Mos Timp si spiridusii lui – decor printabil

Mă apropii încet-încet de cea de-a patra aniversare a blogului, şi, dacă ar fi să fac un bilanţ, cel mai mare succes l-au avut decorurile pe care le-am construit împreună cu graficianul şi amicul meu Emanuel Pavel. Foarte mulţi dintre cei care au ajuns la mine pe blog, au ajuns căutând „decor /anotimp/ grădiniţă”. M-am străduit să le trimit tuturor, într-o limită rezonabilă de timp, aceste decoruri cu zânele-anotimpuri.

Pentru cei care nu ştiu, în spatele unui astfel de proiect este foarte multă muncă. În primul rând, munca lui Emanuel Pavel, ca grafician. Apoi munca mea, să pregătesc decorul într-o formă în care să îl puteţi printa şi monta. Puteţi pune şi la final efortul de a trimite acest material tuturor.

Toamna aceasta ne-am gândit că s-au cam plictisit copiii de atâtea zâne, şi să încercăm ceva nou. Cum tema (ano)timpului este una de bază în decorarea sălilor, l-am cerut pe Moş Timp. Fiicele le avem deja, m-am gândit că nişte spiriduşi mai năzdrăvani ar fi pe placul copiilor. Pe Moş Timp l-am vrut asemănător lui Gandalf, căci m-am îndrăgostit eu de personaj, iar spiriduşii au fost alegerea lui Emanuel.

spiridusi

Îi mulţumesc încă odată pe această cale lui Emanuel Pavel. Puteţi vizita site-ul lui aici, şi sunt sigură că îl găsiţi ca ilustrator în foarte multe materiale pentru preşcolari şi şcolari mici (vezi materialele de la editurile Paralela 45, Marcela Peneş, Aramis etc.) Dacă aveţi vreodată nevoie de grafică pentru diverse evenimente, ilustraţie de carte, îl puteţi contacta la adresele de pe site, şi sunt sigură că veţi obţine sprijin.

Revenind la materialul cu Moş Timp, acesta îl primiţi la cerere, printr-un mesaj la acest articol. Lăsaţi o adresă de mail corectă, şi în cel mult o săptămână veţi primi pe mail fişierele şi indicaţiile de asamblare. Dacă nu aţi primit, verificaţi şi folderul spam, apoi mesajul lăsat la articol. În cazul în care mailul mi se întoarce, adaug un răspuns, să ştiţi ce s-a întâmplat. Dar de trimis, trimit cu siguranţă.

Am marea rugăminte, ca să nu spun că este condiţia cu care ofer acest material: nu vreau să îl găsesc postat nicăieri, nici pe didactic, nici pe facebook, nici pe alte forumuri. Dacă doriţi să-l recomandaţi prietenilor, daţi mai departe linkul articolului, folosiţi butoanele de la final de share, dar nu distribuiţi materialul fizic.

Nu vreau să scriu acum definiţii asupra drepturilor de autor, care ne aparţin, mie şi lui Emanuel Pavel. Nu vreau să reamintesc că este un material oferit gratuit, pentru care nu este nimeni obligat să plătească ceva (dacă doriţi să ne recompensaţi cumva, exista în stânga un buton pentru donaţii prin PayPal). Dar puteţi ajuta prin recomandarea linkului, vizitarea site-ului, chiar lasarea unui comentariu la articolul din care aţi folosit un material sau o idee. Ajută moral, căci vedem că nu muncim degeaba. Ajută site-ul să crească, şi implicit să atraga atenţia unor eventuali sponsori. Da, nu plătiţi direct pentru un material, dar beneficiaţi de ajutor şi ne sprijiniţi la rându-vă să primim o recompensă pentru această muncă. O puteţi face şi participând la concursuri, mai ales cele fulger, dacă sunt în desfăşurare. Sau un simplu click pe butonul de „Like&Share” şi tot este un semn de multumire, dacă pentru un comentariu nu aveţi timp.

Puteţi sprijini acest site şi prin achiziţia de produse din magazinele recomandate pe coloana din dreapta. Unele oferă comision, de la 2% la 7-8% (pentru cărţi). Nu e mult un comision de 2-3 lei, din care mai plăteşti şi toate taxele către stat („doar” 52,8%), dar se strâng, şi mai plăteşti o factură de întreţinere a site-ului, mai cumperi un material, sau mai amortizezi din timpul investit pentru crearea materialelor. La fel, un sprijin important este vizitarea site-urilor sponsorilor concursurilor de pe site, contează enorm în luarea unei decizii la oferirea premiilor pentru un viitor concurs.

Vreau să cred că putem să ne construim o lume în care să ne respectăm munca şi în acelaşi timp să ne uşurăm viaţa. Iar dacă nu putem oferi o răsplată financiară pentru efortul cuiva, măcar un efort de câteva minute care să compenseze acele zile de muncă.

Nu cer mult. În schimb ofer idei, soluţii şi timpul meu, atât cât am.

buton-zane

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse and tagged , , , , , , .

759 Comments

  1. As dori sa-mi retrimiteti ,va rog,fisierele cu anotimpuri,deoarece am avut probleme cu conectarea cateva zile,iar cand m-am reconectat fisierele devenisera inactive.Va multumesc.

  2. Buna ziua, vreau in primul rand sa va felicit pentru aceste materiale minunate, si in al doilea rand as vrea si eu daca se poate, decorul cu Mos Timp si spiridusii. Multumesc anticipat!

  3. Buna ziua! As dori si eu decorul cu Mos Timp. Am citit intregul articol si voi respecta toate conditiile. Va multumesc anticipat!

  4. Buna seara. Va multumesc ca impartasiti cu mare drag munca dumneavoastra! As dori decorul cu Mos Timp. Abia astept sa redecorez sala de clasa cu materialele de pe acest site!

  5. As dori sa intru si eu in posesia lui Mos Timp si a spiridusilor sai, daca se poate…Va multumesc anticipat!

  6. Buna ziua!In primul rand vreau sa va felicit pentru minunatele materiale si apoi sa va multumesc pentru ca ni le impartasiti si noua.
    As dori si eu decorul cu Mos Timp si spridusii.
    Va multumesc anticipat

  7. Buna ziua! In primul rand vreau sa va felicit pentru minunatele materiale create si mai ales sa va multumesc pentru ca ni le impartasiti si noua.
    As dori si eu decorul cu mos timp si spridusii.
    Va multumesc anticipat!

  8. Buna seara!As dori si eu decorul cu Mos Timp si spiridusii sai.Va multumesc anticipat atat eu cat si prichindei mei!

  9. Buna ziuaFelicitari pentru tot ceea ce faceti si pentru faptul ca impartasiti si cu noi aceste lucruri minunate!Va rog sa-mi trimiteti si mie Mosul Timp si spiridusii!
    Multumesc!

  10. Doresc sa imi trimiteti si mie sabloanele cu mos timp si cu cele 4 zane anotimpuri. Va multumesc!

  11. Va rog frumos sa-mi trimiteti si mie mos timp si spiridusii. Am clasa pregatitoare si amnumit-o „spiridusii”. Multumesc!

  12. Buna ziua! Aveti niste materiale minunate, foarte utile in muca la clasa. As vrea si eu daca se poate, decorul cu Mos Timp si spiridusii. Va ultumesc anticipat!

  13. Aş dori şi eu,vă rog,Moş Timp şi spiriduşii.Mulţumesc pentru amabilitatea de a împărţi cu noi rezultatele muncii dumneavoastră!

  14. va rog sa imi trimiteti si mie pe Mos timp si spiridusii sai. va multumesc mult si va respect pentru ceea ce faceti. succes.

  15. va rog trimiteti.mi si mie sabloanele cu mos timp si spiridusii, va multumesc din suflet

  16. Buna ziua!!! As dori sa-mi trimite-ti daca se poate pe „Mos timp si spiridusii”!! Va multumesc !!!!

  17. As dori si eu, daca se poate, sabloanele cu Mos Timp si Spiridusii. Va multumesc si va felicit pentru munca depusa!

  18. Buna seara!
    As dori mullt,daca se poate,sa-mi trimiteti si mie materialele cu Mos Timp pentru a putea decora holul gradinitei!Va multumesc pentru munca depusa!

  19. Buna ziua, as dori daca se poate, sa-mi trimiteti materialul cu Mos Timp si Spiridusii. Multumesc anticipat!

  20. Buna ziua, as dori daca se poate, sa-mi trimiteti materialul cu Mos Timp si Spiridusii si Zanele Anotimpuri! Multumesc anticipat! Sincere felicitari pentru munca depusa !

  21. Buna ziua! Sunt incepatoare in acest domeniu si am clasa pregatitoare. As dori , daca se poate, materialul cu Mos timp si spiridusii, dar si cu Zanele Anotimpurilor. Va felicit pentru toate materialele deosebite si mult succes in continure.

  22. Buna ziua,as dori daca se poate, sa-mi trimiteti materialul cu Mos Timp si spiridusii si Zanele Anotimpuri! Va multumesc si va felicit pentru munca depusa!

  23. Buna seara !
    Sincere felicitari pentru materialele prezentate ,ne sunt de un real folos . As dori si eu sa-mi trimite-ti mateterialul cu Mos timp si spiridusii , zanele anotimpuri si ce mai aveti adecvat pentru cei mici .Multumesc anticipat.
    Cu deosebita consideratie ,
    inv, Elena Popa

    • Doamnelor, faceti cadrele didactice de ras…invatati sa scrieti corect. Mi.e mila de copiii ce trec prin mainile dvs. Se scrie corect „sa.mi trimiteti” .

  24. buna ziua,
    va rog sa-mi trimiteti si mie sablonul cu mos timp si spiridusii

    multumesc

  25. Buna seara! Felicitari pentru materialele realizate si mai ales pentru disponibilitatea de a le oferi tuturor colegilor. Astept materialele cu nerabdare. Multumesc!

  26. Buna seara, vreau in primul rand sa va felicit pentru aceste materiale minunate, si in al doilea rand as vrea si eu daca se poate, decorul cu Mos Timp si spiridusii. Multumesc anticipat!

  27. Buna ziua,va felicit pentru deosebitele materiale puse la dispozitia cadrelor didactice si va rog sa-mi trimiteti decorul cu Mos Timp si spiridusii.Multumesc anticipat!

  28. Buna ziua! As dori si eu daca se poate, decorul cu Mos Timp si spiridusii. Multumesc anticipat!

  29. Bună ziua!
    Vă rog să-mi trimiteţi şi mie decorul cu Moş Timp pentru a decora sala de clasă. Vă mulţumesc!

  30. Va rog sa-mi trimiteti si mie sabloanele pentru Mos timp si cele patru zane.Va multumesc anticipat! Succes in activitatea d-voastra!

  31. As dori si eu, daca se poate, sa-mi trimiteti sabloanele pentru Mos timp si spiridusii lui. Sunt tare frumosi!!! Multumesc!!!

  32. Buna ziua! As dori sa primesc si eu decorul cu Mos Timp si spiridusii. Multumesc.

  33. Bună ziua ! Sunt încântată de materialele dumneavoastră. Aş dori , dacă se poate , să le primesc şi eu .
    Mulţumesc !

  34. Bună ziua! îl vreau și eu pe Moș Timp, vă rog! mi se pare deosebit, este exact cum mi-l doresc și eu pentru grupă! Mulțumesc.

  35. Felicitari! As dori si eu decorul cu mos timp si sunt de acord cu conditiile stabilite. multumesc anticipat!

  36. Minunat decorul cu Mos Timp! Va rog sa mi-l trimiteti si mie ca sa-mi bucur prichindeii la inceput de an cu ceva ce sigur va fi pe placul lor.

  37. Am mai scris un mesaj dar nu cred ca s-a trimis… Va spuneam ca e minunat decorul cu Mos Timp si ca mi-ar placea tare mult sa il am si eu in sala de grupa pentru prichindeii mei. Va rog sa mi-l trimiteti si mie!

  38. bună ziua ! Sunt încântată de materialele dumneavoastră. Aş dori , dacă se poate , să le primesc şi eu .
    Mulţumesc !

  39. Buna seara! Minunata este aceasta idee a dumneavoastra! Eu am vazut aceasta lucrare asamblata intr-o scoala din judetul Calarasi, dar am respectat dorinta dumneavoastra si astept cu nerabdare sa primesc si eu acceptul de a avea acest decor in grupa. Va multumesc anticipat!

  40. Buna ziua! Imi place enorm de mult aceasta idee! Si elevii mei sunt clasa a II-a, iar varianta cu zane nu mai prinde nici macar la ei. Va rog frumos, daca se poate, sa-mi trimiteti si mie materialul pentru a-l printa si a-l expune in sala de clasa. Multumesc si mult succes in tot ceea ce faceti!

  41. Buna seara
    Mi-a placut nespus decorul cu MOS TIMP si v-as ruga sa mi-l trimiteti si mie.
    Sa aveti un an scolar cu sanatate si bucurii!!

  42. Buna ziua, as dori si eu sabloanele la Mos Timp si spiridusii, va rog frumos! Va felicit pentru toata munca de calitate depusa, care ne inspira si ne ajuta!

Comentariile nu sunt permise.

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente