Evaluarea nationala: clasa a IIa si a IVa – experienta de parinte

Acum vreo 20-30 de ani, o diferenţă de 4 ani între fraţi însemna pentru părinţi doi ani de foc şi stress. Când unul era a VIII-a, şi celălalt a XII-a, apoi a XII-a şi licenţă, trebuia să fii zdravăn cu nervii, ca să rezişti unor examene adevărate. Pe-atunci intrarea la liceu, la facultate, nu era o joacă de copil, nu se inventaseră locurile cu taxă, erau ceva ciuperci răsărite la capitolul facultăţi particulare, dar în general munceai pe brânci pentru un rezultat bun. Sistemul s-a schimbat. Am prins „reforma” pe băncile facultăţii, am întors-o pe părţile ei bune şi rele, am testat-o apoi la catedră. Viaţa m-a dus pe alte drumuri, departe de şcoală, unde m-am întors în cele din urmă acum 4 ani, ca părinte, şi unde sper să revin, şi în spatele catedrei, într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Ca părinte – surpriză – iar reformă! Nu uitasem, eram într-a XII-a, când a apărut „sunt” şi „â”. În facultate a început trecerea la sistemul Bologna, acum, ca părinte de şcolari mici, iaca iau în piept noua reformă, clasa pregătitoare şi evaluările naţionale. De prima am scăpat la mustaţă cu Iris, pe cea de-a doua am testat-o anul acesta. Am aşadar dublă experienţă, părinte de copil de-a II-a şi de-a IVa. În naivitatea mea, mi-am permis să cred că undeva acolo sus cineva gândeşte. Va fi bine, vom scoate cu puţină mobilizare învăţământul românesc din haosul şi mocirla în care se zbate din cauza indiferenţei şi lipsei noastre de valori. Viaţa asta are însă grijă să trezească naivii ca mine. Nu, nici cel mai bun prieten nu e ceea ce pare, şi trebuie să încetez să privesc lucrurile optimist.

Tot anul şcolar i-am tocat pe copii la cap că avem examen la sfârşit de an. Pentru examenul dintr-a opta învăţam de doi ani. La BAC… puneam dintr-a noua de-o parte fişe, scheme, rezumate, pentru ceea ce ştiam că e în programă. Ai mei copii – nu. Ei parcă aveau să iasă la cules de floricele. Nu se concentrau şi pace, iar culegerile editate târziu, după nişte modele care păreau rupte din altă lume, nu i-au speriat defel. Ca la noi – la nimeni, fix după salba de zile libere pe care anul electoral ni le-a adus de Paşti, când tot poporul din clasele II, IV, VI, trăgea aer în piept să-şi încerce puterile cu uraganul evaluărilor, guvernul schimbă datele de examen. Încurcate sunt căile Domnului, dar pe cele ale reformatorilor învăţământului românesc nu cred că le înţelege nici talpa iadului… Pe de-o parte am zis că-i mai bine, aşa toată lumea va avea materia terminată, căci, să recunoaştem, suntem experţi de mulţi ani în a nu respecta planificarea, a nu fi la zi cu materia, iar bieţii copii să se trezească cu subiecte pe care nici dacă ar fi vrut, să nu le poată rezolva. Pe de alta, m-am întrebat pentru ce-i plătim pe oamenii ăia, dacă nu să se gândească, să anticipeze, să calculeze cum e mai bine pentru copii…

Au sosit şi marile zile. Clasa a IVa a fost prima. M-am străduit cât am putut să fiu calmă, să-i dau copilului încredere, să-i spun şi să înţeleagă că e doar o poză a ceea ce ştie în ziua X, ora Y. Că ceea ce simt pentru el, şi ceea ce cred despre capacităţile lui nu sunt influenţate de acest rezultat. Că e important să dea tot ce poate, să fie atent, dar niciodată, niciodată să nu considere un examen ca fiind sfârşitul lumii. Ei, şi după momentul în care întoarce spatele şi trece de uşă, şi nu-l mai vezi, începi ca părinte să te întrebi dacă ai făcut suficient pentru a-l ajuta să reuşească. Sau dacă ai fost capabil să-l pregăteşti pentru eşec. Le cerem uneori atât de mult copiilor, că nu ne dăm seama când le tăiem, în goana către succes, coarda de siguranţă către eşec. E cumplit să nu ştii să pierzi. Să nu ştii să te ridici şi să iei totul de la capăt. Dar asta e altă discuţie, trebuie să revin la subiect.

Am aşteptat copilul, care a venit furios. Furios pe bătaia de joc pe care a suportat-o. Furios pe neseriozitatea celor care au alcătuit subiectele. Am aşteptat să le văd şi eu, pentru a-i da dreptate. La limba română, programa e ucigătoare la clasa a IIIa şi a IVa. Părţi de propoziţie, părţi de vorbire, noţiuni care normal au legături logice, legături rupte – din punctul meu de vedere, de încercarea de a le face mai „accesibile”. În acest context, testul de anul acesta a fost… naiv. Am căutat cu disperare partea de gramatică – şi nu am găsit-o. O singură întrebare – prin care se cerea identificarea a două însuşiri – părea să ajungă în acest sector. Andrei a avut textul cu lebede, şi prin urmare şi controversata cerinţă de a încadra preotul ca personaj pozitiv sau negativ… Din fericire, logica şi bunul simţ sunt peste îndoctrinarea care se face acum în şcoli, şi Andrei a răspuns corect. Indiferent cine eşti, dacă răneşti pe cineva, eşti un personaj negativ. Concluzia copilului? Pentru ce m-ai bătut la cap, mami? Ştiam să citesc de la grădiniţă… Aşa că la matematică s-a relaxat, eu am tăcut, şi când o vedea pe sora lui că încă îşi face griji, o liniştea… tu nu vezi, dacă nouă ne-au dat aşa, doar nu crezi că la voi o să fie mai greu!

La matematică nimic nou. Metodele de rezolvare a problemelor sunt SF. De tabla înmulţirii nu mai vorbesc, dacă nici măcar o biată adunare cu trecere peste ordin nu au avut. Ah, da, un exerciţiu vizual de adunare a fracţiilor cu acelaşi numitor. Dar ceea ce a pus capac – probabil pe undeva pe-acolo, prin sferele înalte, unii se cred mai cu moţ – a fost ultima problemă, cea de şah. Habar n-am dacă geniile decizionale au făcut la viaţa lor trei boabe de logică, să ştie că dintr-un silogism de forma: Toţi copiii studiază matematica. Unii copii studiază şahul. Concluzie: Toţi copiii ştiu şah. – concluzia este falsă. Da, au arătat mutările posibile, da, au arătat tabla de şah… dar de aici până să presupui că un copil de 10 ani, în condiţii de stress relativ, este capabil la prima vedere să se orienteze pe două coordonate, să înţeleagă mişcările unei piese – una din cele mai grele după părerea mea de şahist mai mult decât amator – şi, mai mult, să găsească şi cel mai mic număr de mutări… Doamne, dar pe ce planetă trăim?? Mă bucur că bunicul joacă şah. Mă bucur că pe plajă am jucat şah. Dar de aici până la o problemă de genul acesta… Sunt curioasă care au fost obiectivele acestui item. Ce s-a urmărit? Oare ştiu cei care au făcut subiectele?

La clasa a IIa, nimic nou. Iris nu e nici pe departe genul „tocilar”. A mers la şcoală în clasa I fără să ştie să citească. I-am repetat mereu că asta se învaţă în clasa I, chiar dacă unii parcă se nasc învăţaţi, şi citesc cursiv la grupa mică. A fost frustrată de colegele care ştiau deja, a învăţat încet, ca ţestoasa din cursa cu iepurele. A ajuns acum la un nivel la care sunt mai mult decât mulţumită de ea. Nu este prima, dar este în frunte. La citit mi-a spus că a fost mult. Că a terminat, dar că nu a avut timp să verifice, aşa cum am învăţat-o. La partea a doua mi-au rămas 5 minute, m-am corectat! La matematică a venit nedumerită… de ce au primit acelaşi test, doar cu mici schimbări, adică în loc de cărţi – timbre… Dar impresia generală – uşor. Cadrele didactice au văzut mai mult. Subiectul cu „biletul”, pregătit diferit pentru cele două numere, unul cu spaţiu pentru dată, altul nu; tehnoredactare care nu a ţinut cont de mijloacele învechite de multiplicare, rar color, cel mai des un xerox hârâit, care înnegreşte tot ce e gri… mă enervez dacă continui…

As vrea ca într-o zi sa le fiu copac. Sa-i sprijin, sa-i leg când nu se vad, sa-i ajut sa viseze.

As vrea ca într-o zi sa le fiu copac. Sa-i sprijin, sa-i leg când nu se vad, sa-i ajut sa viseze.

Copiii au trecut de primul examen din viaţa lor. Ce au înţeles? Că nu trebuie să te stresezi, că treci ca gâsca prin apă? Că nu se cere mai nimic dificil? Şi pentru ce mă chemi pe mine, ca părinte la şcoală? Să iau la cunoştinţă că nu am un copil analfabet? Că ştie să citească şi înţelege ce citeşte? Asta este evaluarea naţională? Şi asta ar trebui să ne crească procentul de promovabilitate la bacalaureat? Sau numărul de adolescenţi înecaţi în manele şi forme fără fond? Asta le comunicăm? Că e suficient un efort minim pentru a promova un examen? Dacă tot nu contează în parcursul şcolar această evaluare, de ce nu s-a făcut corect? Pe grade de dificultate, să putem, la final, să spunem: avem circa o treime care ştie doar să citească, două treimi de nivel mediu, şi câţiva răsăriţi, care vor uimi lumea cu medalii la olimpiadele de ştiinţe. Sau suntem în an electoral, şi trebuie să ne batem cu pumnul în piept că viitor de aur ţara noastră are…?

Ruşinică, domnilor evaluatori, v-aţi bătut joc. V-aţi bătut joc în primul rând de munca copiilor, de respectul lor pentru şcoală, pe care unii dintre noi, părinţii, încercăm încă să-l cultivăm. V-aţi bătut joc de mine, ca părinte, de munca mea cu copiii, de banii investiţi în culegeri-model, de încrederea mea, de mine, ca elev- student- tânăr- adult neemigrant, care a sperat că lucrurile se pot schimba în ţara asta. V-aţi bătut joc de cadrele didactice, cărora le-aţi cerut luna de pe cer, începând cu prezenţa în şcoală de la ora 5 dimineaţa, o muncă imensă, neremunerată!, pentru a vă oferi vouă materiale să vă lăudaţi că „lucraţi”. Am mai auzit asta, în direct, la revoluţie… fă-te că lucrezi… Eu nu m-am făcut că lucrez, nu m-am făcut că-mi plătesc taxele, şi m-am săturat să vă faceţi că vă pasă! Îmi pare rău că la catedră nu sunt oameni de piatră, care, ca muncitorul de la strung, să apese butonul roşu şi să iasă în faţa fabricii, să spună stop bătăii de joc. Pentru că, după ceea ce aţi făcut, cel puţin la ciclul primar – la gimnaziu nu comentez, căci nu am urmărit problema – aşa aţi fi meritat! Nimeni să nu corecteze, nimeni să nu se obosească. Să vă trimită lucrările pachet, să faceţi ce ştiţi mai bine cu ele!

Peste doi ani, copiii mei vor fi din nou în „evaluări”. O minune doar ne-ar putea duce peste graniţă, la fel cum o minune ne-ar putea convinge că aici avem un viitor. Iar eu nu cred în minuni. Sper doar ca peste 2 ani, aici, pe blog, să postez un articol diferit. Oricât aş încerca, nu pot ucide Speranţa din cutia Pandorei.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in De-ale casei.

12 Comments

  1. La noi evaluarile nationale sunt la cl.3-a, 6-a, 9-a si apoi la liceu. Suedeza, mate in clasele mici, apoi intra si engleza, iar in a 9-a si la liceu si alte materii, depinzand de profil. Dar nu se face nicio pregatire speciala. Testele astea nationale la noi, au menirea sa arate ce stiu copiii, cat au acumulat in zilele de scoala si care e nivelul national al pregatirii. Se fac statistici serioase, se stie exact care e nivelul national al matematicii de ex. si cum in ultimii ani a fost cam scazut, s-au adus tot felul de imbunatatiri. Nu sunt examene propriu zise, desi in anii mari si la liceu conteaza (pentru intrarea la liceu si apoi la facultate) dar aici pregatiri suplimentare nu exista. Poti cat poti, stii cat stii…

    A, si testele au cate 5-6 parti la fiecare materie, adica 5-6 teste la fiecare materie. Parti mai usoare, parti mai grele…parti orale, parti de citit si scris, parti de auzit si inteles, compuneri, din astea. Le stiu si eu la suedeza, ca le-am dat cand am terminat scoala de limba suedeza, exact ca la liceu :). Nu e bacalaureat, sunt testele astea nationale :). Diana a avut multe anul asta, mai are si la anul cateva, dar mai putine ca la anul au de facut si lucrarea de diploma. da, termina liceul…

    M-am intins Cris, imi pare rau de dezamagirea copiilor, de dezamagirea ta. Va pup, sper si eu ca peste doi ani sa scrii altfel, altceva, indiferent de unde…

    • Miha, puteai sa te intinzi, am spatiu pe server 🙂

      La noi e „simplu”. Dupa ce i-au anuntat ca au pe 2 mai (nu mai stiu exact acum, si nici n-am chef sa caut), se muta, cu cateva zile inainte, pe 2 iunie (cls.II). Xeroxeaza la viteza 8 pagini, cu un text si intrebari pe baza textului, sau oleaca de matematica, care nu evalueaza decat lucruri „basic”, de atentie, nu de acumulare, apoi tin niste oameni cu zilele in scoli, cu rapoarte si raportele manuale (care, btw, cu un soft destept se faceau din doua clickuri), ca sa se bata cu pumnul in piept ca…? Mie testele alea nu-mi spun nimic despre copiii mei. Da, le-au facut perfect. Si? Stiu sa citeasca, inteleg ce citesc.

      N-ai idee cat va invidiez, de cant ati plecat, pentru curajul de a face bagajele si a lua totul de la capat.

  2. Of Cris, e grea si emigrarea…normal ca depinde, dar mie nu mi-a fost deloc usor. Copiilor insa da, pentru ei merita din plin, oricate sacrificii. Si trebuie sa recunosc, ca dupa aproape 7 ani pot spune si eu ca sunt OK. Macar atat…

  3. Este incredibil de ce inca mai exista in Romania oameni ,,inteligenti,, cu putere de decizie care doresc sa tina nivelul de trai a romanilor sub media normal… chiar nu le este rusine cind se privesc in oglinda…..
    Sau toti se baseaza pe criteriul ca lumea isi aduce aminte mai repede de rau-ul decit de binele primit si spera ca asa numele lor va fi pe buzele fiecarui roman .

  4. din ce in ce mai „incurajator” tot ce citesc in ultima vreme despre scoala.
    ma tot uit la geamantanul nostru si ma intreb spre ce destinatie am putea sa plecam cu ce putem pune in el si cu speranta in suflete.
    dar oare doar asta sa fie solutia? sa plecam cu totii? oare chiar nu avem nici o putere? noi mamele? e ca un teatru absurd tot ce aflu si constat.
    ai niste copii frumosi pe care te-ai straduit sa ii cresti cum ai stiut mai bine. eu cred ca samburele ala de creativitate pe care l-ai plantat in mintea lor va da mai multe roade peste ani decat tot sistemul asta de invatamant alambicat.

    • pai… ce sa faci? sa te iei cu ei de gat. sa faci scandal cand lipseste si nu-si face ora. sa protestezi cand ti se cer bani la negru, si sunt o multime. doar ca… ne e frica!
      asa si cu evaluarea. ne e frica sa spunem ca ajunge atata bataie de joc…
      la andrei la clasa, la sedinta informativa, ni-i lauda, ca vai, uite, ce bine s-au descurcat copiii, si aplaudacii dadeau din cap. n-am mai rezistat, si i-am spus doamnei cat am putut de politicos… „pai daca trebuie laudati atat ca s-au descurcat, ramanea sa vad ce au facut la scoala daca nu se descurcau”. cu asta ne laudam? cu asta ne mandrim? ca avem copii la limita de jos a normalului?

  5. si eu m-am mirat de testele de la romana..nici urma de gramatica…la sedinta cu parintii -cu vreo 2 zile inainte de evaluari-ne tot zicea dna ca in fiecare zi primesc alt raport despre evaluari, si fiecare raport il anuleaza pe cel anterior…speram ca va fi bine data viitoare

  6. Cat ma bucur sa vad ca si altii gandesc si simt ca noi! Problema mea e ca noi ii dam inainte cu dorinta noastra de mai bine,mai precis ,mai…si ne trezim cu nivelul jalnic care le-a fost cerut copiilor; cum pot eu acum sa vin sa vreau mai mult de la copil cand el vede cat de bine s-a descurcat la marea evaluare!Stiu bine ca poate mult mai mult si nu stiu cum sa „ambalez” incercarile noastre de a o provoca mai mult; am senzatia ca dorinta ei de a evolua se diminueaza tocmai datorita pretentiilor minime,

    • As vrea sa pot spune ceva, dar cu asta ma lupt… „merge si asa” nu e o optiune, din pacate.
      Imi asum sa fiu eu aia mai ciudata, daca asa reusesc sa-i arat ca drumul nu e neted, si trebuie sa fie pregatatit.

  7. frumos …cita furie, revolta…sper sa revii, cum spuneai, la catedra si sa schimbi lumea…scoala romaneasca am vrut sa spun…ca o paranteza, nu s-a introdus „sunt”…s-a reintrodus….sunt alaturi de discursul tau dar sistemul nu se schimba prin postari pe blog-uri… tre sa faci greva foamei si sa ajungi senator( cristiana anghel)…din pacate am fost naivi( sau batuti in cap) si nu am plecat la timp …cum ar zice ada milea „eu mi-as baga tara in ranita………” …in rest, multa bafta!!!a, iti recomand si articolul „ Furtul cu mamica din frageda pruncie” din ultimul numar al „Catavencilor”

Lasă un răspuns la Mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente