Fluturi tropicali – expozițtie de fluturi vii la muzeul Antipa

Am aflat săptămâna trecută despre expoziţia de fluturi tropicali de la Antipa, şi am aşteptat cu nerăbdare să treacă zilele libere de sărbători să putem merge să vedem şi noi micile minuni zburătoare.

537

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” declară deschis „sezonul estival” cultural, dezvăluind publicului primele evenimente pregătite pentru vara acestui an. Începând cu 1 Mai, vizitatorii sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia temporară „Fluturi tropicali vii”, organizată în colaborare cu „Casa Fluturilor” şi Societatea de geografie Vulticulus.

Vizitatorii vor avea posibilitatea de a vedea peste 30 de specii de fluturi exotici, zburând liber, în sera special amenajată în grădina Muzeului „Antipa”, dar pot avea şi ocazia de a fi martori la „naşterea” unui fluture care-şi părăseşte învelişul de nimfă. În expoziţie, insectele vii sunt prezentate şi prin texte de informare cu privire la denumirea speciei, ţările de origine, preferinţele biologice şi ecologice etc.

Căutate cu atenţie, în expoziţia de fluturi exotici vii, vor putea fi descoperite pontele (ouăle), larvele şi adulţii speciilor prezentate. Publicul se poate bucura de frumuseţea şi graţia acestor insecte în intervalul 1 mai – 31 iulie, 2013, perioadă în care expoziţia va rămâne deschisă în grădina Muzeului „Antipa”.

Preţurile biletelor sunt de 10 ron/copil/student şi 12 ron/adult/pensionar.

Acesta e comunicatul oficial, de pe site-ul muzeului Antipa. Este şi ceea ce le-am povestit copiilor înainte de expoziţie, pentru a-i convinge să mergem. Prima impresie a fost de milioane, cum am intrat în sera improvizată, zburau în jurul nostru fluturi cu aripi mari, de vreo 10x10cm, de un albastru minunat. M-am simţit eu precum Clara, când Heidi i-a deschis în cameră coşul cu fluturi… Apoi am început să-i căutăm. Am găsit destui. Cei mari erau uşor de observat, mai greu a fost până i-am dibuit pe cei mici… şi, oricât am încercat, nu am reuşit să găsim toate speciile prezentate pe panouri. Andrei îşi dorea mult să vadă fluturele zebră, îl ştia dintr-un joc, dar nu era… Apoi am vrut să aprofundăm, să vedem crisalidele… ei bine, nu poţi vedea cum se naşte un fluture. Prima, pentru că nu există omizi, expoziţia este alimentată la 1-2 săptămâni cu pupe din care ies fluturii, şi, dacă ai noroc să fii în expoziţie atunci… vezi pe viu miracolul, care durează de la câteva minute la câteva ore, în funcţie de specie. Altfel te mulţumeşti cu pupele expuse dincolo de sticlă. De asemenea, nu te aştepta să poţi citi despre fluturi, căci în afara denumirii ştiinţifice, o mică hartă cu habitatul natural şi variantele în funcţie de sex, nu veţi găsi altceva.

Sera este mică, îmi e greu să văd acolo o clasa cu 30 de copii, şi mai ales mi-e teamă ca fluturii nu ar avea mari şanse în asemenea aglomeraţie. Prima, pentru că zburau şi se aşezau pe jos, puteai călca uşor pe ei dacă nu erai atent. Apoi… pentru că copiii cu greu se abţineau să nu-i atingă, şi numai adulţii conştiincioşi le aminteau de câte ori întindeau mânuţele…

Alt sfat, dacă doriţi să mergeţi: nu intraţi direct în curtea din spate, la seră, căci biletele se vând doar în faţă. Nu vă gândiţi că muzeul are aparat modern pentru bilete, unde le poţi plăti cu cardul, căci cele pentru expoziţie se vând clasic, la recepţie, cu cash.

Noi am bifat o experienţă interesantă, nu poţi toată ziua să vezi fluturi atât de mari zburând în jurul tău. Problema este însă gustul uşor amar al dezamăgirii că ne-am aşteptat să vedem mult mai mult, mai multe, şi mai mulţi decât am văzut deja, iar pentru jumătatea de oră în care nu prea am avut ce face, preţul este un pic cam piperat.

Vă las în compania pozelor, sper, suficient de reuşite, iar dacă doriţi să citiţi despre fluturi, aici.

Cristina H.
Posted in De-ale casei, Nostalgii de vacanta and tagged , , , .

3 Comments

  1. https://www.facebook.com/pages/Butterfly-Trading/130422154373?id=130422154373&sk=photos_stream

    Se pare ca pana pe 20 mai este la Gradina Botanica o expozitie similara, la jumatate de pret, si din poze cred ca are cateva elemente care aici mi-au lipsit…
    „Program: de marti pana duminica intre orele 10:00 si 18:00. Orele ideale de vizitare sunt insa intre 11:30 si 16:00 deoarece aceasta este perioada de maxima activitate a fluturilor.
    Avem pupe expuse care eclozeaza zilnic si nu in ultimul rand un mediu foarte apropiat de cel natural, cu temperaturi de peste 26 grade si umiditate de 60-70%.”

    Merg, vad, revin 🙂

  2. Buna Cristina
    noi am fost la ambele expozitii, si se cunoaste jumatatea de pret pe care o platesti in plus la Antipa, in sensul ca merita sa dai acesti bani. La gradina botanica sunt putini flutiri, si datorita plantelor tropicale din sera nu se prea vad. Interactiunjea cu fluturii este mult mai directa, daca pot spune asa, la Muzeul Antipa. In afara de asta, personalul de la Antipa este mult mai prietenos cu copilul.

    • AM ajuns azi, dar au intrat doar copiii, le-am zis sa ma sune daca merita sa intru si eu.
      Andrei mi a zis ca intr-adevar, sunt mai putini fluturi si mai greu de gasit, si n-a avut rabdare.
      Iris era incantata ca „astia vin pe mana!!” si mi-a povestit ca era unul abia nascut, care nu putea zbura ca avea aripile umede inca.
      Eu am stat de vorba doar cu doamna de la intrare… mi-a zis ca nu au acum toate speciile, dar ca zilnic au pupe care eclozeaza, daca ai rabdare sa stai pe-acolo. Si ca primesc saptamana viitoare si pupe din specia greta oto, cei transparenti, daca am inteles eu bine.

      La personal nu stiu, caci la Antipa era un singur tip, de la care am scos cu clestele cateva date despre expozitie…
      Asa ca… decizia apartine fiecaruia. Pentru copii e oricum o experienta interesanta.

Dă-i un răspuns lui Ani Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente