Cei trei magi – tablou filigran (*11)

Filigranul este una din tehnicile cele mai migăloase propuse de colecţia Ideilor creative. Este văr bun cu kirigami, deşi poate nu la fel de spectaculos. Volumul include însă destule modele pe tema Crăciunului, iar pe cele mai multe le-am realizat deja. Îmi rămăsese oarecum restantă cea cu cei trei magi, aşa că am trecut la treabă. Este destul de greu să decupez pe carton negru. Mă gândeam că mergea să lucrez şi pe alb, şi să pun fundalul negru în tablou, mai apoi. Ar fi fost negativul imaginii de mai jos. Însă pe negru este avantajul că nu se văd liniile de la print pe produsul final.

Am printat modelele pe o imprimantă laser. Pe cea cu cerneală nu se vede. La lumina zilei, laserul lucea, şi am putut decupa uşor. De data aceasta a fost mai simplu, pentru că între timp am reuşit să-mi cumpăr un set de cuttere. Nu e cine ştie ce, drept dovadă că cel mai bun dintre suporţii de cuţite a plesnit, şi acum am doar variantele mai groase. Se lucrează însă cu ele mult mai uşor decât cu un cutter normal.

Ca timp de lucru… nu ştiu, vreo 3 ore tot cred că trebuie rezervate. Nu este însă un proiect pentru copii, dar este un mod de a face un cadou frumos de sărbători. Rama neagră am luat-o de la Ikea, cea A4, iar modelul l-am redimensionat ca să încapă frumos.

idei creative 29 filigran
idei-creative29-casa1

Despre carte puteţi citi aici (sunt realizate multe dintre modelele propuse), şi o puteţi achiziţiona din librăria editurii Casa, sau din alte librării: Libris.ro, Elefant.roeMAG.ro, BestKids, AdevărulShop.

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa, Proiecte de Crăciun and tagged .

4 Comments

    • Tablourile acestea sunt protejate de drepturi de autor, care aparțin editurii Casa.
      Le puteți realiza achiziționând cartea recomandată la finalul articolului.

Dă-i un răspuns lui Dan Gabriela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente