23 aprilie, ziua internationala a cartii

Dacă nu aţi aflat deja, 23 aprilie nu este numai onomastica celor care poartă numele de George, Gheorghe, sau variantele lor feminine, (le spunem tuturor La mulţi ani!), ci este şi ziua internaţională a cărţii.

Librăriile online au pregătit cu această ocazie promoţii speciale. Libris a pregătit reduceri ce încep, normal, de la 23%, până la 40%.

libris

Elefant avea deja târg de Paşti, cu reduceri până la 75%, în limita stocului.

elefant

Nemira sărbătoreşte Ziua Internatională a Cărtii ?i a drepturilor de autor, toţi cei ce comandă din librăria virtuală Nemira, indiferent de valoare, primesc cadou numărul 1 al revistei Colecţia de Povestiri ştiinţifico-Fantastice.
Promoţia este valabilă până pe data de 24 aprilie 2013.

544

Voi ce citiţi azi? Sau ce carte vă faceţi cadou?

Ou – papier mache

Era prea tentant să nu încerc primăvara aceasta, şi cum mă tot împiedicam prin casă de câteva baloane mici, am zis că e momentul să vedem ce iese.

Am umflat unul cam la 20 cm pe diametru, l-am chinuit să ia formă de ou, şi am profitat de kilogramul de aracet de construcţii şi pliantele publicitare din cutia poştală. Mai bune au fost ziarele, pliantele erau prea lucioase, şi nu se lipeau cum trebuie. A stat pe calorifer vreo două zile, la uscat. Iniţial mi-a fost teamă că se va dilata aerul dinauntru, dar cred ca în final a fost decizia buna. A, şi să nu uit, primul strat pus pe balon a fost din şerveţele albe, ca să nu fie nevoie să-l pictez şi pe interior, şi să arate bine.

După uscare l-am dat cu grund alb. Nu de alta, dar am un borcan mare de 500ml, şi nu m-a lăsat inima să sacrific atâta tempera. Pictura finală nu e cine ştie ce, un pic de zig-zag… Am vrut iniţial să punem în "vizuină" un iepure, un pui, o… bufniţă, dar nu prea am avut nici chef, nici inspiraţie pentru niciuna dintre ele. Am fost mai mult decât bucuroasă când am găsit un pumn de iarbă de la un aranjament mai vechi, şi câteva ouă gata pregătite.

Ou papier mache

Am mai încercat cu copiii de Halloween, un felinar, dar de când cu minunile de la Art-Attack, se pare că e tehnica preferată.

Muguri de primavara, la final de concurs alaturi de Editura Cartea Copiilor

Am ajuns şi la finalul concursului de primăvară "adevărată" organizat împreună cu Editura Cartea Copiilor. Copiii au fost la înălţimea celor trei provocări care au alcătuit concursul, şi nu aş şti să spun care temă a fost mai frumoasă. Poate a doua, cu colaje din cd-uri… dar nici ultima nu a fost mai prejos. I-am lăsat pe copii să crească albine, folosind orice material. Singura cerinţă a fost ca albina să fie fixată pe un beţişor, şi teoreric să poată fi folosită ca decoraţiune pentru un ghiveci cu flori. Avem albine din toate familiile: variante eco, din sticle de plastic, tuburi de carton, sau mai elegante, din ouă de plastic, dopuri de plută, ba chiar şi două din plastilină, care pot face pereche, căci una este "albinuţ". Nu le pot pune aici pe toate, dar le puteţi admira în pagina dedicată probei.

Albinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for children

 

Concursul a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere valabile în librăria online a Editurii, în valoare de 25 lei.

Recomandări pentru câştigători:

Poezii din copilarieCalatorie printre ierburi si luminaOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

22.04.2013

Câştigătorii sunt:


39 Gloria V., Timisoara, 2 ani 8 luni
78 Alexandru T., Pascani, 6 ani
32 Maia M., Satu Mare, 5 ani
52 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa
43 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa

Participanţii la extragere au fost:

1 Vlad C., Bucuresti, 3 ani 29 Maria A., Iasi, clasa I 56 Daria S., Bucuresti, 6 ani
2 Vlad C., Bucuresti, 3 ani 30 Maria A., Iasi, clasa I 57 Daniel Adrian A., Giurgiu, 6 ani
3 Victor I., Campina, clasa IVa 31 Maia M., Satu Mare, 5 ani 58 Daniel Adrian A., Giurgiu, 6 ani
4 Victor I., Campina, clasa a IVa 32 Maia M., Satu Mare, 5 ani 59 Daniel Adrian A., Giurciu, 6 ani
5 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 33 Maia M., Satu Mare, 5 ani 60 Cristina R., Botosani, 6 ani
6 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 34 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 61 Cristina R., Botosani, 6 ani
7 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 35 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 62 Cristina R., Botosani, 6 ani
8 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 36 Iustin Cristian M., Bucuresti, 4 ani 63 Bianca O., Ramnicu-Valcea, clasa aVa
9 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 37 Iustin Cristian M., Bucuresti, 4 ani 64 Bianca O., Ramnicu Valcea, clasa a Va
10 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 38 Gloria V., Timisoara, 2 ani si 8 luni 65 Bianca O., Ramnicu Valcea, clasa a Va
11 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani 39 Gloria V., Timisoara, 2 ani 8 luni 66 Bianca Elena T., Pascani, 2 ani 10 luni
12 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani 40 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 67 Bianca Elena T., 2 ani si 10 luni
13 Robert L., Nasaud, clasa a II-a 41 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 68 Antonia D., Campina, 6 ani
14 Robert L., Nasaud, clasa a II-a 42 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 69 Antonia D., Campina, 6 ani
15 Robert L, Nasaud,clasa a IIa 43 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 70 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a Iia
16 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 44 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 71 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa
17 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 45 Elena C., Focsani, 4 ani 4 luni 72 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa
18 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 46 Elena C., Focsani, 4 ani 4 luni 73 Andra Roxana U., Reghin, clasa a IIIa
19 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 47 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 74 Anastasia-Teofana T., Pascani, 6 ani
20 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 48 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 75 Anastasia-Teofana T., Pascani, 6 ani
21 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 49 Denis L., Nasaud, 5 ani 76 Amely Theodora N., Bucuresti, clasa a IIIa
22 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 50 Denis L., Nasaud, 5 ani 77 Alexandru T., Pascani, 6 ani
23 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 51 Denis L, Nasaud, 5 ani 78 Alexandru T., Pascani, 6 ani
24 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 52 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 79 Alexandru T., Pascani, 6 ani
25 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 53 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 80 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
26 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani 54 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 81 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
27 Maria Rita L, Costeiu, 5 ani 55 Daria S., Bucuresti, 6 ani 82 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
28 Maria A., Iasi, clasa I

Mulţumesc editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

 

 

Cursa Iepurasilor si premii de la Editura Akademos

Ne apropiem cu paşi repezi de momentul cel mai aşteptat al primăverii, sosirea Iepuraşului. Urechilă nu se prea grăbeşte, aşa că ne-am gândit să-i dăm de lucru şi să-l provocăm la o Cursă a Iepuraşilor, alături de Editura Akademos. Cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un voucher în valoare de 25 de lei, valabil în librăria online a editurii.

Concursul se va desfăşura în perioada 22 aprilie – 12 mai 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 28 aprilie. Copiii vor ilustra finalul unei curse de iepuraşi. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Cursa Iepuraşilor beneficiază de 5 premii oferite de Editura Akademos, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii.

Recomandări pentru câştigători:

Aladin şi lampa fermecatăActivităţi matematice pentru grădiniţă, cu autocolanteMânzdrăvan

Balada căpşunilor fără culoare Lecţii de engleză în planşe de colorat

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat anunţării câştigătorilor, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 13 mai. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href=”http://talentedenazdravani.eu/promo.htm” target=”_blank” title=”Talente de Nazdravani”><img src=”http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif” alt=”Talente de Nazdravani” border=”0″ title=”Talente de Nazdravani” /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Ou incoltit

Încă de la începutul perioadei de sărbători m-am gândit la acest proiect, dar nu e deloc aşa de uşor de pus în practică.
Aveţi nevoie de un ou fiert, golit frumos de conţinut, şi tăiat în partea de sus, pentru a fi transformat într-un mic ghiveci pentru plante. Pământ pentru flori aveam, mi-aş fi dorit ceva seminţe de gazon, ca minunea să aibă o coafură deasă, numai că nu am găsit. De fapt nu am găsit niciun fel de seminţe, aşa că am dat iama prin punga cu mâncare a hamsterilor. Pe cutie scria că seminţele nu sunt prelucrate, aşa că am riscat să văd dacă încolţesc. Am ales câteva care semănau a cereale, cred că erau orz, şi au crescut… chiar prea mult!
ou incoltit
Am decis să fie o domnişoară-ou cochetă, cu pălărioară şi fundiţă. Suportul este un dop de plastic.
Puteţi realiza proiectul chiar şi fără să-l lăsaţi la încolţit, pentru a obţine câteva decoraţiuni unice pentru masa de Paşti.
Spor la lucru!

Ziua planetei Pamant, 22 aprilie

În fiecare an, pe 22 aprilie, sărbătorim Ziua Planetei Pamant. Nu ştiam exact, dar Andrei era la curent. Nu ştiu cum face, dar se pare că îi iese, să ţină minte toate datele… I-am povestit despre concursul de la Clubul magic, şi am început să ne stresăm ce şi cum să facem… Am constatat că am doi copii extraordinari, plini de idei şi iniţiative, care s-au născut să fie şefi! Minunaţi în a da indicaţii, dar când vine vorba de pus umărul… o dau cotită.
Cumva trebuie să ne gândim cum ne salvăm planeta, aşa că ne-am decis să facem efort comun, toţi, de pe toate continentele, şi să nu o lăsăm să devină un munte de gunoi. De figurine m-am ocupat eu, folosind beţişoare de îngheţată şi amestecătoare de cafea. (Copiii vara sunt extrem de harnici, tot ce e beţişor de lemn, mai ales cele late, se spală imediat şi se pun la cutiuţă). I-am îmbrăcat după inspiraţie, din cutia cu „de toate”, şi s-au dovedit foarte folositoare acum mărţişoarele cu păpuşi primite de Iris, au şi fes, şi codiţe.
Am vrut să facem un munte din papier-mache, dar am uitat la grădi cutia mare cu aracet, şi nu am mai cumpărat alta… aşa că am fixat figurinele pe o cutie de lemn, pe care am lipit o hartă.
Decorul l-a realizat Andrei, un peisaj cu planete, comete, asteroizi, să ne amintim cât de mici suntem, dar cât rău putem face.
ziua-pamantului
A avut şi Iris o variantă de decor, dar a ei era prea albă, şi nu făceau contrast figurinele. Ea chiar s-a implicat, mai ales că i-au plăcut şi şerveţelele cu iepuraşi de la premii, are câteva idei, şi, dacă nu are noroc, trebuie musai să-i cumpăr, căci a făcut o mare pasiune pentru tehnica şervetelului.
Detalii despre concurs găsiţi aici.

Idei pentru Iepuras (5) – BestKids

"Ce-i mai bun pentru copii", Bestkids e un magazin mare, cu de toate pentru toţi, începând de la jucării şi articole pentru îngrijirea bebeluşilor, până la lumânări pentru botez, ceea ce n-am întâlnit până acum în magazinele online de jucării.

O scurtă incursiune în categorii a punctat următoarele: avem uşor accesibile din meniu butoane pentru produsele din reclamele tv, ofertele speciale, produsele promoţionale, categorii care acum înainte de sărbători ar trebui să fie interesante. Dacă aveţi răbdare să parcurgeţi meniul lateral până jos, găsiţi şi posibilitatea de a achiziţiona carduri cadou, perfecte pentru aniversări, mai ales când nu ştii ce joc/jucărie i se potriveşte unui copil, şi poţi cheltui exact suma pe care ţi-ai propus-o pentru cadou.

De asemenea, există o categorie de produse care beneficiază de transport gratuit. O altă categorie pe care n-am întâlnit-o la jucării este cea a produselor resigilate, unele jucării de exterior au reduceri chiar de 100-200 lei.

Trecând la categoriile de jucării, prima pe listă a fost "zmeie şi jucării zburătoare", dar nu elicoptere cu baterii, ci planoare, avioane cu elice pe elastic, şi alte asemenea aparate de zbor care ne amintesc de unde am pornit în cucerirea aerului. Planoarele au kit de pornire, un fel de praştie cu care se lansează, o provocare pentru cei care vor să le controleze zborul.

La seturi de construcţii, multe din jucăriile
Ecoiffier au reduceri, aproximativ 15%. Găsiţi şi seturi Lego sau Playmobil, iar în categoria "altele" găsiţi şi seturile din seria Engino, despre care am mai povestit aici, dar şi preferatele mele din seria Marble Run, fie ele Quercetti sau Galt.

Am trecut peste bucătării, truse de lucru, corturi de joacă, jucării inteligente, mai mult sau mai puţin vorbitoare, şi m-am oprit la jocuri de societate. Găsiţi aici toată gama de jocuri de altădată, înregistrate acum la Noriel, dar şi jocuri noi, de strategie, cărţi, monopoly, Catan şi multe altele. Depinde ce anume căutaţi şi pentru ce vârstă.

Din păcate, categoria de jocuri creative, care m-ar fi interesat, nu este structurată pe activităţi, iar filtrele aplicabile în magazin sunt de vârstă, preţ, producător. Trebuie să ştii exact ce cauti, ca să găseşti…

Dar vă doresc plimbare plăcută prin magazin! Aveţi ce vedea după ce decideţi categoria. Puteti incepe cu catalogul ofertelor de Pasti.

 

Iepurasi din ciucuri

Povestea proiectelor din ciucuri a început la noi cu "Animale din ciucurasi", carte pe care am primit-o de la Editura Teora acum tare multă vreme, şi de care ne-am îndrăgostit iremediabil. Mi se pare oricând cadoul perfect pentru o aniversare, atunci când rătăceşti printre rafturile de păpuşi sau maşinuţe, şi nu ştii ce să alegi.

Anul acesta am căutat ceva modele de iepuraşi, căci parcă nu e Paşte dacă nu avem picior de iepure… Am găsit două variante cu pom-pom, sau ciucuri, mai pe româneşte. Aveam destule materiale, aşa că iată ce-a ieşit:

iepurasi-pom-pom

Cel din stânga este realizat din doi ciucuri, unul mai mare, unul mai mic, si o codită. Picioarele sunt patru ovale decupate din hârtie buretată/spumă eva, urechile la fel, şi boticul. Am adăugat ochişori mobili, şi iepuraşul este gata.

Cel din dreapta a fost un pic mai greu, din cauza mustăţilor. Le-am decupat pe toate trei din aceeaşi bucată, ca să stea apropiate, iar pe post de botic am lipit o mărgică. Ochişorii mobili sunt ingredientul principal, şi, la fel ca în cazul celuilalt, piesele sunt din hârtie buretată.

Este un proiect simplu si scurt, uşor de realizat chiar cu grupe mari de copii.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Idei pentru Iepuras (4) – Jucariile Elefantului

De ceva vreme librăria Elefant a deschis şi raionul de jucării. Nu ştiu să vă spun ce lipseşte, căci au de toate. Dar iată ce-am găsit acum mai interesant:

Seturile de construcţie Gecco, cu castele medievale. Mi-au plăcut cum arată, şi fie că pregătim în joacă un castel pentru asediu, ori casa unei prinţese, merită aruncată o privire. Castelele, o alternativă pentru lego, au dimensiuni diferite, până la 50 cm, şi sute de piese.

castele Gecco

La categoria artă şi îndemânare nu aş şti ce să aleg. Mi-au atras atenţia câteva seturi de gravură pe folie holografică. Nu am folosit niciodată, dar pare interesant să creezi un tablou 20 x 25 cm prin înlăturarea liniilor pretipărite cu ajutorul unei lame de raclaj. Setul conţine modelul cu linii de orientare pretipărite şi o lamă de raclaj cu mâner.

Atrăgătoare sunt şi seturile de pictură pe numere, asemănătoare desenelor cu coduri, dar mult mai sofisticate. Seturile includ şablonul, vopselele acrilice necesare şi pensulă. Tot de la KSG sunt şi modelele din seria Sequin Art, unde tablourile sunt realizate folosind paiete şi bolduri. Seturile conţin baza din polistiren, suport plastifiat negru pretipărit, cu textură specială; paiete, bolduri mici pentru fixare. Modele sunt o sumedenie, la toate categoriile.

Am trecut peste categoriile de modelaj, ştampile, unde sunt variante nenumărate, mai ales pentru vârstele mai mici, şi m-am oprit la broderie şi cusături. Toate seturile prezentate folosesc unelte de plastic, inclusiv setul de cusut în puncte. M-am uitat şi la detalii, se coase pe o placă de plastic, asemănătoare unei plase de insecte, care permite şi folosirea acului din plastic. Din experieţa de până acum, un copil, de pe la 5 ani, poate coase fără probleme cu ac normal, dacă aveţi suficientă răbdare să-i explicaţi. Chiar şi mai mici, sub supraveghere, se descurcă cu modele simple. Cusăturile în puncte, cu respectarea unui model, sunt însă pentru şcolari. ştiu că e "safe" să dai copilului un ac de plastic, însă îi transformăm în "mici-Aurore", care la 16 ani nu ştiu ce e acela un fus, şi că acul înţeapă.

Seturi de cusut asemănătoare sunt şi în categoria "Diverse", de la AlexToys.

Set Arta de a crosetaSet Razboi de tesutSet GoblenSet Arta de a tricota

La fel de indicate sunt câteva seturi creative, cu "de toate", pentru copiii care nu au la îndemână materiale variate pentru proiectele lor.

Cu riscul de a mă repeta, achiziţionarea unei jucării este un lucru foarte serios, indiferent că o faceţi pentru propriul copil ori pentru un sărbătorit. Nu cumpăraţi jucării cu care copilul ştie deja ce are de făcut, cum ar fi o păpuşă sau o maşinuţă. Provocaţi-l să descopere singur cum se utilizează, ce poate face/construi. Abia atunci jucăria îşi va îndeplini rolul său de instrument de învăţare.

Plimbare plăcută prin magazin!

 

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva (Michael Ende) Editura Arthur

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

La prima întâlnire cu cartea, titlul nu m-a atras foarte tare, doar autorul este cel care mai încuraja un pic lectura. Am început-o în acelaşi timp cu Andrei, dar el nu a trecut de primele pagini. E genul de cititor pe care trebuie să-l provoci de la început ca să meargă mai departe. A considerat-o că nu e destul de „SF” pentru gustul lui.

Recunosc că la început nici mie nu mi-a plăcut, primele câteva capitole sunt enervant de descriptive, dar odată ce treci de ele farmecul lui Michael Ende este cel care te încântă şi de atrage. Pe măsură ce acţiunea a început să se desfăşoare, n-am mai lăsat-o din mână până nu am aflat ce şi cum.

Pe scurt, Jim Năsturel este un copil de culoare, care ajunge pe minuscula insulă Lummerland – cu o populaţie de doar patru locuitori – prin intermediul unui pachet misterios. Când acesta începe să crească, insula lor suferă de „suprapopulare”, iar regele trebuie să ia măsuri. Lukas decide să emigreze. El se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei. Normal, la final eroul se căsătoreşte cu prinţesa, numai că Li Si are pretenţii de la viitorul soţ… Jim trebuie să înveţe să scrie şi să citească.

Povestea se termină cu cei trei prieteni întorşi acasă, în Lummerland, unde reuşesc să rezolve şi problema aglomeraţiei, lipid de vechea insulă o insuliţă plutitoare, pescuită de pe mare, unde urmează să locuiască Jim şi Li Si. Dar ce se întâmplă mai departe nu aflăm acum… ci în următorul volum, Jim Nasturel şi cei 13 sălbatici. Acesta va fi publicat tot la Editura Artur, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Eu abia aştept să aflu cum îi va înfrunta Jim pe cei 13 piraţi care l-au răpit când era încă un bebeluş, şi cum va afla el unde se află adevărata lui familie.

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

Ilustratii: 1 – La poarta la imparatul Mandalei. 2 – Scoala doamnei dragon Mahlzahn

Cartea este apărută în format cartonat, tipărită la două culori, cu ilustraţii de Gaëtan Dorémus, (n. 1976; este un apreciat ilustrator şi autor francez de cărţi pentru copii. A colaborat la publicaţii pentru adolescenţi şi adulţi – Le Monde şi Liberation-, dar a lucrat şi în publicitate. În momentul de faţă, ţine cursuri la Universitatea de Arte Decorative din Strasbourg.

Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, primul roman al lui Michael Ende, a apărut în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, după ce a fost refuzat de mai multe edituri. A fost urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.

Cartea a fost premiată, imediat după apariţie, cu „Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret”, 1961, Premiul Hans Christian Andersen, 1961, Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988.

Info preţ: Librăria Editurii Artur, Elefant.ro, Librarie.net, Libris, Cartepedia, Diverta, eMag.