La teatru Mini-Mignon: Croitorasul cel Viteaz

mignon

Am rămas în urmă, rău de tot, cu poveştile. Nu mi-am pus săptămâna aceasta bateriile potrivite, şi, precum iepuraşul acela din reclamă, am rămas pe la mijlocul drumului fără energie. Cu ce să încep? Cu… o să-mi fie dor de 2014, pentru că 1 iunie a picat duminică. N-o să-mi fie foarte dor, pentru că a fost nor, a bătut vântul şi a plouat. Aveam planuri mari, dar nu ne-au ieşit… Măcar am început ziua cu dreptul, am fost la teatru. E un obicei pe care l-am început când era Andrei mic. Nu că m-ar fi dus mama de 1 iunie la teatru, nu-mi amintesc nici măcar să fi făcut vreodată ceva special, dar la noi vizitele din provincie la capitală erau cu 2 motive: ori ne ducea la doctor, ori la teatru/circ. Prima o presupunea şi pe a doua, dacă tot veneam…

Anul acesta am ales teatrul Mini Mignon, pe principiul că e timpul să mai vedem şi altceva. Duminică – Croitoraşul cel Viteaz, teatru de umbre, fix în centrul Bucureştiului, la Rosetti (şi ca să râd, fix pe drumul bătut cu mama ani de zile spre fostul spital „de dinţi”, o frumoasă clădire, acum în paragină). Impresii: copiii mi-au crescut. Sunt mult mai atenţi, mai critici, urmăresc povestea, argumentează mult mai bine ce şi de ce le-a plăcut. Andrei de exemplu a protestat că la teatru au venit copii de 1 an, când piesa e recomandată pentru copii mai mari, până la 10 ani. Dar, cum făceam haz de necaz la un moment dat, părinţii voiau şi ei la teatru, şi nu aveau cu cine să-i lase pe bebeluşi acasă… altfel e bine să verifici pentru ce vârstă este piesa.

Mi-a plăcut sala. Clădirile vechi din Bucureşti au farmecul lor aparte, şi e imposibil să nu caşti un pic gura pe pereţi înainte de spectacol. Mi-a plăcut aşezarea scaunelor, nu conta că în faţa ta e adult sau copil, vezi la fel de bine. Asta e problema mea principală la teatru, când se postează fiecare cu odrasla în braţe, şi nu se gândeşte dacă copilul din spate mai vede ceva… Ştiu, uneori sunt prea mici să îi laşi singuri, şi să stai la capăt de rând, dar dacă eşti ditai prăjina, măcar gândeşte-te că şi alţi copii au plătit bilet, la fel ca al tău, şi ei îşi doresc şi au dreptul să vadă ce se întâmplă pe scenă.

Mi-a plăcut că e intim. Parcă dacă e sala mai mică, nu se vorbeşte şi nu se face gălăgie, căci îţi dai seama imediat cine e „vinovatul”. Mi-a plăcut că, atunci când pe scenă erau folosite cuvinte inexistente în vocabular, şi repetate întrebător de copii, povestitorul a reacţionat imediat şi a explicat. Mi-a plăcut că nu au existat efecte pe calculator. Încă n-am uitat o piesă din anii trecuţi, la Tăndărică, unde decorurile erau proiectate, şi luate din biblioteca de imagini de la MS Word… Dar ceea ce m-a impresionat, şi l-a captivat şi pe Andrei, a fost muzica şi toate efectele sonore, produse live, cu cele mai ciudate instrumente. Imaginaţi-vă doar că puteţi cânta la pahare. M-am simţit ca într-un vechi studio de teatru radiofonic.

Mini-Mignon este un teatru tânăr. Din repertoriu: Bâzdâc (un spectacol despre o fetită ca toate fetitele, cu codite si pijamale, care, când trebuie să se culce vrea să se joace, când trebuie să-si facă curat în cameră, vrea la plimbare. Îi place muzica si îi place să se joace. E un pic zăpăcită si greseste vrăjile atunci când nu trebuie…pentru că Bâzdâc e vrăjitoare), Croitoraşul cel Viteaz si Muzicanţii din Bremen (adaptari dupa povestile fratilor Grimm). Stagiunea se redeschide la toamnă, cu noi surprize, despre care puteţi afla pe pagina de facebook, unde aveţi şi imagini din spectacole.

Pentru că este o sală mică – am numărat 30 şi ceva de scaune (roşii, de catifea!), am întrebat dacă se poate merge cu clasa. Doritorii pot obţine detalii la contact@teatrulmignon.ro. De asemenea, sala se poate închiria pentru spectacole de copii, serbări şi alte evenimente la un preţ accesibil pentru o grădiniţă, cu tot cu aparatura scenotehnică.