Toamna aceasta editura Casa mi-a trimis două provocări creative, exerciţii cu totul noi pentru mine, pentru că nu mai încercasem niciuna dintre tehnici. Prima despre care o să vă vorbesc este cea cuprinsă în numărul 96 al colecţiei Idei creative, Ţeserea brăţărilor din mărgele.
Cu mărgele mici şi mari ne-am mai jucat, atât acasă, cât şi la grădiniţă, cu copiii. Am făcut brăţări, cercei, aveam „material disponibil”. Varianta creaţiilor ţesute îmi plăcea, mai ales cele cu franjuri şi care se poartă la gât. Întotdeauna mi-am dorit una, şi n-am găsit niciodată modelul pe care îl voiam. Acum îmi trebuie doar foarte multă răbdare şi o să-l am. Iris a fost foarte încântată de idee, chiar dacă i s-a părut migăloasă. Am avut şi noroc, să avem în casă ghergheful de la jocul de ţesut, şi a mers repejor. Din păcate, pentru coliere nu cred că ne va ajunge ghergheful… este cam mic. Poate probabil să prelungim, după ce terminăm, firele cu care se leagă colierul. Singurul lucru de care am fi avut nevoie nevoie – şi pentru care nu am mai făcut un drum în oraş – a fost acul pentru înşirat mărgelele. Fir de nylon foarte subţire aveam, dar cea mai fină variantă de ac disponibilă în casă nu era suficientă pentru mărgelele noastre… nu pentru toate cel puţin, le-am ales pe cele mai măricele.
Modelele din carte erau toate foarte atrăgătoare, însă, cum noi nu aveam mărgelele aşezate pe culori, şi nici nu ne dădeam seama cam câte avem din fiecare – în afară de alb – , am ales să improvizăm şi să facem un model propriu. Primele rânduri au fost mai grele, până ne-am obişnuit, apoi am lucrat în ture. Când se plictisea Iris, îi luam locul, pentru că voiam să vedem cât mai repede brăţara terminată.
Ne-am hotărât să ne luăm musai ac, şi să ne mai meşterim câteva brăţări. Oricum vara aceasta a fost pentru noi vara brăţărilor, are pe mâini toate modelele pe care ni le-am putut face, iar din plimbări, ca suvenire, i-am adus tot brăţări. Acum e disperată ca nu cumva la şcoală să o pună să-şi scoată brăţările… eu i-am zis că una-două, poate nu deranjează, dar toate nu prea fac parte din ţinuta de şcoală.
Dacă trebuie să mergeţi la aniversarea vreunei fetiţe, 8-12 ani, sau chiar mai mult, şi nu aveţi idei de cadouri originale, faceţi-i o surpriză: o carte cu modele şi lecţii pentru confecţionat brăţări (editura Casa vă propune şi mărgele simple, şi brăţări din noduri), iar de la mercerie luaţi câteva punguliţe cu mărgele, fir de goblen, culori cât mai calde şi mai vii, ac pentru înşirat mărgele şi fir subţire. S-ar putea să aveţi surpriza de a primi premiul „cel mai fain cadou”.
Numărul 96 al colecţiei Idei creative – Ţeserea brăţărilor din mărgele îl găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: eMag, elefant, librarie.net, libris, AdevarulShop, BookCity, BookDepository.
Spor la lucru!
Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024