Floricele quilling realizate cu aparat de franjurat

Idei creative: Quilling, tehnica spiralarii hartiei, Editura CasaAcum vreo săptămână şi mai bine începusem să bântui pe net, prin „afară”, să văd ce mai e nou, ce unelte se mai folosesc, cum se mai lucrează prin locuri prin care creativitatea şi improvizaţia nu sunt la loc de cinste ca la noi. Am mers pe quilling, mai ales că Irisuca îmi ţine isonul când vine vorba de mici proiecte deosebite, şi am ajuns la unelte de tăiat, apoi de franjurat.

Dacă nu intenţionaţi să investiţi tot timpul în hârtie de quilling, diferite lăţimi, un trimmer şi coli colorate este cam tot ce aveţi nevoie. La capitolul forme, diverse îmbinări, încercasem cu Iris de toate, şi ne-au ajutat aici şi cărţile despre quilling pe care le avem. Una dintre preferatele copiilor este Twirled paper, dar acest articol are legatura cu numărul 38 al colecţiei Idei creative: ne obsedau floricelele mici şi perfecte…

La momentul la care am scris articolul acela, Iris chiar s-a chinuit, cu o forfecuţă mică şi subţire, să facă floricelele. Partea de franjurat a terminat-o, i-a epuizat răbdarea. A fost mai mult decât încântată când i-am arătat maşina de franjurat. Piticul meu (unul din cei mulţi, din cei mici care nu te lasă să dormi) a luat-o razna, găseam maşina de franjurat numai în afara, cu taxele aferente de livrare, până când întâmplător una din imaginile de pe google avea .ro. Era şi la noi, şi am găsit-o: aparat de franjurat hârtia, din metal. Există şi o variantă din plastic, puţin mai ieftină, dar m-am gândit că metalul are ceva mai multe puncte la capitolul rezistenţă.

A durat o săptămână până să apucăm să ne jucăm, şi a devenit unealta preferată a Irisucăi. Are o mulţime de planuri pentru felicitări, mărţişoare şi alte tablouri cu flori. Am învăţat şi să o folosim, poate să fixeze singurică hârtia în aparat, mai uşor ca mine, ca să o citez, eu am degetele mai subţiri. Dacă te grăbeşti şi nu menţii ritmul, nu apeşi complet, rezultatul nu este foarte bun. Seamănă cu un aparatat de morse, şi e destul de obositor, căci este de foarte mici dimensiuni. Bănuiesc că aici ar fi de mare ajutor să folosim cele două orificii pentru şuruburi să o prindem de masă, dar nu pot sacrifica biroul, poate doar un tocător de lemn achiziţionat special cu acest scop, să nu mai ţinem şi de ea când tăiem. Ca dezavantaje nu aş trece decât lăţimea maximă a hârtiei – 1cm – , pentru flori mai mari fiind nevoie de o altă soluţie.

Dacă tot ne-am jucat, am realizat un mic tablou. Suportul este un mini-cd, peste care am lipit autocolant (cumpărat la metru din bricostore), floricelele realizate cu maşina de franjurat hârtia, şi frunzuliţe şi fluture tăiate cu perforatoarele decorative. Ca idee, aracetul pe autocolant de plastic nu e o idee foarte bună, nu prea ţine. Ar fi fost mai bine să folosim hârtie glasată autocolantă pentru decor. Încă mă gândesc dacă să iau aparatul de franjurat şi la grădiniţă, măcar demonstrativ, să îi las un pic să vedem ce reuseşesc. Ştiu cât au fost de încântaţi când le-am dus aparatul de ondulat carton…

quilling-flowers-fringing

Cum funcţionează maşina puteţi vedea aici, iar dimensiunile sunt aproximativ cele de mai jos.

fringing-machine-quilling

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Idei creative: Quilling, tehnica spiralarii hartiei, Editura Casa

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in Ce pot face doua maini dibace, Proiecte diverse, Publicitate and tagged , , , , .

7 Comments

    • Multumim, Ioana!
      Chiar e faina, oricat de greu e sa dai din mana la nesfarsit, cand te gandesti la varianta cu foarfeca…

    • Multumesc!
      Sper ca ma ierti pentru ca ti-am editat comentariu, dar este un articol sponsorizat si nu ar fi corect din partea mea sa las reperul.

  1. Imi place foarte mult floricelele din hartie, imi aduc aminte cum nepotelul meu se chinua sa faca floricele pana l-am ajutat eu. Interesant e si magazinul mustash, cred ca e unic in Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente