Mi-am propus să confecţionez o coroniţă din hârtie, căci îmi notasem un model destul de interesant. Aveţi nevoie de o coală de hârtie verde, şi, în funcţie de cum doriţi s-o decoraţi, de hârtie origami sau quilling. Normal, orice alte idei sunt posibile, dacă aveţi la îndemână alte materiale.
Pentru coroniţă, îndoiţi hârtia pe lung. Cu o riglă şi un cutter tăiaţi linii paralele, lăsând în fiecare margine aproximativ un centimetru, ca în imaginea de mai jos.Desprindeţi apoi cele două jumătăţi şi lipiţi-le una în continuarea celeilalte, apoi răsuciţi şi lipiţi între ele marginile laterale, pentru a realiza un cilindru. Nu e uşor, hârtia fuge, dar cu răbdare veţi reuşi. Eu am întărit muchia cu o banda de carton, la interior, să stea coroniţa un pic mai bine.
Am avut apoi o problemă, cu ce anume să o decorez. Iniţial aş fi vrut flori roşii realizate prin quilling, dar mi-am dar seama că mi-aş termina tot stocul de roşu. Mi-am amintit apoi de hârtia origami, 10x10cm, şi am căutat pe net variante de flori origami. Origami nu mi-a plăcut niciodată, şi nici nu cred că o să-mi facă plăcere. Dar acum mi-a rezolvat o problemă. În loc de fundiţă am folosit de aici poinsettia, şi pentru celelalte floricele am adaptat un pic modelul de zorele.
Nu a ieşit ea chiar de prins pe uşă, dar e mult mai bine decât îmi imaginam.
Spor la joacă!
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
- Cum ai aflat răspunsul? - 3 februarie 2025
- Metoda balanței – matematică pentru toate vârstele - 27 ianuarie 2025
eu la acest model am facut asa:am luat carton duplex si am lipit pe ambele fete hartie colorata de aceeasi culoare si apoi am decupat si lipit coronita.
sau caton colorat