Idei pentru Iepuras (4) – Jucariile Elefantului

De ceva vreme librăria Elefant a deschis şi raionul de jucării. Nu ştiu să vă spun ce lipseşte, căci au de toate. Dar iată ce-am găsit acum mai interesant:

Seturile de construcţie Gecco, cu castele medievale. Mi-au plăcut cum arată, şi fie că pregătim în joacă un castel pentru asediu, ori casa unei prinţese, merită aruncată o privire. Castelele, o alternativă pentru lego, au dimensiuni diferite, până la 50 cm, şi sute de piese.

castele Gecco

La categoria artă şi îndemânare nu aş şti ce să aleg. Mi-au atras atenţia câteva seturi de gravură pe folie holografică. Nu am folosit niciodată, dar pare interesant să creezi un tablou 20 x 25 cm prin înlăturarea liniilor pretipărite cu ajutorul unei lame de raclaj. Setul conţine modelul cu linii de orientare pretipărite şi o lamă de raclaj cu mâner.

Atrăgătoare sunt şi seturile de pictură pe numere, asemănătoare desenelor cu coduri, dar mult mai sofisticate. Seturile includ şablonul, vopselele acrilice necesare şi pensulă. Tot de la KSG sunt şi modelele din seria Sequin Art, unde tablourile sunt realizate folosind paiete şi bolduri. Seturile conţin baza din polistiren, suport plastifiat negru pretipărit, cu textură specială; paiete, bolduri mici pentru fixare. Modele sunt o sumedenie, la toate categoriile.

Am trecut peste categoriile de modelaj, ştampile, unde sunt variante nenumărate, mai ales pentru vârstele mai mici, şi m-am oprit la broderie şi cusături. Toate seturile prezentate folosesc unelte de plastic, inclusiv setul de cusut în puncte. M-am uitat şi la detalii, se coase pe o placă de plastic, asemănătoare unei plase de insecte, care permite şi folosirea acului din plastic. Din experieţa de până acum, un copil, de pe la 5 ani, poate coase fără probleme cu ac normal, dacă aveţi suficientă răbdare să-i explicaţi. Chiar şi mai mici, sub supraveghere, se descurcă cu modele simple. Cusăturile în puncte, cu respectarea unui model, sunt însă pentru şcolari. ştiu că e "safe" să dai copilului un ac de plastic, însă îi transformăm în "mici-Aurore", care la 16 ani nu ştiu ce e acela un fus, şi că acul înţeapă.

Seturi de cusut asemănătoare sunt şi în categoria "Diverse", de la AlexToys.

Set Arta de a crosetaSet Razboi de tesutSet GoblenSet Arta de a tricota

La fel de indicate sunt câteva seturi creative, cu "de toate", pentru copiii care nu au la îndemână materiale variate pentru proiectele lor.

Cu riscul de a mă repeta, achiziţionarea unei jucării este un lucru foarte serios, indiferent că o faceţi pentru propriul copil ori pentru un sărbătorit. Nu cumpăraţi jucării cu care copilul ştie deja ce are de făcut, cum ar fi o păpuşă sau o maşinuţă. Provocaţi-l să descopere singur cum se utilizează, ce poate face/construi. Abia atunci jucăria îşi va îndeplini rolul său de instrument de învăţare.

Plimbare plăcută prin magazin!

 

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in De-ale casei, Jocuri și jucării and tagged , , , , , , , .

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente