Plic-inimioara pentru martisoare

O idee mai veche de ornament de pom în formă de inimioară, găsită acum ceva ani pe la Ikea s-a transformat anul acesta în plic special pentru mărţişoare. Am modificat un pic modelul, l-am făcut mai mic, l-am printat… şi am încercat să văd ce iese. Ieri le-am luat cu mine la curs. Eram destul de sceptică privind îndemânarea fetelor mele de 6-8 ani, şi nu am pus accentul pe model ca activitate principală. Le-am lăsat să confecţioneze mărţişoare şi, după ce au realizat două, le-am dat voie, dacă vor să încerce şi altceva, să facă pliculeţul. Nu le-a fost uşor, le-a dat mari bătăi de cap, dar s-au ambiţionat. Două dintre ele au reuşit, iar unul dintre pliculeţe a fost şi decorat.

Materiale necesare: imprimantă pentru model, hârtie/carton în două culori, elemente de decor, foarfecă.

Pentru asamblare vă recomand să citiţi articolul anterior, am fotografiat atunci toate etapele. Tot în articol găsiţi şi modelul pentru inimioară pe care îl puteţi printa. Ce am observat: se lucrează mai uşor cu o hârtie subţire, de 80g, decât cu carton, cel puţin pentru împletitura cu 4 fire. La 3 merge şi carton colorat de 160g.

plic_martisor_inima

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

 

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Mărțișoare and tagged , , , .

Un comentariu

Dă-i un răspuns lui Chitic Roxana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente