Tablou de Craciun – Decoratiuni cu filigran, Editura Casa

Idei Creative, Editura Casa, nr. 29: Decoratiuni cu filigran in alb si negru

Un proiect pe care mi l-am trecut pe listă de astă vară era realizarea unui tablou de Crăciun folosind modelele din "Decoraţiuni cu filigran", numărul 29 al colecţiei Idei Creative de la Editura Casa. Am muncit atunci la câteva imagini, dar stocul de carton negru era 0, şi nu am fost chiar foarte încântată de rezultat. Acum am refăcut stocul, am luat un top întreg (chiar nu ştiu ce voi face cu atâtea, dacă staţi prin apropiere şi aveţi nevoie, daţi un semn).

Am scanat modelul, l-am mărit un pic, să se încadreze pe A4. La cât de finuţe au fost unele decupaje, cred că trebuia să-l fac a3, dar nu aveam carton atât de mare :). Am încercat să printez pe negru modelul cu galben, dar imprimanta nu mai avea tonner color, aşa că am printat cu negru pe negru. Se vedea, dar uneori am avut nevoie să ţin modelul pe ecran ca să-mi dau seama cum trebuie să tai… Nu am decupat "decât" vreo trei ore, atât cu foarfecă subţire, cât şi cu cutterul. Nu am cuţite speciale pentru filigran, dar banuiesc că ar fi rezolvat mai bine chestiile de fineţe din decupaj.

Acum sunt în căutare de ramă de sticlă, va deveni cadou de Crăciun, pentru că altceva nu mă lasă inima să fac cu el. Copiii voiau să facem felinar, nu era o idee rea, dar parcă aş vrea să-l conserv. L-am fotografiat lipit de fereastră, pentru că altfel nu reuşeam să surprind detaliile.

Idei Creative, Editura Casa, nr. 29: Decoratiuni cu filigran in alb si negru

Alte modele disponibile în carte: Ghivece ornamentale, Grădinăriţa, Motive de nuntă, Chemarea naturii, În stil clasic, Atmosferă de seară, In vino veritas, Ramuri înflorite, Brâu de flori, Zvon de primăvară, La cules de mere, Tril de păsărele, Masă festivă, Galerie, Parfumul amintirii, Noaptea de Crăciun. Mai multe detalii despre carte şi imagini din interior aveţi aici.

Info preţ: Editura Casa, Librării: Libris.ro, Elefant.roeMAG.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

 

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa and tagged , , , , , , .

3 Comments

  1. wow, carton negru am si eu destul de mult, salvarea mea cand are dante chef de taiat … e super filigranul, dar, asa cum spui si tu , multa munca pentru decupat si taiat. cred ca va iesi un tablou grozav.

  2. Super, superb, superb, n-am cuvinte ce frumos ti-a iesit! Eu nu cred ca mai apuc sa fac ceva cu filigran anul asta aveam si eu in plan ceva din carte dar stau foarte prost cu timpul…

    • Eu incerc sa-mi educ rabdarea, aia pe care nu o am… si fata de proiectul cu rafie, macar asta cu filigran chiar mi-a placut.

Dă-i un răspuns lui vavaly Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente