Anul Nou a bătut demult la uşă, i-am deschis cu inima tremurând… oare ce aduce? Ce are în desagă pentru noi? L-am invitat la masă, la un ceai de portocale, şi am început să vorbim. E secretos tânărul, are desaga plină, dar nu dă semne că vrea să o deschidă. A tras un pic de ciucuri, şi a scos cu două degete prima surpriză: primul concurs pentru copii, Vis de iarnă.
Ce-i drept, iarna asta doar visăm… la zăpadă, la ger, la flori de gheaţă în fereastră. Privesc copiii dimineaţa când se apropie de pervaz, dezamăgiţi… nici azi nu a nins! Şi totuşi, în fiecare seară merg la culcare optimişti. Poate mâine. În cele trei săptămâni ce urmează vom visa împreună, dacă nu la iarnă, cel puţin la cele cinci premii oferite de editura Gama. Copiii care se vor implica în realizarea temelor săptămânale ce vor urma au şansa ca la final să primească un joc Genius, la alegere, dacă se numără printre cei cinci norocoşi extraşi. Despre jocurile-enciclopedie am povestit aici, puteţi citi articolul dedicat să vedeţi despre ce premii este vorba.
Concursul se va desfăşura în perioada 20 ianuarie – 9 februarie 2014 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Gama.
Prima probă trebuie finalizată până la data de 26 ianuarie. Copiii vor folosi plastilină pentru a realiza o statuie dedicată unui fulg de nea. Mai multe detalii găsiţi în pagina dedicată probei.
Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!
Concursul Vis de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de editura Gama, constând în cinci jocuri din seria Genius. Câştigătorii îşi pot alege orice variantă disponibilă în stoc la momentul încheierii concursului.
Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.
Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.
Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 februarie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.
Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:
<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>
Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!