Bazele stiintei: Dintii – Noriel

dintii-noriel

Suntem în plin proces de schimbare de dinţi, Zâna Măseluţă ar putea foarte bine să-şi scoată abonament către noi, căci are ceva drumuri de făcut. Negocieri la greu, oare cât lasă pentru dinte, cât ar da pe o măsea… Săptămâna aceasta i-am scos lui Andrei prima măsea, din fericire şi singura lui măsea cariată. Circul a fost la înălţime, că sigur o să-l taxeze zâna, cum de altfel i-am zis şi eu. N-a avut grijă de măseluţă… jumătate e lipsă… zâna nu plăteşte preţ întreg, că doar n-o fi fraieră.

Mai cu jumătate de inimă, Andrei a scris o notă explicativă, în care a pus măseluţa şi a făcut un cocoloş de hârtie, aruncat pe noptieră. Biata zână, nici n-aveţi idee cât a căutat, căci numai după ambalaje de genul acesta nu s-a uitat! Ca o paranteză, trebuie să-i explic bărbăţelului din el că pentru femei ambalajul contează, indiferent ce pui înăuntru…

Draga Zână,
Acest dinte e cariat pentru că la 4 ani mi-era frică de aparatele acelea.
Bine, cred că ştii asta.
PS. Dă-mi vreo 50 lei sau un smartphone.

Eu, ca lupul moralist, i-am zis s-o impresioneze, să promită măcar că de dinţii cei noi va avea grijă, îi va spăla după fiecare masă (sic!)… când colo, el e cu pretenţii… I-am lăsat şi eu un mesaj zânei, să îi treacă pe lista lui Moş Crăciun la „unelte utile”, periuţe electrice… căci o cam merită. Off topic, mai orice copil îşi doreşte să surprindă în acţiune unul din personajele acestea extraordinare care le marchează copilăria… dimineaţă copilul meu priveşte îngrijorat ventilatorul, care mersese toată noaptea. Mami, bine că nu era dat mai tare! O izbea pe biata zâna de perete… Dar mai bine era mai tare! O găseam noi dimineaţă şi vedeam cum arată!

dintii-noriel

Din categoria problemelor existenţiale gen „ce se întâmplă cu corpul meu” a făcut parte şi inventarierea dinţilor pierduţi, a celor rămaşi, şi proiectul a fost completat cu jocul de la Noriel, Dintii, din seria Bazele ştiinţei. Pentru o perioadă scurtă de timp, copiii au avut o ocupaţie, să aşeze pe maxilar şi mandibulă dinţii din cauciuc, conform codurilor imprimate. Dar… cam atât. Pliantul ce însoţeşte jocul este extrem de zgârcit în a da detalii. Sunt câteva cuvinte despre structura dintelui, cu clasica schemă alături, câteva sfaturi pentru îngrijirea dinţilor, instrucţiuni de asamblare a mulajului, un paragraf despre tipurile de dinţi şi caracteristicile generale ale acestora şi câteva cuvinte despre funcţiile dinţilor. Mulajul se apropie cât de cât de realitate, deşi rădăcinile nu sunt aşa spectaculoase. Însă după ce ai montat, nu prea mai ai ce să faci cu jocul. Impresia mea e că este mult mai potrivit pentru şcoli şi grădiniţe, decât pentru utilizare în particular. Dar pentru curiozitatea copiilor, eventual pentru ceva analiză şi îndepărtarea fricii de dentist, nu ar strica să-l lăsaţi să se joace un pic cu astfel de materiale.

Jocul îl găsiţi aici: BestKids, Dinoland, eMag, Noriel

,

Cristina H.
Posted in Jocuri și jucării and tagged , , , .

2 Comments

  1. Buna ziua,

    As dori sa stiu va rog dimensiunea acestui mulaj, daca sunt flexibile(se deschid) si care este sistemul de prindere. Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente