Primăvara şi-a intrat în drepturi, afară vremea este din ce în ce mai caldă, mugurii au început să plesnească şi la colţ de stradă exclamăm satisfăcuţi în gând Uite un copac cu flori! Concursul ce urmează este dedicat vieţuitoarelor mici, gâzelor care se trezesc acum la viaţă şi se va desfăşura în perioada 24 martie – 13 aprilie 2014; va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Teora.
Prima probă trebuie finalizată până la data de 30 martie, şi este o temă de desen, inspirată de una din colecţiile mele preferate ale editurii Teora: Cum să desenez. Am folosit pentru această săptămână mai multe volume, dar cu precădere „Animăluţe”, petru a pregăti suportul necesar copiilor în realizarea temei. Mai multe detalii despre cerinţe găsiţi în pagina dedicată probei, iar despre colecţie în articolul dedicat aici unuia dintre volume.
Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!
Concursul Gâze de primăvară beneficiază de 5 premii oferite de Editura Teora, constând în cinci volume Vreau să știu: Vremea. Universul. Carte interactivă.
Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.
Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază gratuit o singură dată numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat câștigătorilor, la finalul concursului, care să conţină adresa şi datele de indentificare.
Tragerea la sorţi va avea loc în data de 15 aprilie 2014. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.
Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!