă, inel pentru şerveţele, îngeri cu trâmbiţe – filigran, îngeri strălucitori, îngeraş de zăpadă.

Cartea o găsiţi în librăria editurii Casa, şi probabil în curând şi în celelalte librării online, alături de numere de anul trecut, dedicate tot îngeraşilor: Libris (transport gratuit), eMag, elefant, BestKids, AdevarulShop, Librarie.net.

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun | Biblioteca Năzdrăvanilor 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa, Proiecte de Crăciun and tagged , , , , .

3 Comments

    • La cei cu note muzicale sunt bile de polistiren pictate. La cel cu dantela este o bila de papier-mache. Ambele variante sunt cumparate, dar pe ultima o puteti confectiona si acasa, doar ca trebuie un pic de rabdare sa se usuce.

  1. Pingback: Idei pentru mămici – Și ne mai pregătim de o aniversare | Machete Didactice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente