Acum ceva vreme am avut ca temă săptămânală la grădiniţă "Moş timp şi fetele lui", în care trebuia să mă încadrez şi eu cu activitatea de la opţional. O idee pe care n-am pus-o în practică a fost realizarea unui ceas din cd-uri, pentru că, cu părere de rău, a trebuit să recunosc că achiziţionarea mecanismelor sărea din bugetul alocat materialelor. şi… să faci un ceas care nu merge nu are niciun haz.
Ideea am păstrat-o şi i-am povestit Irisucăi despre ea când am ales ca temă pentru săptămâna aceasta idei cu cd-uri. S-a gândit un pic, şi a cerut voie să lucreze cu şerveţele. A acoperit cd-ul cu grund, chiar de mai multe ori, pentru că markerul roşu cu care notasem pe el a trecut prin grund. Târziu ne-am dat seama ca puteam lipi două cd-uri între ele, în aşa fel încât să nu se mai vadă etichetele, şi să rezolvăm repede. şerveţele aveam doar cu floarea soarelui şi cu lalele, a decupat singurică tot, şi era tare mândră de ea că, faţă de data trecută, s-a descurcat mult mai bine. Partea cu lacul nu ridică probleme, am ajutat-o doar la fixarea "orelor" pe ceas, apoi la asamblarea mecanismului.
Andrei a vrut şi el să rezolve tema. În ultimul timp e cam mofturos, şi dacă nu poate alege el ce să lucreze, preferă să nu o facă. Ne-am uitat pe idei, planeta Saturn arăta foarte bine, numai că după ce a studiat un pic, a zis că fără partea de jos seamănă a ozn. şi aşa a rămas… Oricum bilele noastre de polistiren erau prea mari, şi aproape că nu se mai vedea nimic din inelul lui Saturn, căci am probat. Aşa că din semisfera tăiată am decupat încă o calotă, care a devenit corpul ozn-ului, iar secţiunea rămasă am lipit-o dedesubt, căci era suportul pentru trenul de aterizare, construit din scobitori.
Dar ideile din cd-uri sunt o mulţime, năzdrăvanii le descoperă săptămâna aceasta, în cadrul concursului susţinut de Editura Cartea Copiilor. Puteţi vedea mai multe detalii aici.
- Orășelul copiilor – tabăra în limba română - 10 februarie 2025
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
- Cum ai aflat răspunsul? - 3 februarie 2025
ce idei minunate! Saturn este planeta preferata de Daria
dupa-amiaza ii voi arata ideea voastra 🙂
Uau ce frumoase sunt!Felicitari pentru idei.Baietilor mei le place mult naveta!
hehe, si andrei spunea ca sigur baietii din grupa vor aprecia lucrarea!
vreau sa zic ca ieri ma uitam cu fiul meu de nu ne mai saturam la planeta voastra.
nu mai stiu ce cd sa sacrific sa facem si noi, avand in vedere ca tot avem un soare.. 🙂
Dar maine dau anunt la prietenele mele, care cum au cd-uri de aruncat sa mi le pastrezez mie
🙂
Foarte frumoase ambele lucrari. mecanism de ceas ai cumparat separat sau ai avut de la alt ceas?
este cumparat, are centrul lung cam de 1 cm, pentru a trece prin obiecte, se prnde cu piulita, abia apoi se fixeaza limbile.
hm. am cautat pe la toate magazinele mari ( Hornbach, Praktiker)si nu am gasit 🙁
Vezi pe mail :).