Invitatie la joaca

Pentru că este sâmbătă, şi nu am ieşit demult cu "gaşca" la joacă, o facem mâine, în cadrul Atelierului Năzdrăvanilor. M-am tot gândit ce anume am putea lucra în această toamnă, să fie şi util, nu numai o joacă.

Ideea mi-a venit după primele zile de şcoală, când am constatat ce frumos stau risipite pe birou carioci, creioane, stilouri, şi asta în set dublu, căci am doi şcolari. Suportul de creioane este neîncăpător, aşa că avem nevoie de unul mai mare. şi cu siguranţă orice şcolărel are!

Mâine vom confecţiona unul folosind un suport de plastic de la o cutie mare de cd-uri. Îl vom decora folosind autocolant colorat, pe mai multe teme: livadă de toamnă, aşa cum este şi cel din imagine, junglă cu animale ori peisaj urban cu mijloace de transport. Pentru toate cele trei variante se vor folosi elemente pretăiate din spumă eva. Copăcelul meu este realizat manual, copiii au la dispoziţie această variantă sau pe cea a perforatorului decorativ.

Mai multe detalii despre înscriere şi rezervări găsiţi aici. Toti copiii vor fi recompensati pentru efort cu carti din colectia „Idei Creative” de la Editura Casa.

 

Suport de creioane

Maria-Victoria C., Chiajna, 5 ani. Concursul de creatie pentru copii Primul clopotel

Imaginea propusa spre evaluare in concursul „Primul clopotel” prezinta modul in care elevii de clasa I au fost primiti de catre dna invatatoare intr-o scoala din Bucuresti.
Acestia sunt in imagine cu spatele, aranjati doi cate doi si se indreapta catre scoala care este decorata cu baloane de forme si culori diverse.
De o parte si de alta a sirului de copii care alcatuiesc „clasa broscutelor” sunt copiii care au terminat ciclul primar cu d-na invatatoare si care le preda stafeta.
Acestia poarta veste de culoare rosie, semn ca apartin scolii. Intr-o parte, pe o scena, este si d-na invatatoare care isi strange „broscutele” pentru a le conduce in sala.
In imagine, Maria-Victoria si-a introdus propria fotografie, pentru a intari ideea ca face parte dintre „broscute”.

Imaginea a fost realizata in principal cu ajutorul colorilor,dar si plastilina si bucatele de hartie colorata.

Primul clopotel

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 29 septembrie, ora 00:00, şi 13 octombrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Paralela 45

Proprietatile egalitatilor in multimea numerelor naturale

Fie a şi b două numere naturale; scrierea a=b desemnează egalitatea numerelor a şi b. În această egalitate, a se numeşte membrul stâng al egalitaţii (membrul întâi al egalitaţii), iar b membrul drept al egalitaţii (membrul doi al egalitaţii). Exemple: 5=5, 7=7, 100=100.

1. Dacă avem o egalitate şi adunăm în ambii membri acelaşi număr natural, obţinem tot o egalitate. Din 3=3, adunând 7 în ambii membri, obţinem 3+7=3+7, sau 10=10, adică tot o egalitate.

2. Dacă avem o egalitate şi scădem din ambii membri acelaşi  număr natural (scăderea să se poată face), obţinem  tot o egalitate. Din 11=11, scăzând 6 din ambii membri, obţinem 11-6=11-6, sau 5=5, adică tot o egalitate.

3. Dacă avem o egalitate şi înmulţim ambii membri cu acelaşi număr natural, obţinem tot o egalitate. Din 8=8, înmulţind ambii membri cu 7, obţinem 8*7=8*7, sau 56=56, adică tot o egalitate.

4. Dacă avem o egalitate şi împărţim ambii membri cu un număr natural diferit de zero şi împărţirea se poate face, obţinem  tot o egalitate. Din 15=15, împarţind ambii membri cu 5, obţinem 15:5=15:5, sau 3=3, adică tot o egalitate.

5. Dacă avem două egalităţi şi le adunăm membru cu membru, obţinem tot o egalitate. Din 4=4 şi 7=7, adunând membru cu membru obţinem 4+7=4+7 sau 11=11, adică tot o egalitate.

6. Dacă avem două egalităţi şi le scădem membru cu membru şi scăderea se poate face, obţinem tot o egalitate. Din 13=13 si 5=5, scăzând membru cu membru obţinem 13-5=13-5 sau 8=8, adică tot o egalitate.

7. Dacă avem două egalităţi şi le înmulţim membru cu membru, obţinem tot o egalitate. Din 14 =14 si 3=3, înmulţind membru cu membru obţinem14*3=14*3 sau 42=42, adică tot o egalitate.

8. Dacă avem  două  egalitaţi şi le împărţim membru cu membru şi împărţirea se poate face, obţinem tot o egalitate. Din 18=18 si 6=6, împărţind membru cu membru, obţinem 18:6=18:6 sau 3=3, adică tot o egalitate.

Observaţie: Proprietăţile egalităţilor rămân valabile şi în celelalte mulţimi de numere: întregi, raţionale, iraţionale, reale. Unele restricţii nu mai sunt necesare, altele se menţin.

Ca exerciţii puteţi încerca cele de mai sus şi pe alte exemple.


Natalia P., Bucuresti, 6 ani. Concursul de creatie pentru copii Primul clopotel

Primul clopotel

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 29 septembrie, ora 00:00, şi 13 octombrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Paralela 45

Eliza C., Bucuresti, 4 ani. Concursul de creatie pentru copii Primul clopotel

Eliza a desenat gradinita (trasand conturul unei cutii de ceai), gardul de fier, leaganul si toboganul din curtea gradinitei. De gard sunt agatate baloane facute cu dactilopictura, asa cum erau si in prima zi de gradinita baloane colorate care sa intampine micutii. In dreapta sunt crizanteme mov decupate cu perforatorul din hartie glasata autocolanta, asa cum sunt si la gradinita. Frunzele crizantemelor si picaturile de ploaie sunt facute cu o stampila improvizata din guma de sters a unui creion. Eliza a desenat si soare si ploaie pentru ca dimineata a fost soare si la pranz cand a iesit de la gradi a plouat. In dreapta mai e o forma nedeslusita care, in imaginatia ei, e nenea care aduce cornul si laptele.

Primul clopotel

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 29 septembrie, ora 00:00, şi 13 octombrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Paralela 45

Campania vALLuntar, dintr-o noua perspectiva

Acum ceva vreme v-am rugat, aici pe blog, să adăugaţi un comentariu la un articol, comentariu ce se va transforma în timp de voluntariat pentru echipa editurii All, la un centru pentru copii în Bucureşti. Orele de voluntariat încă se desfăşoară, iar sâmbăta trecută am văzut cum s-au desfăşurat două dintre acestea la Clubul de educaţie alternativă din cadrul Centrului de politici pentru romi şi minorităţi.

Am mers împreună cu Loredana, Laura şi Silvia la şcoala nr. 136 din Ferentari, unde am pictat statuete din ipsos împreună cu copiii. Ei au lucrat, aşa cum au dorit. Am învaţat de mult vreme să nu intervin atunci când un copil are pensula în mână, spre orice culoare s-ar îndrepta aceasta. Poate că noi, ca adulţi, suntem mult mai pretenţioşi, mai exigenţi. Dar ei au o lume a lor, pe care noi trebuie sa o acceptăm aşa cum e.

Poate că eu aş fi pictat altfel. Dar micii artişti lucrează pentru ei, nu pentru ceilalţi… Vă las în compania pozelor, cu un singur mesaj. Campania de voluntariat este abia la jumătate, dacă doriţi să vă implicaţi.


Gasiti detalii si aici.

Aventurile lui Cepelica, de Gianni Rodari

Despre Cepelică am tot vorbit toamna aceasta, cu ocazia lansării de la Librăria Humanitas-Kretzulescu. Dar nu reuşisem să termin cartea de citit… Aşa că nu am putut povesti atunci prea mult despre subiect. Amuzantă pentru copii, căci acţiunea se petrece într-o lume a legumelor, cartea este potrivită şi pentru adulţi, care cu siguranţă că nu se vor plictisi, dacă nu au citit-o în copilărie.

Eu sincer nu-mi mai amintesc subiectul, deşi aproape cu siguranţă că am văzut-o pe la bibliotecă. Acum am umplut câteva ore de toamnă cu o poveste minunată. Cepelică, dincolo de înfăţişarea lui mai puţin obişnuită, este un băieţel isteţ. El se loveşte încă de la început de nedreptatea conducătorilor ţinutului, când tatăl său este arestat abuziv. Porneşte în aventură la îndemnul lui:

Cepelică, tu eşti acum măricel şi eşti în stare să-ţi porţi singur de grijă. […] tu i-aţi desaja la spinare şi porneşte în lumea largă. O să vezi şi o să înveţi multe. […] N-ai de studiat decât o materie: pe ticăloşi! Deschide bine ochii când dai de un tiran, opreşte-te, cerceteză-l…

Este prietenos, şi reuşeşte să treacă peste toate încercările cu sprijinul amicilor pe care şi-i face. şi, mai mult, reuşeşte să le dea o lecţie prinţului Lămâie, conteselor Cireşe Amare şi mai ales lui Pătrăgică, de departe cel mai nesuferit personaj.

Amuzant a fost fragmentul cu familia de miriapozi, care merge la cizmar. Cât îl costă pe tată să schimbe încălţările copiilor? şi nu le schimbă pe toate :), căci nu îşi permite…

Mai este mult până la sărbători, dar se apropie o sumedenie de aniversări. Mihai, Gabriel, Andrei… sunt sigură că veţi primi măcar o invitaţie, şi va trebui să faceţi un cadou. Aventurile lui Cepelică sunt mai mult decât potrivite pentru orice vârstă a copilăriei.

Cartea are 200 de pagini, cu ilustraţii color. Coperta reproduce varianta iniţială, de acum mai bine de jumătate de secol, iar ilustraţiile din interior aparţin ediţiei aniversare publicate în Italia în 2008. Îmi place foarte mult şi hârtia mată, uşor crem, ce dă o nuanţă de "vechi", îmbinată cu nostalgie. Despre carte mai puteţi citi şi aici.

Cartea este disponibilă la Editura Humanitas aici, sau în librăriile online: LibrisElefanteMAG.

Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani. Concursul de creatie pentru copii Primul clopotel

Primul clopotel

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 29 septembrie, ora 00:00, şi 13 octombrie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Paralela 45

Aventura prin copaci

Lunile de vară au avut pentru copii un regim special, aproape că nu mai rezistau în programul „vacanţă la bunici”. I-am adus acasă şi mi-am propus ca ultima zi de vacanţă să aibă parte de un tratament aparte, şi să le fac o surpriză de neuitat. Aşa că, deşi a fost cumplit de dificil, i-am pus în maşină şi am plecat spre Braşov fără să suflu un cuvinţel despre ceea ce urma să se întâmple.

Cum trebuia să fim la 10 acolo, să intrăm printre primii în parc (nu de alta, dar duminica după-amiază nu e nicio plăcere cu maşina pe Valea Prahovei), am ales să dormim o noapte la Buşteni, ocazie cu care i-am dus la Urlătoarea (dar despre aceasta voi povesti separat). Cert e că duminică dimineaţă, chiar la deschidere, parcam în faţa parcului. Aproape că nu-mi mai încăpeam în piele privindu-le feţele când şi-au dat seama ce urmează!! Andrei sorbea din ochi frânghiile, cablurile şi scările, şi cu greu i-am potolit să intrăm.

Norocul meu că Iris e înaltă pentru vârsta ei, şi a trecut uşor ca de 8 ani. Am putut astfel să o luăm cu noi pe trasee. Cu ea am făcut doar traseele galbene, iar Andrei a intrat şi pe cel verde de nivel mai uşor. În schimb tiroliana de peste lac a fost cireaşa de pe tort, dacă am fi putut să stăm doar acolo…

Iris s-a descurcat minunat. A fost un pic mai greu la început, cu mănuşile, să-şi prindă singură siguranţele, dar după 3-4 jocuri printre copaci s-a rezolvat. Andrei ne lăsa cu greu să vedem cât de bucuros era. El era înaintea noastră pe traseu, şi se abţinea cu greu să nu o ia prea repede în faţă.

Cele trei ore s-au scurs repede, dar nu cred că am fi rezistat mai mult. Eram terminaţi de oboseală, noroc că am ajuns de dimineaţă şi am prins o casetă la start, aveam apa încuiată şi de câte ori reveneam să schimbăm traseul mai goleam câteva sticluţe.

Copiii mai mici intrau pe traseul mov, cel la care siguranţa se prinde la start şi nu se desface până la finish. Merg fără însoţitor, dar e mai puţin spectaculos decât celelalte. Plus că nu ai voie la tiroliana de peste lac. Dacă nu aveţi idei de vacanţă, şi adrenalina nu vă dă dureri de cap, încercaţi. Copiii sigur nu vor regreta!


Edit septembrie 2014:
Numarul traseelor a crescut, sunt 4 mov, pentru cei mici, trei verzi, trei galbene.

100, 1.000, 1.000.000 de povesti

Aseară am ajuns cu Irisuca la teatru. Invitaţia a fost o surpriză din partea Laurei, căci o câştigase la un concurs organizat de Prwave şi nu mai putea ajunge. Şi aşa eram cam necăjită că nu am reuşit să mergem la nicio piesă în cadrul festivalului 100, 1.000, 1.000.000 de poveşti, şi am ajus fix la festivitatea de premiere şi la piesa de închidere.

Premiul cel mare al festivalului l-a primit piesa "Oameni şi fluturi", a companiei de teatru Passe Partout DP din Bucureşti. Au mai fost premiate, dacă îmi amintesc bine, "Povestea spicului de grâu" – Teatrul Ion Creangă, la categoria 0-3 ani, şi un premiu special al juriului pentru "Prinţul fericit" – Sally Anne Dance Company, Tel Aviv, Israel.

Noi am asistat la "Cărăbuşii". Piesa este recomadată peste 6 ani, si este destul de abstractă pentru vârste mai mici. Nouă ne-a plăcut, căci este muzicală, iar Irisucăi în mod special i-au plăcut secvenţele de dans. Este povestea unui copil care descoperă, într-un vis, vraja muzicii, iniţiat, în lumea ei fascinantă, de câteva personaje fantastice, după un conflict iniţial cu un tată strict şi care nu este de acord cu improvizaţia. Chiar Iris mă întreba de ce e aşa rău, cânta foarte frumos fetiţa, iar el o pune la exerciţii. Iosif Herţea a imaginat o partitură sonoră inedită şi provocatoare, realizată cu instrumente neconvenţionale şi exotice, instrumente de percuţie sau sunete obţinute prin cele mai bizare improvizaţii. Actorii experimentează şi descoperă diverse sonorităţi, ţes o poveste muzicală în paşi de dans, coordonaţi de regizorul Cornel Todea şi maestrul coregraf Păstorel Ionescu.

Am descoperit prima pasiune a fie-mii pentru un actor :). La un moment dat îmi şopteşte… mami, mami, uite-l pe prinţ!!! Era vorba de Oliviu Cristian Bughiu, de data aceasta în rol de soldat. Iris l-a îndrăgit din "Războiul bucatelor", şi ne-am bucurat să îl revedem.


Imaginile sunt preluate de pe www.teatrulioncreanga.ro.