Scaunul auto pentru copii nu este optional

Una din campaniile care sunt pe sufletul meu este cea de responsabilizare auto a părinților, pentru a-i face să conștientizeze că mașina nu este nici leagăn, nici pătuț, că transportul copiilor trebuie făcut în deplină siguranță. De ce? Pentru că dimineața mă enervez cumplit, în trafic, la ora la care copiii sunt duși la grădi, căci vorbim despre cei mici în mod special. Moor, dar mor de-mi vine să mă dau jos, când o văd pe „ea” sau pe „el”, în scaunul șoferului, cu centura pusă, și copilul care abia trece cu nasul de bord, cocoțat și jumătate lipit de parpriz. Și nu vreau scuze că merge încet oricum, că e trafic… e de ajuns să-ți sară în față un pieton amețit, care n-a auzit de zebră, și-i faci copilului un cucui de toată frumusețea. Asta dacă nu se joacă cu cheile, sau cu mobilul, să fie rezultatul și mai interesant. Unde sunt domnii polițiști la acea oră? Au probleme cu traficul? Păi jumătate din traficul de dimineață sunt părinți… Și dacă nu dau amenzi pentru ocolit refugiul de tramvai pe stânga, îi rog dacă se poate… măcar la copii să se gândească!

Avem mai multe categorii: prima, părinții care consideră că nu au nevoie de scaun auto. Pentru aceștia ar trebui să se implice poliția rutieră. Nu ai? Ce preferi? Își trimitem unul acasă (600 lei achitati pe loc, și sigur se vor găsi furnizori) sau amenda de vreo 1200 lei? Te-am prins a doua oară fără el, iei și amenda, și scaunul.

A doua categorie, părinții care au scaun auto în mașină, dar nu îi place copilului să stea în el. Ei bine, sunt multe lucruri care nu le sunt copiilor pe plac. Injecții, pastile, și sunt sigură că găsești un mod de a-l face să accepte scaunul. Trebuie doar să înțeleagă că nu e loc de întors aici. Mașina mea se oprea dacă centurile lor nu erau puse… Am luat odată o fetiță, am pus-o în scaun și i-am prins centura. Tati nu îmi face asta! Nu vreau! I-am zis că poate alege, avem și trotuar de mers pe jos, sau mașina mea, regulile mele.

A treia categorie, au scaun, au copil în scaun, dar fără centură, că-l deranjează. Serios? Atunci de ce l-ai pus? Nu crezi că e inutil? Pune o frână și-ai să te convingi. Dacă tu, ca adult, îți pui centura pentru că o consideri mijloc de siguranță, de ce nu aplici asta și copilului tău? Dacă o pui de frica amenzii, mai citește codul rutier. Ești responsabil de siguranța minorilor din autovehicul, și încasezi amenda pentru ei.

A patra categorie sunt cei care circulă regulamentar. Motivele pentru care o fac sunt întotdeauna altele, dar exemplul lor ar trebui urmat. Eu circul așa pentru că mă simt bine. Orice s-ar întâmpla, orice manevră aș face, nu lipesc pe nimeni de geam, și nu proiectez copil pe parbriz.

De la un timp nu mai trebuie să le spun. Știu și singuri să o prindă, și asta fac imediat după ce au urcat. Iar din categoria „ne asigurăm în mijloacele de transport”… au plecat la bunici cu trenul. Au ținut să-mi spună la întoacere… Mami, știi că trenul nu are centuri? Dar avionul are. După mine, și autobuzele din București ar trebui prevăzute :).

Mă opresc aici, și închei spunându-vă ca acest articol face parte din campania de responsabilizare auto, proiect inițiat și susținut de magazinul online Bebetex. Pe blogul magazinului găsiți o mulțime de informații privind modul în care puteți alege un scaun auto potrivit, informații cu care puteți fi la curent urmărind și pagina de Facebook a Bebetex.

Mâine fiți pe fază, vom avea un concurs fulger, în care vom oferi prin tragere la sorți un scaun auto Nania Trio SP Comfort.

responsabiliatate_680x

Cristina H.
Posted in De-ale casei and tagged , , , .

Un comentariu

  1. eu una ma bucur ca mi-a crescut copilul. ca nu mai e nevoie sa dau banii pe scauna, fiindca as fi fost obsedata si cautam cel mai sigur obiect… pentru ca sigur nu-l castigam eu, la concursul fulger 🙂

Dă-i un răspuns lui eumiealmeu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente