Sus pe derdelus, la final de concurs

Am ajuns la finalul celui de-al doilea concurs de anul acesta, concurs organizat împreună cu Editura Paralela 45. Ieri am încheiat ultima probă, una de pictură, în care copiii ne-au arătat cu ajutorul pensulei cam cum arată vestitorii primăverii proaspăt descoperiţi în zăpadă. Mai jos am ales câteva bucheţele, pe celelalte puteţi vedea în pagina dedicată probei.

Cusaturi: casute iarnaCusaturi: casute iarna
Cusaturi: casute iarnaCusaturi: casute iarna

Concursul Sus, pe derdeluş! a beneficiat de 5 premii oferite prin tragere la sorţi de Editura Paralela 45, constând în unul dintre cele două volume: Comoara cu basme (Fraţii Grimm) şi Poveşti şi povestiri (H.C. Andersen). Volumele fac parte din colecţia "Lumea Poveştilor", colecţie despre care puteţi citi pe scurt aici, şi conţin textele integrale ale poveştilor.

Comoara cu basme    Povesti, povestiri

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu se cumulează, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja una dintre cărţi, o poate alege pe cealaltă.

Au participat la extragere:

1 Adina S., Gogosu, clasa a IIIa 26 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 51 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
2 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa 27 Flavia T., Seini, 6 ani 52 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
3 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa 28 Flavia T., Seini, 6 ani 53 Mihai S., Eforie Nord, 4 ani
4 Andreea Giulia S., Tandarei, clasa a IIa 29 Flavia T., Seini, 6 ani 54 Mihai S., Eforie Nord, 4 ani
5 Andreea Giulia S., Tandarei, clasa a IIa 30 Florin C., Tandarei, clasa a IIa 55 Nicolae Daniel N., Tandarei, clasa a IIa
6 Andreea Rodica M., Tandarei, clasa a IIa 31 Florin C., Tandarei, clasa a IIa 56 Nicolae Daniel N., Tandarei, clasa a IIa
7 Andreea Rodica M., Tandarei, clasa a IIa 32 Florin C., Tandarei, clasa a IIa 57 Nicolae Daniel N., Tandarei, clasa a IIa
8 Andreea Rodica M., Tandarei, clasa a IIa 33 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 58 Nicoleta C., Tandarei, clasa a IIa
9 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 34 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 59 Nicoleta P., Gogosu, clasa a IIIa
10 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 35 Gabriel V., Timisoara, 4 ani 60 Rares F., Sascut, 6 ani
11 Ariana M., Sascut, 6 ani 36 Gabriel V., Timisoara, 4 ani 61 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
12 Camelia Crina D., Giurgiu, clasa a IIIa 37 Gabriel V., Timisoara, 4 ani 62 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
13 Camelia Crina D., Giurgiu, clasa a IIIa 38 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 63 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIIa
14 Camelia Crina D., Giurgiu, clasa a IIIa 39 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 64 Robert L., Nasaud, clasa a IIa
15 Cristina R., Botosani, 6 ani 40 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 65 Robert L., Nasaud, clasa a IIa
16 Cristina R., Botosani, 6 ani 41 Laura C., Sarmasag, clasa I 66 Robert L., Nasaud, clasa a IIa
17 Cristina R., Botosani, 6 ani 42 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 67 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
18 Cristina S., Eforie Nord, clasa a IIa 43 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 68 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
19 Cristina S., Eforie Nord, clasa a IIa 44 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 69 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
20 Cristina S., Eforie Nord, clasa a IIa 45 Maia Ioana H., Iasi, 4 ani 70 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
21 Denis L., Nasaud, 5 ani 46 Maia Ioana H., Iasi, 4 ani 71 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
22 Denis L., Nasaud, 5 ani 47 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani 72 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
23 Denis L., Nasaud, 5 ani 48 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 73 Sofia L., Bucuresti, 5 ani
24 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 49 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 74 Theodora Amely, clasa a IIIa
25 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 50 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 75 Theodora Amely, clasa a IIIa

Câştigătorii sunt:

39 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa
2 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa
59 Nicoleta P., Gogosu, clasa a IIIa
19 Cristina S., Eforie Nord, clasa a IIa
49 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi publicate, şi vor fi transmise sponsorului.

Felicitări tuturor participanţilor!

Editura Paralela 45

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Din culisele concursurilor and tagged , , , .

9 Comments

  1. Stefan George Gabriel este prin castigatori.A primit vestea cu o mare bucurie si nerabdare sa descopere lumea fantastica a basmelor si povestilor copilariei.
    adresa: Nastase Adriana, [edit]

  2. Ruxandra este printre fericitii casigatori. Este foarte bucuroasa! Multumim sponsorului si nazdravanilor!
    Numele castigatorului: MARIA RUXANDRA FRUMUSELU
    Numele parintelui care va ridica premiul: DANA NEGRILA
    Adresa: [edit]

  3. Cristina S. este foarte-foarte incantata ca este printre castigatori.Multumim mult !!!
    Adresa este : or.Eforie Nord, [edit]

  4. Am uitat sa precizez ca avem o mare rugaminte. Daca se poate, Cristina ar vrea sa primeasca „Comoara cu basme” de Fratii Grimm, deoarece avem deja povestile scrise de Andersen. Multumim inca o data !

  5. Din pacate, avem un premiu nerevendicat… termenul dat pentru aceasta a expirat, asa ca am trecut la o noua extragere.

    Random Integer Generator

    Here are your random numbers:

    68
    Timestamp: 2013-02-22 11:05:33 UTC

    Cartea de povesti merge la
    68 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani.

    Ruxandra, ai trei zile sa-ti revendici premiul!

  6. O surpriza foarte placuta! Ruxi e foarte fericita.
    Nume castigator: Ruxandra Tutunaru
    Nume parinte: Alina Tutunaru
    Adresa:[edit]
    Multumim mult pentru tot ceea ce faceti!

  7. Ruxandra T. a primit ieri cartea de povesti. S-a bucurat foarte tare si am inceput deja sa o citim. Multumim Talente de Nazdravani!

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente