Targul de carte Gaudeamus, 2013 – pentru copii

afis_gaudeamus20_a3s

Ca de fiecare dată la astfel de evenimente, încerc să strâng informaţiile pentru cei mai mici citititori. Căci, dacă anticipăm cum se cuvine, şi îi educăm de mici să respecte lumea dintre coperte, vom avea, şi peste ani, biblioteci. Pasiunea de cititor se cultivă de la cele mai fragede vârste.

Am strâns mai jos, într-un puzzle ce pare uşor dezordonat, evenimentele şi apariţiile pentru copii din cadrul târgului. Articolul va fi completat, dacă mai sosesc informaţii, căci acesta a fost realizat cu sprijinul editurilor participante, cărora le-am solicitat acum puţin timp să-mi dea o mână de ajutor.

Încep cu Editura Casa (standul 231, nivelul 4.40), deoarece colaborarea mea cu ei are loc şi la această ediţie a târgului. Un atelier de creaţie pentru copii este pregătit în Pavilionul Central Romexpo, sâmbătă, între orele 12-13, la nivelul 3.20 – Salonul de carte pentru copii „Ion Creangă”. Participarea este gratuită, şi vom realiza pitici din scorţişoară. Puteţi veni şi direct la atelier, dar cum astăzi mai sunt doar 5 locuri, sfatul meu este sa verificaţi dacă mai sunt (0722’955’103). Detalii aici.

Duminică, 24 noiembrie, între orele 12-13, la nivelul 3.20, tot editura Casa vă aşteaptă la un atelier de citire după imagini din cartea Hoinari prin anotimpuri – Iarna. Toţi participanţii vor primi un cadou surpriză din partea editurii iar cel care va realiza cel mai repede fiăa cu întrebări va primi un set de cărticele din colecţia Idei creative. Detalii aici.

Închei cu noutăţile de la Editura Casa cu lansarea de azi, 21 moiembrie, ora 19.00, Sala „Mircea Sântimbreanu”, Nivelul 7.70:
Triplă lansare de carte din cadrul colecţiei Micul atelier, Invitaţi: Profesori si studenţi de la Facultatea de Arte Decorative si Design Bucuresti.

Editura ALL ne aşteaptă cu o lansare pentru copii, astăzi, la ora 17:00, Trolul fără inimă, de Asbjornsen si Moe, la standul editurii. Participă: ES Ambasador Tove Bruvik Westberg si Herman Baskår Consilier – sef Adjunct al Misiunii (Norvegia). (Nivel: 0.00 Stand: 45, 46)

Editura Humanitas aduce pentru copii noua apariţie, Întrebari mari de la cei mici, de Gemma Elwin Harris. Lansarea a avut loc săptămâna trecută, dar cartea o puteţi găsi la târg, alături de celelalte apariţii pentru copii. Fac o paranteză, puteţi câştiga această carte participând la concursul „O felicitare – o poveste”.

Editura Litera ne aşteaptă, ca de obicei, cu un stand special dedicat copiilor – Litera Mica -, iar ca lansare, duminică, 24 noiembrie, ora 11: Poezii pentru cei mici, de Aurora Georgescu.  Vorbitori: Aurora Georgescu, Monica Davidescu, Bianca Brad, Mariana Ungureanu, Gabriela Ioniţă, Serban Andreescu

Editura Aramis va avea un atelier pentru copii la stand, joi de la ora 17:30, organizat de autoarea cartii „Tobias, elefantelul colorat”, Claudia Groza.

Editura Gama aduce noutăţi în colecţiile educaţionale, şi o mulţime de oferte.

Editura Media Service Zawada (standul 251, nivelul 4.5) a pregătit câte o jucărie CADOU la orice cumpărătură de minim 10 lei, dar şi reduceri la toate apariţiile pentru copii şi jucării de pluş la preţuri pitice, pitice: Tom si Jerry, Strumfii, Ice Age si Spiderman. Cărţile de colorat pot fi testate la colţul copiilor, unde este o măsuţă special amenajată şi multe, multe creioane colorate.

Sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 11:00-14:00, mascotele, Ada si Ado, de la dragoni.ro vor veni la standul editurii pentru a împărţii cadouri şi a face poze cu copiii.

Editura Paralela 45 are mai multe lansari din colectia Cercul de lectură şi scriere creativă:

  • Vineri, 22 noiembrie, 16.00 – Jurnalul unei pisici asasine, proză pentru copii,deAnne Fine. Invitaţi: Simona Popescu, Daniela Mişcov, Alina Luca.
  • Vineri, 22 noiembrie, 16.45 – Dinozaurii vin spre seară, primul volumdin seria Portalul magic, de Mary Pope Osborne, colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă. Invitaţi: Simona Popescu, Bogdan Chircea.
    Jack si sora lui mai mica Annie sunt doi copii care calatoresc in timp si spatiu intr-o casuta secreta, plina cu carti,descoperita intr-un copac fabulos.

Fiecare carte deschisa e ca o intrare miraculoasa printr-un portal magic si totodata prilejul unei noi povestiri in care cei doi frati, deveniti si ei personaje, se intalnesc cu alte personaje si creaturi uimitoare din toate timpurile.

Fiecare mic cititor devine o parte din povestea lui Jack si Annie !

Extrem de apreciate de parinti, profesori si in special copii,cartile din seria Portalul magic, scrise de Mary Pope Osborne, au atins un record uimitor: provoaca indragirea lecturii,ofera informatii istorice si stiintifice diverse si inspira imaginatia copiilor de la 6 la 12 ani.

Nu intamplator aceasta serie a devenit numarul 1 in topul celor mai vandute carti pentru copii al prestigiosului New York Times. Tiparite in zeci de milioane de exemplare,aceste carti au devenit lecturi suplimentare obligatorii in majoritatea tarilor in care au fost traduse.

  • Vineri, 22 noiembrie, 17.30 Cartea experimentelor ştiinţifice. Seria „Enciclopedia puştilor”, de Tom Robinson, colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă. Invitaţi: Andreea Ciocâlteu, Radu Timnea . Stiinta nu a fost niciodata mai usoara sau mai distractiva! Cu Enciclopedia pustilor: Cartea experimentelor stiintifice, tot ce trebuie sa faci e sa aduni cateva obiecte aflate la indemana oricui si poti recrea zeci de experimente uimitoare, testate si recomandate de copii din toata lumea. Tom Robinson, profesor de liceu, iti arata cum sa-ti extinzi orizonturile stiintifice – de la biologie la chimie, fizica si astronomie. Pregateste-te sa intri in laborator si sa realizezi experimente grozave, sa inveti termeni stiintifici precum „fotosinteza” si sa descoperi curiozitati amuzante, cum ar fi cate baloane de latex se pot face intr-o zi din seva unui arbore de cauciuc. Fiecare sectiune a cartii cuprinde un proiect stiintific inedit si toate detaliile de care ai nevoie ca sa-ti uimesti prietenii si profesorii.
  • Cum să fii explorator al lumii în care trăieşti. Un muzeu de artă viu la purtător, de Keri SmithAVERTISMENT! In atentia celui care tocmai a descoperit aceasta carte: daca iti dai seama ca nu-ti poti folosi imaginatia, pune imediat aceasta carte inapoi pe raft. Nu este pentru tine. In aceasta carte vei gasi indemnuri repetate sa:
    1. renunti la scepticism;
    2. finalizezi sarcini care te provoaca sa iesi din zona de confort;
    3. privesti lumea din unghiuri noi;
    4. gandesti diferit;
    5. experimentezi la fiecare pas;
    6. tratezi obiectele inanimate ca fiind vii.

    Keri Smith este ilustratoarea si autoarea unor bestselleruri precum Jurnalul meu trasnit, Termina aceasta carte si Aceasta nu este o carte – manual de accidente si greseli. Cartile ei au la baza conceptul de invatare prin actiune si sunt folosite in scoli din toata lumea pentru a incuraja metodele inovatoare de creatie si explorare.

  • Prinţesă şi cerşetoare, roman, de Delphine de Vigan: Un roman onest, bine structurat, despre viata de familie, parinti care au uitat care le e rolul si copii neglijati. «Experimentul la scara larga impotriva sortii» al lui Lou nu se desfasoara chiar conform planului, dar Delphine de Vigan ne demonstreaza ca lucrurile chiar se schimba, chiar daca nu intotdeauna asa cum am anticipat sau in asa fel incat sa detinem mereu controlul.The Independent. Roman distins cu Prix des Libraires si Prix du Rotary International.
  • Sâmbătă, 23 noiembrie,  14.00 Reguli simple pentru o educaţie armonioasă. Lecturi şi activităţi psihoeducative pentru copii, la grădiniţă şi acasă. 4-6 ani, de Ioana Andreea Ciocâlteu, colecţiaFoarte bine! Invitaţi: Andreea Ciocâlteu, Mădălina Radu. Lucrarea de fata se adreseaza prescolarilor si celor care se ocupa de formarea lor, atat parinti, cat si educatori. Din pricina faptului ca anii de gradinita aduc schimbari majore si rapide in viata copiilor, acestia pot intampina dificultati in gestionarea emotiilor, a gandurilor si a comportamentelor care insotesc aceste schimbari.
    Cartea Andreei Ciocalteu raspunde tocmai acestei nevoi de dezvoltare personala armonioasa a copiilor, propunandu-le, lor si educatorilor lor, o serie de lecturi cu mesaje pozitive si care se adreseaza deopotriva gandirii si imaginatiei lor, prezentandu-le modele comportamentale si incurajandu-i sa gaseasca solutii la situatiile-problema impreuna cu personajele.

 

 


Dacă reducerile din târg nu vă tentează, sau nu vă sunt accesibile geografic, verificaţi librările online. Mâine, şi pentru unele dintre ele tot weekendul, este celebrul „Black Friday”, puteţi găsi reduceri importante la volumele dorite.

 

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in De-ale casei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente