Turnul instabil este un joc de concentrare şi îndemânare pentru orice vârstă. Nu-l consideraţi un joc de copii până nu încercaţi… 🙂 . Noi l-am achiziţionat toamna trecută, când Andrei a primit de la bunica un voucher cadou. Nu că ştie bunica ce e ăla un voucher, dar i-a trimis copilului bani să-şi ia ce vrea el. Personal mi se pare cea mai buna idee de cadou aniversar sau onomastic, se simte bine şi cel care dă, căci nimereşte pe placul sărbătoritului, şi cel care primeşte, căci nu trebuie să zâmbească politicos dacă nu îi place cadoul (iar dacă nu aveţi idei, verificaţi magazinele online de jucării, mai toate oferă varianta de voucher cadou).
Să revin. Alesesem un magazin, şi l-am chemat să vedem ce găsim. Atunci am luat şi Tangram. Dar turnul instabil l-a ales el. Mami, am văzut eu într-un film, e amuzant. E drept că, după ce am făcut comanda, a început să-mi sară şi mie în ochi pe micul ecran. Mai nou şi prin albumele prietenilor virtuali. Să-l jucăm „ca la carte” n-am făcut-o decât de câteva ori, şi am reuşit aproape să-i dublăm înălţimea. În schimb setul a căpătat o mulţime de adaptări în jocurile copiilor. E perfect la construit garaje pentru maşinile mai mici, piloni de autostradă suspendată în combinaţie cu cărţile de joc, cuburi de construcţie…
Setul conţine 57 de piese din lemn. Teoretic sunt perfect identice, practic cred că există mici diferenţe, la nivel de milimetri, pentru a putea extrage piesele. Mai ai nevoie de un suport drept, stabil, o masă zdravănă sau direct pe parchet. Prieteni… şi mult chef de joacă! Merge jucat pe porunci, la orice vârstă :). Pierde cine dărâmă turnul, adică extrage o piesă şi se prăbuşeşte, sau în momentul în care o adaugă în vârf şi strică echilibrul.
Jocul îl puteţi găsi aici: librarie.net, elefant, emag, toycenter, 3pitici (o variantă colorată pentru copii), bestkids, kidsmagicstore.
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
…si noi l-am vazut intr-un film…e foarte frumos si interesant…imi aduce aminte de jocul „marocco” doar ca acolo erau betisoare…jocul copilariei mele…
Marocco la cutie, cu bete de lemn, e si el pe lista. doar ca nu-mi fac curaj sa le dau si arme 🙂