Balada capsunilor fara culoare, de Zully Mustafa

Balada capsunilor fara culoare, Zully Mustafa, Editura Akademos

Săptămâna viitoare, sâmbătă, ne vom juca din nou în oraş, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Atelierului Năzdrăvanilor, de data aceasta alături de Editura Akademos. Am acceptat acum ceva vreme să colaborăm pentru organizarea primului atelier de primăvară, şi am ales încă de atunci, ca premii pentru copii ce vor participa, Balada căpşunilor fără culoare, de Zully Mustafa. Din oferta pentru copii a editurii mi s-a părut cea mai interesantă, apoi zărisem cartea recomandată anul trecut de Laura Frunză, şi mi-am amintit şi de interviul cu autoarea, din cadrul campaniei "Darul lecturii", unde puteţi citi mai multe despre autoare, româncă, de origine turcă.

Cartea a ajuns la mine săptămâna aceasta, în varianta cartonată, căci la editură este disponibilă şi o variantă simplă. Mi-a plăcut enorm, file din hârtie cretată, aproape 250g, lucioase, cu ilustraţii expresive ce par în acuarelă. Am înţeles ce a vrut să spună autoarea în interviu referitor la pretenţiile ei de a o vedea publicată aşa cum o doreşte.

Nu am să fac rezumatul poveştii, izvorâtă din viaţa de familie, greutăţile de comunicare, relaţiile între fraţi, prietenie, comunitate, sprijin, ambiţie, dorinţa de a reuşi. Pentru aceasta Zully Mustafa a avut nevoie de o familie de căpşuni, o fetiţă, şi un greiere, care să pună în versuri – o baladă – aventurile celor doi fraţi.

Recomand cartea părinţilor cu copii mici, câte un capitol pentru povestea de seară, sau şcolarilor, căci este tipărită special pentru ei, cu caractere mari.

Balada capsunilor fara culoare, Zully Mustafa, Editura Akademos

Cartea o găsiţi la Editura Akademos, sau în librăriile online: Elefant, Libris, Librarie, eMAG.ro

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Evenimente and tagged , , , .

Un comentariu

  1. Pingback: Atelierul Nazdravanilor, editia a XVI-a, la final | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente