Cum ne invatam copiii sa-si fure caciula

Dacă aş putea, aş scrie acest articol cu alb, pe fond negru. Pentru că este foarte, foarte trist pentru mine anunţul pe care urmează să-l fac.

QuillingÎn concursul abia încheiat, Quilling de primăvară, unul din premii a mers, prin tragere la sorţi, către Rebeca Elena Ioniţă, din Bucureşti. Eleva a fost prezentată de dna îndrumător Duduj Nicola Georgeta, de la Clubul copiilor sector 5, ca fiind foarte talentată şi stăpână pe acul de quilling. E adevărat, creaţiile trimise m-au impresionat, şi chiar m-am bucurat pentru copil că va primi o carte din colecţia Idei creative. Însă creaţia cu care eleva a câştigat – şi pe care o aveţi alături – este furată (e greu cuvântul, dar acesta este adevărul) de aici: Petit fleurs .

În aceste condiţii, premiul este anulat. Voi extrage în cursul săptămânii următoare un nou câştigător, care va fi anunţat, dată fiind situaţia deosebită în care ne aflăm.

Acestea fiind spuse, regulamentul aceestui portal se va schimba în curând. Cu siguranţă creaţiile din concurs vor fi trimise de două ori. Odată poza de concurs, şi odată autorul cu creaţia, ca poză-martor. Mă voi gândi şi la alte măsuri pentru a respecta munca copiilor sinceri, şi a evita situaţii neplăcute de acest gen.

Rândurile de mai jos sunt scrise acum 5 ani. Ele rămân şi astăzi valorile de bază ale acestui portal. Dacă nu le împărtăşiţi, nu participaţi la jocurile şi concursurile noastre!

Codul de onoare al Năzdrăvanilor talentaţi

Este destul de greu să participi la un concurs la care nu exită supraveghere. Totul se bazează pe sinceritate şi corectitudine. Aşadar, iată câteva reguli:

Regula 1: 
Nu trişezi. Îţi realizezi singur desenele, colajele sau celelalte teme, fără ajutor din partea părinţilor sau fraţilor mai mari. Nu copiezi desenele, nu participi cu creatiile altor copii.

Regula 2: 
Eşti atent la tema concursului, şi la condiţiile de realizare.

Regula 3: 
Acorzi punctele de evaluare în mod corect, fără a ţine cont de sentimentele tale faţă de participanţi.

Regula 4: 
Eşti punctual. Trimiţi desenele şi fişele de evaluare la timp.

Regula 5: 
Nu te superi. Întotdeauna va mai exista o şansă să dovedeşti că poţi.

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.

Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)

Posted in Din culisele concursurilor.

6 Comments

  1. Inacceptabil!!!!
    Una e sa vezi ceva ce iti place pe net si sa o reproduci, lucrand tu singur si mentionand sursa, si alta e cand iei pur si simplu o lucrare si o prezinti ca a ta!

    • Roxana, n-ai idee ce gust amar am eu de azi dimineata… pur si simplu nu imi vine sa cred.
      Nu am doar un schimb de mailuri, am si un schimb lung de replici directe.
      Mi se face … cand ma gandesc ca la fiecare rand eram luata de fraiera.

  2. incredibil!si-a batut joc de munca dv si de a multor copii care au lucrat cinstit si poate nu au fost printre castigatori!ati luat o decizie corecta.astfel de persoane ar trebui sa nu mai incurajeze si copii sa faca astfel de lucruri,cu atat mai rusinos ca este si cadru didactic.si mie mi se pareau lucrarile prea perfecte,fiind de aceeasi varsa cu marisa,dar no….. orcat de talentat ai fi nu poti la 5 ani sa faci asemenea lucrari!asta e ,pe viitor luati masuri de precautie!

  3. Stimata Doamna,

    V-am descoperit,intmplator, cautand idei pentru creatii artistice ce pot fi adaptate la clasa O/pregatitoare.
    De atunci, va urmaresc mereu si multumesc pentru mesajele primite de la dv. pe mail.
    Sunt pensionara, imi ajut nepotelul sa creasca si sa ajunga un om de nadejde. Cu ce va confruntati dv. m-am confruntat si eu toata viata. Nu fiti trista, oamenii care va cunosc personal si va apreciaza nu va pot privi decat cu respect si admiratie (si eu va cunosc numai din mesajele de pe mail. Povestea cu furtul s-a practicat si se practica. Partea proasta este ca, din cauza unora ca indrumatoarea mentionata, multi copii raman cu sufletul ranit si unii se pierd pe drum.

    Va multumesc ca existati si fie ca gustul amar pe care il aveti sa dispara cat mai repede si munca dv. sa va aduca numai bucurii.

    O seara buna.

    Rodica

    • Nu aveti idee cat ma bucura raspunsul! mesajele mele de pe mail, oricat mi-as dori eu, nu le pot face atat de personale. Mi-as dori uneori sa-mi cunosc mai bine cititorii, mai ales pe cei din umbra, sa primesc sfaturi si sugestii…
      Gustul amar se duce, pacat de copii… m-am fript cu ciorba, data viitoare suflam si-n iaurt.
      De-asta nu facem performanta, pentru ca ne e gandul numai la trisat…

  4. Bonjour, je viens de me rendre compte que la photo volée est en fait une de mes créations (une personne m’a avertie dans un commentaire sur mon blog).
    Normalement on ne peut pas enregistrer ces photos, mais certains sont très malins… C’est honteux surtout pour un concours. Malheureusement je ne dois pas être la seule à subir ce genre de „vol”. Pour un concours, les personnes devraient envoyer leurs créations, car c’est trop facile d’envoyer juste une photo. S’inspirer des créations des autres ne me choque pas le moins du monde, mais ne rien faire et se contenter de prendre une photo sur internet, c’est… nul !
    Mais dans cette histoire je suis sûre que les parents n’y sont pas pour rien.
    En tout cas bravo aux autres enfants pour leurs réalisations.
    Cordialement.
    http://www.artblog.fr/compte/posts.html?edit_id=872077

Lasă un răspuns la Anastase Roxana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente