Primăvara aceasta am prins drag de aracet, aşa că ne-am mai murdărit un pic. După oul din papier mache de zilele trecute, am primit de la editura Casa o nouă provocare pe această temă. Aşa că am trecut din nou la treabă, de data aceasta pe un balon mic, pe care mi-am propus să încerc un pic din filigran… N-a ieşit o operă de artă, dar cel puţin iepuraşul seamănă.
Am folosit de data aceasta exact sfaturile din numărul 11 al colecţiei Idei Creative, am folosit ziar, am lipit cu atenţie, şi rezultatul a fost mult mai bun. L-am acoperit cu grund acrilic alb, şi când s-a uscat am încercat cu o forfecuţă cu vârf subţire să decupez câteva modele de sezon. Iniţial am vrut să-l fac suport de lumânare, dar e cam mică şi mi-a fost frică să nu fie nevoie de pompieri. Aşa că am folosit nişte luminţe colorate de la jocurile copiilor.
Dacă tot am răsfoit revista, am găsit şi un proiect care s-ar potrivi foarte bine cu iepuraşul:
Despre revistă şi proiectele propuse am scris mai pe larg aici, şi o puteţi găsi în librăria Editurii Casa
Librării online: Libris, eMAG, Elefant
- Unități de măsură non-standard – clasa pregătitoare - 22 aprilie 2025
- Ce poți face cu o idee? – Kobi Yamada, Editura Arthur - 31 martie 2025
- Două ore cu pauză, o piesă memorabilă la Teatrul Excelsior - 29 martie 2025
Foarte frumos a iesit. parca e fosforescent.sau mi se pare mie?
Trucaje 🙂
Am pus beculetele colorate ca niste reflectoare pe el, si de la grundul acrilic straluceste. Poza e facuta fara blitz, cu ISO mare, pe intuneric.
Eeeee, uite asa aflu strategiile de culise ale artistilor 🙂
Ce ma tentezi cu tehnica asta…Iepuroiul ala e grozav!
Sincer nici eu nu stiu cum mi-a iesit! Sablon n-am avut, an desenat uitandu-ma la una din felicitarile din concurs, avea unul de fetru lipit…
Dupa ce l-am decupat, Iris a zis sa-l pastram, ca a iesit prea bine!
Tehnica e draguta, pe mine ma enerveaza timpul de uscare… mai ales acum ca sunt si caloriferele reci…
Ti-a iesit frumos oul, eu tehnica asta n-am incercat-o inca. Dupa ce am vazut cartea cu jucariile din cofraje, restul au ramas uitate deocamdata, urmand a fi luate la rand ulterior 🙂
Noi la cofraje lucram, avem cateva cocosi aproape gata, stam cu una dupa model, Iris vrea cos, eu vreau o gaina colorata s-o jumulesc pentru fulgi… ma gandesc daca pot vopsi fulgii albi cu vopsea de oua :))…
Poti sa cumperi o punga de fulgi de-a gata, eu am cumparat la un moment dat. Nu cred ca merg vopsiti, se strica.
Da, dar am fulgi albi, de la o raţă, multi… si ma gandeam sa-i variez un pic.
Ma gandesc ca, daca au mers spalati, uscati, si arata foarte bine, poate si vopsiti merg…