Coronita de primavara (Idei creative: Obiecte decorative din hârtie)

Idei creative 28 Obiecte decorative din hartie

Primăvara aceasta am rămas în urmă cu ideile, am o senzaţie stranie că am intrat într-o buclă a timpului care îmi înghite o zi-două, şi până mă dezmeticesc mă întreb cum au trecut. Când reuşesc, mai apuc să lucrez câte-un pic.

Una din cărţile mele preferate, din care vreau să lucrez şi la grădi, căci modelele se pretează la exerciţiile de decupaj, este numărul 28 al colecţiei Idei creative, Obiecte decorative din hârtie. Am lucrat deja din ea oamenii de zăpadă, ariciul şi buburuzele, le-am pus gând rău bufniţelor şi lalelelor. Idei sunt o sumedenie… măr cu mere (tot copăcelul), pere cu viermişori, ghirlandă cu ursuleţi şi fluturaşi, iepuraş de Paşti, gâşte (le puteţi vedea aici), şoricei veseli, căţei, foci, pisicuţe, purcei, hipopotam, cutii cu ursuleţi, grajd cu căluţi, indieni la cort, castel bântuit.

Am ales acum coroniţa de primăvară, pentru că imprimanta mea a ajuns într-o lume mai bună, şi momentan trebuie să renunţ la modalităţile moderne de a-mi uşura munca. Aş fi vrut să fac iepuraşul de Paşte, dar modelul era destul de mare, nu aveam cum să-l micşorez, şi cum hârtie maro nu aveam decât de la origami, 10×10, am renunţat. Recunosc că şi la coroniţă am trişat un pic, modelul tipărit se potrivea perfect cu unul din perforatoarele mele mari, aşa că floricelele nu sunt decupate. Sunt „perfecte”. Pentru petalele îndoite de deasupra, am folosit tot perforatorul, am tăiat floarea, apoi, una câte una, petalele separat, tot cu perforatorul. Nu mi-a rămas decât să le îndoi şi să le lipesc. Frunzele doar sunt decupate manual, mai din ochi, şi după ce am decupat câteva am constatat că nu mai am carton verde decât ondulat… aşa că n-am avut de ales…

coronita-primavara

Suportul este marginea de la o farfurie de carton, îmbrăcată în hârtie verde. Le-am cam înghesuit eu, dar nu bate prea tare la ochi. Dacă sunteţi în căutare de idei, cu siguranţă veţi găsi în acest număr.

Idei creative 28 Obiecte decorative din hartie

Cartea o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online librarie.net,  eMAG.ro, libris.

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa, Proiecte de primăvară and tagged , , , , , , , .

10 Comments

  1. Ideile creative de la ED. CASA sunt foarte usor de realizat si cu copiii clasei pregatitoare. Au avut un impact extraordinar asupra copiilor: s-au bucurat foarte mult, au lucrat captivati si au obtinut ornamente superbe pentru împodobit sala de clasa.

  2. Materialele sunt o problema pentru noi…suntem prea saraci si doar din salariul meu de inv.-ed.intr-o sc.speciala…cartile de la editura Casa sunt balsamul sufletului meu.

    • Si eu le simplific cat pot, de multe ori e mai ok sa pregatesc modelul gata colorat, si sa printez o coala color, decat sa decupez din cartoane diferite elementele.
      Asta nu voi intelege niciodata… de ce lucrul la scoala trebuie facut din salariu!?

  3. Super frumoasa ideea..eu ma vad nevoita sa improvizez intrucat nu am niciodata in casa tot ce ne trebuie;/, insa bucuria micutului face toata treaba;)

Dă-i un răspuns lui Milica Arghiropol Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente